marți, 7 august 2012

Marea Lojă Naţională a României este în doliu pentru pierderea Fratelui Nicolae Alexandru Iorga, Asistentul Marelui Maestru Radu Bălănescu

marți, 7 august 2012
Drept Respectabilul Frate Iorga a Trecut la Orientul Etern după ce şi-a adus contribuţia la propăşirea idealurilor masonice. Fratele Iorga a fost iniţiat în Loja Constantin Brâncuşi Nr. 43, din Orientul Bucureşti, avândul ca Prezentator pe Prea Respectabilul Frate Vladimir Boantă.


Nicolae Alexandru Iorga a fost membru fondator şi Maestru Venerabil al Lojii Mihail Kogălniceanu Nr. 65 şi sa remarcat în viaţa masonică ca fiind iniţiatorul primelor cursuri de instruire masonică a Fraţilor Ucenici şi Calfe din Obedienţa Marii Loji Naţionale din România. Începând cu data de 8 noiembrie 2010, Fratele Iorga a ocupat funcţia de Asistent Personal al Marelui Maestru al Marii Loji Naţionale din România, Prea Respectabilul Frate Radu Bălănescu.

Încercând să-l definească, Marele Maestru al MLNR spune:

"Construirea completă şi cu acurateţe a unui portret al Drept Respectabilului nostru Frate NICOLAE ALEXANDRU IORGA este cu adevărat dificilă. Personalitatea sa complexă a fost susţinută de nobleţea sentimentelor, de vioiciunea firii, de sârgul şi patosul pe care a găsit cu cale să le împărtăşească tuturor prin munca sa masonică.

Eleganţa şi stilul său, interesul viu spre tot ceea ce înseamnă cunoaştere, dublate de bucuria şi de profunzimea discursului şi de trăirea sinceră a unor puternice sentimente în comuniunea fraternă, l-au recomandat şi îl recomandă în continuare pe Drept Respectabilul şi iubitul nostru Frate trecut la Orientul Etern ca pe unul dintre cei mai iluştri reprezentanţi ai Marii Loji Naţionale din România.

Forţa discursului său, pe care cei ce au avut prilejul şi onoarea să-l audă i-a impresionat şi au trăit alături de el momente de o extraordinară sensibilitate, va rămâne un etalon al armoniei dintre gândirea şi simţirea masonică".

Fratele Nicolae Alexandru Iorga şi-a găsit locul în Loja de la Orientul Etern, acolo unde alături de ilustre nume ale Masoneriei naţionale va continua să lucreze întru perfecţionare şi va veghea asupra celor care au rămas aici pentru a continua asidua muncă a Oridnului Masonic Român.


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates