joi, 31 martie 2011

Masonerie ocultă şi iniţiere hermetică

joi, 31 martie 2011
A apărut o nouă carte relaţionată cu Masoneria. Este vorba despre cartea autorului Jean Marie Ragon, intitulată "Masonerie ocultă şi iniţiere hermetică". Conform art line, volumul este structurat în două părţi destinate studiului masoneriei oculte, respectiv masoneriei filosofice, numită şi iniţiere hermetică.

Jean-Marie Ragon de Bettignies (1781-1862), născut la Bray-sur-Seine dintr-un tată notar, a fost iniţiat în Francmasonerie în 1804 în Orientul Bruges, unde îndeplinea funcţia de casier al administraţiei imperiale. Ulterior a devenit membru al Marelui Orient al Franţei şi a lucrat în Ritul Misraim şi în cel al Ordinului Templului. A înfiinţat şi condus celebra Loja pariziana Les Vrais Amis (Adevăraţii prieteni), cunoscută ulterior sub numele de Loja Trinosofilor.

Autorul a fost considerat de contemporanii săi drept cel mai instruit Frate Mason al secolului al XIX-lea, el fiind şi autorul unor lucrări ce au exercitat o influenţă considerabilă în epocă: La Messe et ses Mystères - 1842; Le Cours philosophique et interprétatif des initiations anciennes et modernes – 1841; Orthodoxie Maçonnique: suivie de la Maçonnerie occulte et de L'initiation hermétique (Ortodoxie masonica. Masonerie oculta si initiere hermetica - 1853), Maçonnerie occulte et Initiation hermétique dar şi al unei Colecţii de Ritualuri masonice: Rituel de l'apprenti maçon; Rituel d'une pompe funèbre maçonnique; Rituel de la maçonnerie de Royale-Arche improprement appelée Rite d'York; Rituel du souverain grand inspecteur général. Jean Marie Ragon revistei masonice Hermes.


sâmbătă, 12 martie 2011

Secretarul General APMR - Jumătate de an de mandat cu rezultatele a peste doi ani de muncă

sâmbătă, 12 martie 2011
Apariţia Agenţiei de Presă Masonică din Romînia (APMR) pe scena naţională a Masoneria şi, ulterior, pe scena mondială, a produs confuzie, interes, suspiciune şi foarte mult interes din partea Masonilor, a organizaţiilor masonice şi, ulterior, a liderilor politici din mai multe ţări din lume.

Timp de aproape doi ani de zile frâiele acestei structuri au fost ţinute de Fondatorul său, cunoscut adesea şi sub acronimul de Fratele Fondator.

După o lungă scurtă de dezvoltare rapidă şi după punerea în aplicare a unor strategii de comunicate şi a unor relaţii diplomatice, Agenţia (APMR) şi fondatorul său au simţit nevoia de a avea în fruntea sa o persoană care nu doar să cunoască fenomenul masonic internaţional, ci şi să aibe habar despre ceea ce înseamnă politica organizaţională şi afacerile internaţionale, pentru a lua din mediul profan tot ceea ce este mai bun şi pentru a le pune în folosinţa agenţiei şi, prin urmare, a Ordinului Masonic Român.

În acest sens, după reststructurarea din 2010 a APMR, Fratele Fondator a înfiinţat Secretariatul General şi a numit un Secretar General în persoana fostului Înalt Reprezentant IMNA.

Departe de ceea ce se spunea la acea vreme cu referire la identitatea Fondatorului şi, ulterior a Secretarului General APMR (informaţii totalmente eronate, spre surprinderea APMR - ceea ce dovedeşte lipsa informaţiilor), Agenţia de Presă Masonică din România a cunoscut în ultima jumătate de an o puternică ascensiune pe plan mondial în rândul organizaţiilor masonice şi a unor instituţii statale şi internaţionale puternice.


Jumătate de an de mandat cu rezultatele a peste doi ani de muncă

Încă de la preluarea mandatului de Secretar General, fostul Înalt Reprezentant IMNA a declarat că doreşte a duce APMR în cele mai înalt cercuri, dar nu prin vorbe şi hârtii, ci prin fapte care să dovedească lumii capacitatea sa de a implementa proiecte, menţinându-şi caracterul imaparţial.

Primul act major realizat de Primul Secretar General a fost acela de a începe expansiunea oficială a agenţiei pe plan mondial.

Sub semnătura sa, Marele Secretar Adjunct de Presă al Marii Loji din Goias a fost numit Corespondent Internaţional al APMR pentru Republica Federativă a Braziliei, în onoarea a doi ani de zile de colaborare de excepţie, colaborare devenită pentru APMR un standard internaţionanal. A fost momentul oficializării relaţiilor cu Masoneria Regulară din Brazilia, aceasta după ce timp de doi ani de zile APMR a fost promotorul oficial al celui mai mare şi important eveniment masonic din Brazilia: Adunarea Generală a Confederaţiei Masoneriei Simbolice din Brazilia. Aşa cum a spus, la acea vreme, şi Preşedintele CMSB: Agenţia de Presă Masonică din România scrie file în cartea de istorie a Masoneriei Braziliene.

Nu de puţine ori, mesajul Fondatorului APMR a fost citit în cadrul unora dintre cele mai importante reuniuni masonice din Brazilia şi aplaudat la scenă deschisă.

După cum a declarat ulterior şi Secretarul General: "A sosit momentul pentru a stabili în Republica Federativă a Braziliei o reprezentanţă cu rang de Ambasadă. Brazilia este pentru noi un partener de drum lung, iar Marea Lojă din Goias este partenerul nostru strategic în una din cele mai mari ţări ale lumii".

A urmat apoi un al doilea act de importanţă majoră, acela prin care Secretarul General se adresa într-o scrisoare deschisă liderilor Masoneriei Regulare şi Suveranului Mare Comandor din Mexic, un mesaj prin care APMR şi-a expus clar poziţia faţă de viitorul Masoneriei din Statele Unite Mexicane:

"În acet moment de maximă importanţă istorică pentru naţiunea voastră şi pentru întreaga Comunitate Masonică Naţională din Mexic; în acest moment în care importanţa istorică a Masoneriei este marcată prin-un magn eveniment greu de uitat în anii ce vor veni, în calitate de Secretar General al APMR doresc a va aduce un omagiu în numele Agenţiei de Presă Masonică din România şi în numele nostru personal.

Au trecut două sute de ani de la cel mai important eveniment din viaţa acestei mărţe naţiuni, două sute de ani de la naşterea statului suveran, liber şi independent Mexic. În mâinile voastre a stat naţiunea mexicană în momentul independenţei şi în mâinile voastre stă viitorul ţării şi al poporului mexican. Renaşterea Masoneriei naţionale în Mexic este un proces ce se intensifică zilnic, iar aceasta nu este altceva decât un motiv de bucurie pentru Masoneria Universală şi pentru Fraţii răspândiţi în Marea Jurisdicţie Masonică a Mexicului.

Evoluţia Masoneriei Naţionale şi perpetuarea Principiilor Universale ale Francmasoneriei au transformat Mexicul într-o adevărată naţiune masonică, în cel mai pur sens al cuvântului. Aţi demonstrat Comunităţii Masonice Internaţionale faptul că Masoneria poate schimba în bine cursul unei naţiuni şi aţi demonstrat faptul că, împreună, se poate construi un viitor mai bun, mai prosper şi mai pacific.

Cu această ocazie a celui mai important eveniment organizat vreodată în Mexic, consider că Masoneria Mexicană a renăscut şi, începând din acest moment, nu ne mai rămâne decât să continuăm munca începută de Fraţii Fondatori ai naţiunilor libere, suverane şi independente din secolele al 19-lea şi al 20-lea.

Primiţi vă rog întreaga noastră consideraţie pentru Ziua Naţională a Republicii Mexicane şi întraga noastră dragoste fraternă, un sentiment atât de cunoscut nouă, Francmasonilor."


Ziua de 14 septembrie a reprezentat o zi marcantă în scurta istorie a APMR, dată fiind decizia Secretarului General de a Înfiinţa în cadrul Secretariatului V un nou departament (DPA). Pe 10 octombrie, Secretarul General, în calitatea sa de Preşedinte al Consiliului Masonic al APMR, a aprobat Programul Masonic Internaţional APMR Cultural, lansat oficial pe 11 martie 2011.

Moartea fostului preşedinte al Republicii Argentina, Nestor Kirchner, a fost primită cu durere în sânul agenţiei, iar Secretariatul General şi-a exprimat regretul printr-o scrisoare de condoleanţe adresată Marii Loji a Argentinei şi familiei Kirchner.

Ca urmare a evenimentelor produse de alegerile din MLNR (mai exact a lipsei deontologice a jurnaliştilor din România), Secretarul General a fost nevoit să adopte o decizie contrară crezului său şi dorinţelor fondatorului APMR, declarând faptul că Agenţia de Presă Masonică din România şi-a închis "politica porţilor deschise în România".

Cu bucurie, şi graţie tratativelor diplomatice ale Secretarului General, pe data de 15 noiembrie 2010, APMR anunţa faptul că Diario Masonico (cea mai mare, reputată şi profesionistă publicaţie masonică on-line din Mexic şi din America Latină) devenea membru al Grupului de Presă Masonică din România.

Patru zilei mai târziu, APMR adopta o poziţie clară şi fermă împotriva invaziei Marii Jurisdicţii Masonice a Cubei, declarând din start, că indiferent de ceea ce va urma, APMR va susţine poziţia Marii Loji din Cuba şi a Confederaţiei Masonice Interamericane.

Tot la finele anului trecut, Secretarul General lua decizia promovării celui mai important eveniment masonic din istoria Indiei, exprimându-şi la acea vreme dorinţa de a stabili relaţii diplomatice şi de colaborare cu Marea Lojă a Indiei. Pentru agenda de anul acesta Secretarul General are prevăzută întâlnirea oficială cu lideri ai Masoneriei Regulare din India.



Cel mai răsunător eveniment din 2010 a fost participarea activă a Secretariatului General la cel mai important summit anul asupra mediului înconjurător. Dispunând de infrastructura necesară, APMR a participat activ la absolut toate conferinţele Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, având posibilitatea de a adresa întrebări unora dintre cei mai cunoscuţi specialişti în domeniu, dar şi unor lideri de marcă ai politicii internaţionale a Statelor Unite. De asemenea, Agenţia (APMR) a avut ocazia de a expune puncte de vedere masonice şi profane în ceea ce priveşte mediul înconjurător.

Graţie comentariilor şi întrebărilor APMR, Agenţia a atras atenţia asupra existenţei sale la nivel internaţional, fiindu-i apreciate îndeosebi completările pertinente şi comentariile profesioniste. În continuarea acelui summit, APMR realiza o serie de intreviuri exclusive cu lideri ai Masoneriei internaţionale, inclusiv cu Preşedintele Conferinţei Mondiale a Marilor Loji Regulare. Colecţia de interviuri intitulată "Viziuni masonice asupra schimbărilor climatice" a fost apreciată nu doar în ţările de provenienţă a liderilor masonici, ci şi la Departamentul de Stat din Washington.

Mai mult, în urmă cu o săptămână, în cadrul celui mai important for executiv al Masoneriei Regulare din Mexic, preşedintele Comisiei de Studii Economice, Politice şi Sociale (domnul ministru şi Fratele Armando Alvarez - Mare Maestru din Trecut) a prezentat public spaţiul dedicat de APMR Preşedintelui Confederaţiei Marilor Loji Regulare din Statele Unite Mexicane în cadrul colecţiei de interviuri.

Pe 19 decembrie 2010, Secretarul General era prezent la Palatul Ateneului Român, acolo unde a participat la a XI-a ediţie a Concertului Masonic de caritate organizat de Fundaţia SCR. Evenimentul a fost promovat de APMR în limba română, engleză şi spaniolă.

Anul 2010 a fost încheiat de Secretarul General cu un mesaj de pace şi unitate şi cumpătare adresat Fraţilor din România:


"Fraternitate, Pace, Dragoste şi iar Fraternitate...

Sunt simboluri ce au guvernat, guvernează şi vor guverna Ordinul nostru atât timp cât unitate şi nu disensiunile vor sălăşlui în Templele noastre. Din Fraternitate a luat naştere Ordinul nostru şi graţie acesteia am fost călăuziţi de cele mai dulci şi drepte fundamente ale Umanităţii: sentimentele prin care, indiferent de rasă, origine, gen, confesiune sau alte dorinţe ce, aparent, ne pot despărţi, i-au făcut pe predecesorii noştri, şi ne fac pe noi astăzi, să ne numim Fraţi.

Pacea este, sau ar trebui să fie, perpetua stare în care se află Francmasonul şi Francmasoneria. Aşa cum sacra pasăre ce simbolizează Pacea, Porumbelul Alb, şi-a găsit cuib pe coiful lui Ares (Zeul Războiului în mitologia greacă) şi l-a împiedicat pe acesta în a-şi desăvârşi nefasta menire, aceea a războiului şi conflictului, aşa şi Pacea ar trebui să-şi găsească cuibul deasupra Templelor noastre, astfel încât Acoperitorul Intern şi Extern să aibe purul rol simbolic ce-l transformă în gardian al Lucrărilor noastre.

Dragostea a reprezentat de-a lungul istoriei Umanităţii şi a Francmasonriei, ca Ordin şi Instituţie, simbolul ce a dat naştere zidurilor pe care stă acoperişul nostru: Pacea. Asemenea Pelicanului ce-şi pune copiii înainte de sine, un Frate JURĂ şi se angajează în apărarea Ordinului, a Ţării şi a Fraţilor săi.

Dacă Fraternitatea ne este Templu şi Pacea este pura personificare a Francmasoneriei, atunci Dragostea se rezumă la simbolismul Pelicanului, simbol Masonic atât de cunoscut nouă, Francmasonilor. Însă finalul poveştii noastre ne reîntoarce la Fraternitate căci, fără aceasta, cea dintâi şi de pe urmă, Francmasonia nu poate exista, iar Francmasonul ar fi un Mason fără şorţ.

Prin urmare, simbolismul Fraternităţii la sfârşit se schimbă, acest nou simbol fiind Poarta Templului nostru; Poartă ce simbolizează Fraternitate cu care un Francmason deschide uşa Templului său şi a Inimii sale Profanilor şi Fraţilor săi Masoni.

Vă dau citire spre exemplificare câteva vorbe ale unor Luminaţi ai epocii lor, prin care sper ca urările acestea să vă aducă în faţă oglinzii fiecăruia dintre voi în anul ce vine...

Sfântul Ioan Gură de Aur
Dacă nu este pace toate celelalte sunt de prisos.

Cicero
Pacea înseamnă libertate fără grijă.

Benjamin Franklin
Nu a fost niciodată un război bun sau o pace rea.

J. Muller
Pacea este capodopera raţiunii.

Şi fie ca această ordine ilustrată în vorbele acestor Luminaţi să se desăvârşească în cadrul Ordinului şi a ţării noastre. Aceşti patru paşi fundamentali restabilirii Fraternităţii, Păcii şi Dragostei vor ilustra o Francmasonerie, ca Ordin şi Instituţie, literalmente fraternă."


2011 şi importanţa oferită de Secretarul General diplomaţiei şi sentimentului de fraternitate

În prima săptămână a anului, pe 7 ianuarie, Agenţia de Presă Masonică din România participa la un eveniment ce avea să schimbe cursul diplomaţiei practicate de APMR: conferinţa internaţională de la New York (Culture in Diplomacy). Eveniment organizat de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii.

Pe 11 ianuarie, pentru a evita escaladarea internaţională a scandalului produs în sânul Marii Loji Naţionale Franceze, Secretarul General declară că APMR nu se amestecă în afacerile interne ale GLNF.

La sfârşitul lunii ianuarie, APMR se angaja în participarea la o conferinţă internaţională organizată la Istanbul de către Departamentul de Stat al S.U.A., acolo unde avea să aibe parte numai de surprize plăcute. Bucurându-se de atenţiile calde ale organizatorilor, APMR şi Secretarul General au avut ocazia de a adresa întrebări nu doar liderilor de la Washington ci şi unor importante personalităţi din mediul de afaceri din Turcia. Totuşi, a rămas cel mai plăcut moment, acela în care APMR nu a mai fost nevoită a se prezenta, dat fiind faptul că moderatorii evenimentului au exclamat: "România, ce mult ne bucurăm să vă avem din nou printre noi".

Încă din timpul conferinţelor de la Istanbul, Secretarul General anunţa faptul că APMR va susţine promovarea Anului Internaţional al Chimiei şi pe cel al Pădurilor. Ca urmare a acestui lucru şi a corespondenţei purtate de Secretarul General al APMR cu un înalt demnitar al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Agenţia de Presă Masonică din România a transmis live de la sediul ONU, din New York, Ceremonia oficială de deschidere a Anului Internaţional al Pădurilor.

În data de 10 februarie, tot în cadrul strategiei de afaceri internaţionale, APMR a participat la o conferinţă în Roma, organizată de Departamentul de Stat la Ambasada americană din Italia. Cu acea ocazie, APMR a avut prilejul de a afla noi modalităţi de extindere a reţelei sale internaţionale, primind şi sfaturi în acest sens de la personalităţi din domeniu.

Pe 15 şi 16 februarie, APMR a avut ocazia de a participa la un eveniment istoric pentru Statele Unite ale Americii, acela prin care Secretarul de Stat doamna Hillary Clinton anunţa deschiderea amplă a guvernului american către societatea civilă.

După cutremurul din Noua Zeelandă şi în urma corespondenţei cu Marea Lojă din Noua Zeelandă, APMR se angaja în realizarea unei campanii mediatice de strângere de fonduri pentru sinistraţii afectaţi de cutremur, iar pe 25 februarie are loc participarea APMR la un seminar internaţional organizat în cadrul Anului Internaţional al Afrodescendenţilor din Emisfera Occidentală.

Ultimul eveniment major al APMR a fost participarea la conferinţele organizate cu prilejul Comisiei Prezidenţiale S.U.A.-Rusia privind Mass Media, ocazie cu care Agenţia (APMR) a putut înţelege unele aspecte ale situaţiei prezentă ale Mass Mediei mondiale, prin prisma unor vectori care încă nu sunt făcuţi publici în România.


"Relaţiile diplomatice sunt esenţiale pentru noi"

Axându-şi dezvoltarea APMR pe afacerile internaţionale şi pe colaborările de caracter masonic şi cultural, Secretarul General, declara faptul că "Relaţiile diplomatice sunt esenţiale pentru noi". Ultima strategie pe zeci ani adoptată de Secretarul General a produs unele modificări în relaţiile internaţionale.

În cadrul unltimului Consiliu Masonic, Secretarul General spunea că "partenerii noştri strategici sunt vitali pentru noi, iar aportul nostru la munca lor a devenit necesar extinderii activităţii Ordinului. De aceea este vitală relaţia cu Fraţii noştri din Ordin în anumite ţări ale lumii, iar în acest sens mă angajez să stabilesc până la finele mandatului meu aceste tratate strategice".

"Voi continua să mă axez pe principalii noştri aliaţi din Emisfera de Vest şi din Orientul Mijlociu, iar în Europa ne vom focusa pe axa RB pentru că legăturile noastre cu Fraţii de acolo nu sunt doar de caracter masonic, ci şi cultural şi social".

De asemenea, agenda pentru acest an va fi una încărcată, aşa cum spune şi Excelenţa Sa: "în afară de evenimentul din Paraguay şi cele ce vor urma în Statele Unite ale Americii, Mexic, Columbia şi Brazilia, nu trebuie să le uităm pe cele din România, Turcia, Italia şi Franţa. În aceeaşi ordinei de idei trebuie să dăm curs summit-urilor la care ne-am angajat că vom participa".


duminică, 6 martie 2011

Masoneria în spaţiul arab. Tunisia masonică (?)

duminică, 6 martie 2011

Secretariatul General al Agenţiei de Presă Masonică din România a început, treptat, declasificarea informaţiilor cu privire la activităţile Masoneriei din spaţiul arab. În cursul zilei de ieri au fost declasificate o serie de informaţii cu privire la Masoneria tunisiană.

În ultima perioadă tot mai multe persoaneşi personaje controversate din Masonerie au afirmat faptul că în Tunisia există şi se practică masoneria... De parcă ar fi un lucru ciudat! Dar în câte state africane nu ştie despre existenţa Ordinului nostru?!Cu toţii cunoaştem, sau cel puţin ar trebui, istoria Masoneriei tunisiene care, după unele surse istorice îşi are începuturile undeva prin secolul al XIX-lea, atunci când Marele Orient al Franţei a acordat patente mai multor Loji Masonice pentru a funcţia pe teritoriul colonial al Tunisiei de astăzi.

Era vorba despre opt Loji care au format Marele Orient al Tunisiei sub mandatul Marelui Orient al Italiei, în anul 1879, Loji ce încă lucrau chiar şi după al doilea război mondial, dar care au dispărut în timp, în urma "independenţei" Tunisiei.

Secretariatul General al Agenţiei de Presă Masonică din România a permis declasificarea unei serii de informaţii ce ne permit astăzi anunţarea faptului că în ultimul deceniul al secolului trecut, mai exact în anul 1998, au fost aprinse luminile unei Loji numite: Loggia Italia Nr. 16. Este vorba despre o Lojă formată sub auspiciile Marii Loji a Uniunii (Gran Loggia dell'Unione) şi care se reuneşte în fiecare trimestru al anului în Hotelul Oriental din Orientul Tunis. Nu trebuie uitat nici faptul că Habin Bourguiba (primul preşedinte al Tunisiei) a fost acuzat că este un Francmason de sorginte franceză.

Şi totuşi, ce putem spune despre arhitectura acestei clădiri din Tunisia? Să fie ea una de sorginte masonică?


Este vorba despre "Campus Universitaire de La Manouba", din Tunisia.


miercuri, 2 martie 2011

Masoneria în spaţiul arab. Emirul Afganistanului Habibullah Khan a fost Francmason

miercuri, 2 martie 2011

Secretarul General al Agenţiei de Presă Masonică din România a primit în cursul acestei zile o copie a documentului care certifică iniţierea liderului afgan în Masoneria Universală. Este vorba despre Emirul Afganului, Majestatea Sa Habibullah Khan.

În anul 1907 Emirul Afganistanului, Habibullah Khan (3 iunie 1872 - 20 februarie 1919), a fost iniţiat în Respectabila Lojă Concordia din Orientul Calcutta, India (la acea vreme posesiune a Imperiului Britanic), aflată în jurisdicţia Marii Loji Unite a Angliei.

Habibullah Khan
Emirul Afganistanului


Emirul Habibullah Khan a urcat pe tron în urma decesului tatălui său în anul 1901. Emirul a încercat să aducă un suflu de prospeţime, iar în discursul său de încoronare a declarat faptul că doreşte să practice o politică de unitate naţională, rezistenţă împotriva agresiunilor externe şi să reformeze statul.

În anul 1907 a efectuat o vizită regală în India, acolo unde istoria a căpătat o cu totul altă turnură. Vizita a avut loc în urma invitaţiei oficiale a guvernului de la Londra de a vizita frontiera indiană. Emirul a efectuat vizita în compania locotenelt Colonelului A. Henry McMahon, Comisarul Şef al Baluchistanului.

Zilele petrecute în "perla coroanei britanice" l-au făcut pe Emir să-şi dorească iniţierea în Francmasoneria Universală. Acest lucru a mirat pe foarte mulţi, inclusiv pe oficialităţile imperiale britanice.

Conform directivelor canalelor diplomatice, Henry McMahon a primit mandat de la Lordul Kitchener să-l iniţieze pe Emirul afgan. Lordul era Marele Maestru Districtual al Punjabului pe vremea Marelui Maestru Ducele de Connaught. Documentul despre care vorbeam este chiar scrisoarea Lordului Kitchener (făcută publică în anul 1936) prin care accepta iniţierea Emirului Afganistanului în Masonerie.

Majestatea Sa Habibullah Khan a fost iniţiat în Loja Concordia Nr. 3102 din Orientul Calcutta, India. Loja era una care reunea exclusiv personalităţi din elita epocii, fiind restricţionată, în ea având acces doar ofiţerii militari de rang înalt, aristocraţii şi autorităţile importante ale Imperiului Britanic.

Ceremonia a avut loc în limba engleză însă a fost tradusă simultan în persană de către Lt. Colonelul Henry McMahon, pentru ca Emirul să poată înţelege cu uşurinţă ritualul masonic. Emirul a fost urcat până la gradul de Maestru Mason. Jurământul a fost depus pe Coran, iar exact acel exemplar se află în ziua de astăzi la Biblioteca Marii Loji Unite a Angliei.

Pentru Emir şi pentru emirat acest lucru putea dăuna şi aduce mari probleme, fapt pentru care absolut nimeni, în afara membrilor Lojii respective, nu a ştiut de iniţierea sa în Masoneria Universală. Ceea ce a şocat pe toată lumea a fost faptul că la întoarcerea în Afganistan, asupra Emirului au început să planeze suspiciuni despre "posibila" sa afiliaţiune masonică.

Ca urmare a problemelor create, Emirul anunţa public iniţierea sa în Francmasonerie şi faptul că se mândreşte cu acest lucru. Ba mai mult, a declarat şi faptul că a devenit Mason în beneficiul Afganistanului.


Habibullah Khan, Emir al Afganistanului

Născut la 3 iunie 1872, în Orientul Samarkhand din Uzbekistan, Habibullah Khan a devenit Emir al Afganistanului pe 1 octombrie 1901. A fost cel mai mare fiu al Emirului Abdur Rahman Khan (considerat a fi unul dintre cei mai puternici şi importanţi lideri din istoria Afganistanului).

Habibullah era o persoană cu înclinaţii spre secularism, având o viziune modernă asupra viitorului ţării sale, dorind să occidentalizeze emiratul. El a fost fondatorul şcolii Habibia şi al academiei militare.

Orientul Samarkhand din Uzbekistan


A fost cel care a menţinur neutralitatea Afganistanului în Primul Război Mondial, chiar dacă asupra sa făceau presiuni şi Sultanul Imperiului Otoman şi Kaizerul Imperiului German. A îmbunătăţit relaţiile cu India Britanică în anul 1905, prin semnarea unui tratat, urmând ca în 1907 să realizeze o vizită regală în India. Pe 20 februarie 1919 a fost asasinat în timpul unei partide de vânătoare în Provincia Laghman. A avut cinci soţii, iar mama sa era de origine uzbekă.


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates