joi, 16 mai 2013

Conventul Marii Loji Naţionale a României (MLNaR)

joi, 16 mai 2013
În data de 18 mai 2013 va avea loc Conventul Marii Loji Naţionale a României (MLNaR), sub ciocanul Marelui Maestru Tudorel Niţulescu. Reuniunea MLNaR de sâmbătă este una importantă deaorece în toamna acestui an vor avea loc alegeri pentru funcţia de Mare Maestru, iar în cadrul acestui convent de peste două zile se vor depune candidaturile.


Spre deosebire de ultimele alegeri, intenţia de vot membrilor MLNaR de anul acesta va ţine cont şi de relaţiile internaţionale (europene) ale Marii Loji care se confruntă cu de câţiva ani cu o suspendare a acestora din partea Marii Loji a Franţei conduse de Marc Henry (la data suspendării de Alain-Noël Dubart).

Câteva Loji (una dintre acestea trimiţându-şi deja poziţia via o scrisoare către toţi Maeştrii Venerabili din ţară, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la nerespectarea regulilor MLNaR şi a cutumelor masonice din partea actualei conduceri) au decis deja să nu mai acorde sprijinul actualului Mare Maestru în scaun, invocând motive administrative, masonice şi de relaţii internaţionale. Marea Lojă a Franţei (din informaţiile obţinute până în acest moment din Paris) nu va participa la acest Convent cu nicio delegaţie, datorită suspendării relaţiilor cu MLNaR.


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates