miercuri, 2 mai 2012

Masoneria şi Principiile Uniunii Europene

miercuri, 2 mai 2012
De-a lungul timpului au existat foarte multe teorii conform cărora Uniunea Europeană a fost fondată de Masoni. Mai mult sau mai puţin adevărat! Cert este că până acum nu există nicio dovadă clară în acest sens. Mi-am propus astăzi să fac o analiză despre legătura care există între Masonerie şi Uniunea Europeană în ceea ce priveşte principiile.


Principiul de atribuire a competenţelor

Acest principiu vorbeşte despre modul în care fiecare Mason în parte trebuie să-şi aducă aportul în propriul domeniu de activitate şi în baza pregătirii sale profesionale şi educaţionale.


Eliminarea inegalităţilor şi promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei

În acest caz este vorba de modul în care Masoneria ca Ordin a militat pentru acordarea de drepturi egale oamenilor, indiferent de gen. Mai mult, este vorba despre un principiu al egalităţii exprimat prin fraternitate şi, implicit prin libertate, trei principii fundamentale ale Masoneriei Universale.


Promovarea unui nivel ridicat al ocupării forţei de muncă

Masoneria, ca Ordin, este angajată în combaterea excluziunii sociale şi susţine cu tărie protecţia cetăţeanului şi a drepturilor sale. Este vorba nu doar despre o susţinere morală, ci şi una practică. Autodenumindu-se o „societate”, Masoneria emană şi cultivă spiritul de comunitate şi comuniune. De asemenea, Ordinul promovează toate activităţile profesionale legale ale membrilor săi şi în special cele care aduc beneficii societăţii.


Asigurarea unui nivel ridicat de educaţie, de formare profesionala si de protecţie a sănătăţii umane

Educaţia joacă un rol esenţial în formarea omului ca cetăţean şi conştiinţă. Pentru Ordin, educaţia reprezintă nu doar o unealtă, ci şi o cale de urmat pentru a transforma omul. Mergând pe zicala latină „Mens sana in corpore sano”, filosofia masonică promovează îmbunătăţirea omului şi atingerea perfecţiunii, un lucru utopic, însă motivant pentru iniţiatul care doreşte să se autodepăşească.


Combaterea oricărei forme de discriminare

Plecând de la principiul de egalitate, diferenţele dintre oameni trebuie să aibă un rol de complementaritate şi nu unul de excluziune. Masoneria condamnă discriminarea de gen, rasă, religie, etnie şi vârstă. Mai mult, Ordinul susţine şi promovează programele de incluziune socială şi dreptul oamenilor cu handicap de a fi acceptaţi şi integraţi ca atare în societate şi comunitate.
Protecţia mediului
Prin angajamentul său social, Ordinul Masonic se preocupă de dezvoltarea durabilă a comunităţilor şi a societăţii globale în general, considerând planeta Marele Templu Natural al Umanităţii.


Protecţia a consumatorilor

Consumatorul reprezintă un beneficiar constant, în Masonerie el fiind de caracter masonic şi de caracter profan. Masoneria consideră extrem de importantă calitatea produselor, înţelegând aici că fiecare acţiune a unui membru este un produs de care se poate bucura nu doar Ordinul, ci şi societatea per ansamblu.


Bunăstarea animalelor, obiceiurilor statelor membre cu privire la riturile religioase, tradiţii culturale şi patrimonii regionale

Bunăstarea a fost şi este o preocupare constantă a Masoneriei, considerând fericirea un factor decisiv în evoluţia şi prosperitatea marii familii umane. Cultura (tradiţiile, patrimoniile etc.) este vatra identităţii popoarelor şi fundamentul care oferă particularitate şi cimentează legăturile dintre diferitele comunităţi.


Principiul transparenţei

Masoneria a recunoscut la începutul celui de-al doilea deceniu al secolului al XXI-lea necesitatea transparenţei şi deschiderea Masoneriei către societatea profană. Masoneria nu mai este o societate secretă, ci una discretă, o organizaţie care se supune şi respectă legile locale, naţionale şi internaţionale.


Dreptul la protecţia datelor cu caracter personal

Dreptul la intimitate este un drept fundamental, unul pentru care chiar Ordinul a suferit în perioada dictaturilor de pe întreg cuprinsul planetei. Este mai mult decât normal ca Masoneria să susţină acest drept individual şi colectiv totodată.


Respectarea statutului bisericilor, comunităţilor şi asociaţiilor religioase, organizaţiile filosofice şi neconfesionale

Dreptul fiecărui cetăţean de a crede în ceea ce doreşte să creadă este apărat, înţeles şi susţinut de Masonerie. La nivelul Uniunii Europene există o structură menită a facilita dialogul dintre aceste instituţii şi comunităţi cu liderii UE. Este vorba despre BEPA (Biroul de Consilieri pentru Politici Europene).


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates