joi, 29 noiembrie 2012

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Mark Gitenstein, a fost decorat de Preşedinte cu Ordinul Naţional STEAUA ROMÂNIEI în grad de Mare Cruce

joi, 29 noiembrie 2012
 
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Mark Gitenstein, a fost decorat de Preşedintele ţării cu Ordinul Naţional STEAUA ROMÂNIEI în grad de Mare Cruce, decoraţie oferită de şeful statului personalităţilor marcante. Decorarea a fost făcută în contextul rechemării de la post a Excelenţei Sale şi pentru contribuţiile aduse parteneriatului româno-american în perioada mandatului său.




Excelenţa Sa este primul ambasador american acreditat la Bucureşti care este de origine română. În 2011, Nine O'Clock l-a desemnat pe ambasador "Diplomatul Anului". Bunicii săi erau originari din Botoşani, acesta născându-se în Statele Unite unde a studiat la Universitatea Duke.



În alocuţiunile făcute în cadrul ceremoniei de la Palatul Cotroceni amintim: "Cei trei ani pe care i-am petrecut aici in România, alături de soţia mea, au fost printre cei mai plini de satisfacţie din viaţa noastră. Am fost onorat de faptul ca preşedintele Obama m-a ales să-l reprezint în România, ţara strămoşilor familiei mele. A fost foarte emoţionant să pescuiesc în Delta, să merg cu bicicleta în Transilvania, să explorez vechiul oraş Botoşani, locul naşterii bunicului meu. Însa de departe cel mai plăcut moment a fost să cunosc românii, să le descopăr energia, inteligenţa, creativitatea şi umorul. În fiecare român pe care l-am întâlnit regăsesc o parte din tatăl meu, care din nefericire a decedat în timpul mandatului meu, iar el era în întregime român. De aceea sunt atât de optimist în privinţa viitorului României şi a relaţiilor dintre ţările noastre Românii sunt patrioţi şi îşi doresc ca ţara lor şi instituţiile sale să fie puternice, independente, şi să ofere fiecăruia posibilitatea să îşi realizeze aspiraţiile. Dumnezeu să binecuvânteze America, Dumnezeu să binecuvânteze România".



 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates