sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Viorel Dănacu adoptă o poziţie diplomatică şi tolerantă

sâmbătă, 28 ianuarie 2012
Pe fondul confuziilor create, domnul Viorel Dănacu şi-a prezentat punctele de vedere cu privire la diferitele acţiuni întreprinse în ultima perioadă, menţionând cu această ocazie prezenţa delegaţiilor celor 15 Loji prezente la reuniunea de la Braşov din 24 ianuarie. "MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI - Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetare Masonică, funcţioneaza ca ONG constituit în aprilie 2002, conform Statutului, Actului de Constituire şi Senţintei Judecătoreşti date în aprilie 2002", declară Viorel Dănacu.


Cu privire la Francmasonii ce aparţin altor organizaţii, Dănacu spune următoarele: "(...) doresc să se ştie, că ceea ce a făcut şi va face MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI - Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetare Masonică, nu este nimic contrar altor Obedienţe, pentru mine, iniţiatul este un om respectat şi exsistă, atâta timp cât preocupările lui sunt pur masonice, iniţiatice, în rest le doresc tuturor tot binele din lume", a spus pentru Jurnalul Masonic Venerabilul Lojii în cauză.

"Referitor la activitatea din lojile de perfecţie, doresc sa făc urmatoarea precizare: Fraţii au deocamdată preocupări de studiu şi de cercetare comparativă şi nu de alergare după grade masonice, în viitor dacă va fi nevoie de alte hotărâri în această direcţie, sigur că le voi face public, nimic nu va fi conspirativ".

Întrebat fiind despre debarcarea sa, Fratele a răspuns următoarele: "Referitor la debarcarea de care vorţiti, eu nu am fost exclus, a fost doar pofta şi orgoliul unui om complexat şi cu orgolii nemărginite, pe care fraţii cu toţii le ştiu, pe care oricând le voi putea dezvălui public, dar deocamdată acum nu este timp de aşa ceva, ele vor fi pe larg prezentate în viitoarele cărţi care vor apărea despre activitatea mea masonică şi a fraţilor mei, eu ştiu că un iniţiat niciodată nu exclude un alt iniţiat, dacă acestă este cu adevărat iniţiat, sau un frate niciodată nu loveşte alt frate, ci întodeauna îi intinde mâna să-l ridice".

La întrebarea Dacă regretaţi un lucru în aceşti zece ani (2002-2012), care este acesta şi consideraţi că acum lucrurile vor lua o turnură mai bună?, Dănacu a replicat: "Nu regret nimic din activitatea mea, pentru că ea a fost un pionerat la vârsta mea şi după 45 de ani de întuneric, al unei dictaturi comuniste despre care ştim cu toţii, cum s-a comportat faţă de masonerie, cine nu greşeşte minte, iar după cum bine se ştie, omul din greşeli învaţă. Consider că abia acum revine misiunea fraţilor din Lojile de Ritualistică Comparată şi Cercetare Masonică, să şteargă praful uitării după o serie întreagă de documente masonice care ascund multe adevăruri masonice şi istorice. Masoneria română va recăpăta astfel prestigiul, undeva mult diluat din ultima perioadă, regenerând şi redând un suflu cu adevărat iniţiatic, prin studiu şi cercetare masonică şi nu alte direcţii care din păcate au fost mult mediatizate chiar şi de dumnevoastră presa".

Şi în final, cu privire la relaţiile externe, Viorel Dănacu a precizat următoarele: "Relaţiile externe, vor continua, sunt multe Mari Loji din lume care se ocupă de masoneria spirituală şi nu de altceva, eu am suficiente relaţii în plan extern, prin cele peste 59 de Tratate de Amiciţie şi Recunoaştere semnate de mine cu alte Mari Loji din lume, Protocoale de colaborare încheiate între Centrul Regional de Studii FrancmasoniceParis-Bucureşti pe care îl conduc în prezent şi integrat în AMMLA (Asociaţia Muzeelor, Bibliotecilor şi Arhivelor Masonice Europene cu sediul la Bruxelles), cu Centre Masonice de Cercetare şi Studiu similare din lumea întreagă. Consider că Romania prin MAREA LOJA NATIONALA A ROMANIEI -Loja de Ritualistica Comparata si Cercetare Masonică, va dezvolta noi relaţii de prietenie cu alte Mari Loji şi Centre de Studii şi de Cercetare Masonică, în scopul de a face cunoscute peste hotare, masoneria românească reală, cultura, obiceiurile, tradiţiile, datinile, portul şi rădăcinile din care practic ne tragem, lucru foarte puţin cunoscut în Europa şi alte continente, dezvoltarea masoneriei săteşti, iubirea de patrie, de pământ, de familie, fiind câteva obiective ale noastre pentru viitor, la care se adaugă cele din Strategia de Dezvoltare a MARII LOJI NAŢIONALE A ROMÂNIEI -Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetare Masonică, apoi cunoaşterea trecutului este o necesitate pentru a înţelege cum trebuie acţionat pe viitor".


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates