luni, 15 noiembrie 2010

APMR anunţă fuziunea prin absorbţie cu Diario Masonico

luni, 15 noiembrie 2010
Agenţia de Presă Masonică din România are deosebita plăcere de a informa opinia publică masonică din ţară şi din străinătate asupra faptului că cea mai importantă şi activă publicaţie masonică on-line din Statele Unite Mexicane (Mexic) face parte, începând de astăzi, din Grupul de Presă Masonică din România.

Frăţia Sa, Secretarul General al Agenţiei de Presă Masonică din România (şi Preşedinte al Consiliului Masonic al APMR) este onorat să anunţe faptul că Diario Masonico va ceda afacerile externe şi politica de imagine şi comunicaţii APMR, acesta rămânând independent din punct de vedere editorialistic, iar orice material publicat nu va reprezenta răspunderea agenţiei.

Diario Masonico a luat naştere la începutul anului 2009, activând în spaţiul Americii Latine şi al Peninsulei Iberice (în general) şi în Mexic (în special). Publicaţia şi-a căpătat repede prestigiul în America Latina, dar mai ales în Mexic şi, graţie unui parteneriat strategic încheiat cu APMR (în perioada în care era unicul membru IMNA din America Latină) a reuşit să câştige respectul Comunităţii Masonice Latino-americane.

Publicaţia a devenit cunoscută şi în Statele Unite ale Americii, în rândul comunităţii masonice vorbitoare de limbă spaniolă. De asemenea, acesta este apreciat cu precădere în Spania, Venezuela, Chile, Columbia, Argentina, Peru, Paraguay, Puerto Rico, dar şi în România.

Cu ocazia acestei eveniment important în afacerile internaţionale ale APMR, Consiliul Masonic al APMR şi Secretariatul General au decis lansarea unui program comun de promovare a României şi a Mexicului în paralel. Prin acest acord strategic, Agenţia de Presă Masonică din România a reuşit punerea bazelor unei infrastructuri logistice fără precedent, în întreaga Americă Latină, cu sediul la Bucureşti.


Sursă: Comunicate Masonice


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates