marți, 28 iunie 2016

Declarația Președintelui Consiliului (Agenției Masonice) cu privire la Masoneria Feminină din România

marți, 28 iunie 2016
"Trebuie să acceptăm și să facem cunoscut următorul lucru: în România există mai mult de o Mare Lojă Feminină! Sunt mai multe astfel de organizații: unele sunt organizate la nivel de Mare Lojă, altele la nivel de Lojă/Loji, dar mai există și femei în organizațiile mixte. La rece, numărul total al Femeilor Francmason din România, din toate sctructurile menționate mai devreme, nu depășește 1000. Mai pe scurt, avem în jur de 1000 de femei Francmason în România.

Dintre acestea, o parte sunt active, o parte sunt în adormire din varii motive. Și sincer... acestea au inițiative social-filantropice și culturale care ajută Ordinul, conferindu-i acestuia o imagine mai prietenoasă în lumea profană.

Un exemplu recent a fost dat de Prea Respectabila Mare Maestră a Marelui Ordin Feminin Român, doamna Bârlă, care a militat, pe contul său de Facebook și nu numai, pentru donarea de sânge, o necesitate a spitalelor din țara noastră. Poate că acest gen de acțiuni trebuie să definească mai mult Masoneria și nu neapărat evenimentele sociale care, de multe ori, sunt destinate numai membrilor Ordinului.

Trebuie să fim mândri de astfel de inițiative venite din partea spectrului feminin al Masoneriei naționale. Nu milităm pentru creșterea numărului de Obediențe/Loji Feminine, însă cele care există astăzi la București, Constanța etc., au cunoscut o dezvoltare pozitivă.

Ne dorim să inițiem și să menținem o relație de corespondență cu aceste organizații și ne-am propus să realizăm o serie de interviuri cu câteva membre ale Ordinului Masonic Feminin pentru a le evidenția existența și activitatea, pentru a sublinia exemplul dat de acestea și pentru a le promova", a declarat Președintele Consiliului cu privire la Masoneria Feminină din România.

 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates