luni, 1 august 2011

Reuniunea tinerilor Masoni din Marea Lojă a Italiei

luni, 1 august 2011
Tinerii membri ai Marii Loji a Italiei se vor reuni în perioada 30 septembrie - 2 octombrie 2011 la Udine, în Italia, pentru a discuta asupra modului în care aceştia pot schimba lumea în bine. Evenimentul este organizat de Marea Lojă în scopul susţinerii iniţiativelor tinerilor membri, dând astfel importanţa cuvenită acestei generaţii a viitorului umanităţii şi a Masoneriei.

Relaţia dintre Masonerie şi tineri este una poate unică în lume, prin capacitatea Ordinului de a-i sprijini pe cei mai puternic dezvoltat intelectual dintre ei şi pentru a-i ajuta pe cei care încă îşi caută locul în societatea zilelor noastre.


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates