duminică, 27 noiembrie 2011

François Hollande candidatul Partidului Socialist din Franţa se reuneşte cu Masonii Marelui Orient al Franţei. Marine Le Pen nu are ce căuta în GOdF

duminică, 27 noiembrie 2011

Candidatul Partidului Socialist la funcţia de Preşedinte al Republicii Franceze, François Hollande, a declarat cu tărie la reuniunea masonică care a fost organizată de Marele Orient al Franţei faptul că a planificat modificarea Constituţiei franceze prin introducerea clara a unui articol care separă Biserica de Stat, asigurându-i astfel pe Masoni că unul din dezideratele lor cele mai puternice va fi împlinit dacă el va ajunge Preşedintele Franţei în locul lui Sarkozy.

Cei aproape 500 de Masoni prezenţi au asistat la a treia reuniune de acest fel organizată de Marele Orient al Franţei, după ce pe 27 septembrie a fost invitat François Bayrou, iar pe 8 noiembrie Jean-Luc Mélenchon. În ceea ce o priveşte pe Marine Le Pen, decizia a fost clară: Marine Le Pen nu are ce căuta în dezbaterile organizate de Marele Orient al Franţei.


Ţinutele Albe închise fac parte din programul "Mari Schimbări 2012" şi reprezintă o iniţiativă auspiciată de Marele Orient al Franţei (Consiliul Ordinului) şi organizată de opt din Lojile sale (Citoyens du Monde, Echelle Humaine, La Lumière, Maximilien l’Incorruptible, Picardie, La Pomme Sabolienne, République şi Salvador Allende).

La eveniment a fost prezent şi Fratele Christian Bataille (fost Preşedinte al Grupului Fraternităţii Parlamentare din Franţa), Victorin Lurel (din Guadeloupe) şi Jean-Marie Cambacéres. De asemenea, nu a lipsit nici Guy Arcizet, Marele Maestru al GOdF sau alţi Mari Maeştri precum Gilbert Abergel, Philippe Guglielmi, Patrick Kessel şi Jean-Michel Quillardet. Marele absent a fost Pierre Lambicchi, Mare Maestru din Trecutul Imediat.


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates