luni, 5 noiembrie 2012

Marea Lojă Naţională din România sponsorizează Festivalul "Zilele Lipatti"

luni, 5 noiembrie 2012
Conform site-ului oficial în anul 2012, Asociaţia Opus prin grupul MuziCArte organizează cea de-a II-a ediţie a Zilelor Lipatti, care se desfăşoară sub semnul comemorării Mihaelei Ursuleasa. Regretata pianistă acceptase invitaţia organizatorilor de a evolua în cadrul Festivalului, înainte de a se stinge din viaţă subit, la vârsta de doar 33 de ani.



Evenimentul central al ediţiei 2012 este Maratonul de recitaluri găzduite de Ateneul Român, în ziua de 2 decembrie 2012, când este comemorat marele pianist Dinu Lipatti. În faţa publicului vor evolua artişti de prim nivel ai lumii muzicale româneşti şi internaţionale – Alfredo Perl, Mihai Ritivoiu, Andrei Licareţ, seara culminând cu recitalul celebrului pianist rus Nikolai Lugansky. Marea Lojă Naţională din România este unul din sponsorii oficiali ai Festivalului "Zilele Lipatti".
 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates