miercuri, 16 noiembrie 2011

Marele Orient Lusitan se amestecă în probleme partizane

miercuri, 16 noiembrie 2011
António Reis, fostul Mare Maestru al Marelui Orient Lusitan a fost deranjat de afirmaţiile Marelui Maestru José Moreno, de la Marea Lojă Regulară a Portugaliei - GLLP (recunoscută de UGLE). Preşedintele CLIPSAS, Reis, nu este de acord cu această afirmaţie, declarând public că este o prostie propunerea ca oamenii politici să fie obligaţi să-şi declare apartenenţa la Masoneria sau ca judecătorii să nu poată fi Masoni deloc.


Şi totuşi, acest lucru contravine într-un oarecare fel la unul din principiile organizaţiei pe care o conduce, şi anume transparenţa. Însă afirmaţia Marelui Maestru al GLLP este susţinută chiar de declaraţiile lui Reis, care în perioada mandatului său şi-a exprimat la vedere afiliaţiunea către socialism şi către Partidul Socialist din Portugalia.


UPDATE

Ca o continuare a declaraţiilor politice ale Preşedintelui CLIPSAS, actualul Mare Maestru al Marelui Orient Lusitan, Fratele Fernando Lima de Valadas Fernandes subliniază faptul că nu Masoneria se află în Parlamentul naţional al Portugaliei, ci Masonii. Fernando Lima recunoaşte faptul că în Marele Orient Lositan se practică carierismul, dar că el nu este de acord cu nepotismele.

Declaraţiile indirecte ale Marelui Maestru al GLLP de alaltăieri l-au obligat pe Reis să spună că "faptul că există diverşi socialişti în GOL, nu înseamnă că Partidul Socialist conduce Obedienţa". Prin această afirmaţie, fostul Mare Maestru şi actual Preşedinte al CLIPSAS recunoaşte că există o bună majoritate de socialişti în GOL decât liberali sau social-democraţi.


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates