marți, 27 septembrie 2016

Sesiunea ordinară a Consiliului Agenţiei Masonice | 2/2016/6016

marți, 27 septembrie 2016
Astăzi, 21 septembrie 2016, a avut loc sesiune ordinară a Consiliului (Consilium) Agenţiei Masonice sub conducerea Preşedintelui. În conformitate cu ordinea de zi, Președintele a deschis lucrările Consiliului la ora 14:37 și a dat cuvântul coordonatorului SeCTI.

Secretaritatul de Comunicații Tehnologie și Informații a prezentat raportul de corespondenţe la nivel internaţional și notele cu privire la activitatea şi eficacitatea membrilor Corpului Consultativ. Consiliul a avizat ca nesatisfăcătoare activitatea Consilierului însărcinat cu Afaceri Culturale (atât la nivelul Corpului Consultativ, cât și în plan cultural). De asemenea, coordonatorul SeCTI a prezentat Decretele emise de Preşedintele Consiliului în perioada 21 august - 21 septembrie 2016.

Nota specială referitoare la spectrul masonic feminin din Republica Orientală Uruguay a fost vizată ca satisfăcătoare și au fost adoptate acțiunile în acest sens. Notele referitoare la spectrele masonice feminine din Regatul Unit, Republica Franceză, România şi Statele Unite Mexicane au fost duse în atenția membrilor Consiliului, iar în cazul României a fost emis un Decret care reglementează poziționara Consiliului față de spectrul masonic feminin. Decretul a fost avizat pozitiv de toți membrii Consiliului.

Propunerea de design pentru broşura oficială de prezentare a Agenţiei Masonice nu a fost aprobată. Nota referitoare la procesul de rebranding al Agenţiei Masonice, în viziunea SeCTI a fost aprobată. Iar cu privire la nota referitoare propunerea fondării SeCult şi la activitatea Consilierului însărcinat cu Afaceri Culturale au fost decise următoarele: nu se va înființa Secretariatul pentru Cultură (SeCult) ca urmare a inactivității Consilierului însărcinat cu Afaceri Culturale, activitatea acesteia fiind avizată ca nesatisfăcătoare.

Președintele a luat cuvântul pentru a face o scurtă mențiune referitoare la activitatea culturală a Agenției Masonice pentru anul 2017. De asemenea, Președintele a cerut modificarea antetului oficial al Consiliului în CONSILIUM. Cererea a fost aprobată. Președintele a dat cuvântul coordonatorului CAEx.

Coordonatorul CAEx a prezetat raportul de activitatea privitor la deplasările în Regatul Unit, Republica Franceză, Federaţia Rusă şi în Republica Federală a Germaniei. De asemenea, au fost făcute propuneri cu privire la afacerile externe ale Agenţiei Masonice în Regatul Unit, Republica Federală a Germaniei, Republica Franceză, Republica Orientală Uruguay, Statele Unite Mexicane, Republica Bulgaria, Republica Cuba, statul New York (Statele Unite ale Americii) - Republica Libaneză, Republica Ghana, Republica Chile, Regatul Spaniei, Republica Italia, Republica India, Republica Moldova, Republica Slovacă.

Coordonatorul CAEx a avut și o intervenție cu privire la situaţia din Bulgaria, Mexic şi New York (Statele Unite ale Americii) - Liban

A fost prezentată spre dezbatere numirea unor noi reprezentanţi acreditaţi ai Agenţiei Masonice pe lângă organizaţii masonice. Președintele a numit un Consilier Personal (membru în Corpul Consultativ), acreditându-l pe acesta pentru a reprezenta oficial Agenția Masonică în raport cu o Mare Lojă (r).

Preşedintele Consiliului (Consilium) a avut mai multe intervenții pe următoarele subiecte: activitatea Corpului Consultativ, procesul de rebranding al Agenţiei Masonice, afaceri externe (Bulgaria, New York - Liban, Mexic, Uruguay, Chile, Cuba, Slovacia, Italia, Spania, Arabia Saudită), precum și referitor la numirea de noi reprezentanţi acreditaţi pe lângă organizaţiile masonice.

În urma dezbaterilor, Consiliul (Consilium) a concluzionat că procesul de rebranding al Agenției Masonice respectă datele stabilite; că activitatea editorială trebuie adusă la zi în regim de urgență; că politicile externe aplicate au produs rezultate mai mari decât cele scontate; că este necesară intensificarea colaborărilor externe, dar și în plan național; că activitatea Consilierului însărcinat cu Afaceri Culturale (și la nivelul Corpului Consultativ) va impune necesitatea un vot în următoarea sesiune ordinară a Consiliului (Consilium) Agenției Masonice. De asemenea, Consiliul a conchis ca Decretul 11/2016/6016 să fie aplicat și la nivelul sateliților și al colaboratorilor oficiali ai Agenției Masonice.


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates