luni, 23 februarie 2015

Concluziile sesiunii ordinare a Consiliul Agenției de Presă Masonică din 21 februarie 2015

luni, 23 februarie 2015
În data de 21 februarie 2015 a avut loc sesiunea ordinară a Consiliului APMR, prezidată de F. & Sec. Gen. Ca urmare a dezbaterilor realizate în cadrul lucrărilor, Consiliul a decis să adopte o nouă strategie pentru anul în curs și să schimbe politica editorială a Agenției.

Ca urmare a evoluției Ordinului în jurisdicția România și în jurisdicțiile prietene din spațiul euro-american, Agenția a luat act de:

  • Dinamismul european în planul jurisprudenței masonice și de precedentele care au pus bazele unei noi perspective asupra dezvoltării Ordinului în Europa, așa cum este cazul Franței;
  • Creșterea exacerbată a numărului de Obediențe Masonice pe întreg cuprinsul Europei (occidentale, cu precădere), Statelor Unite ale Americii și nu numai;
  • Deschiderea unor Mari Loji/Oriente către dialog inter-obedențial în plan public și nu numai, în ciuda apartenenței lor la curente ideologice diferite;
  • Evoluția Marii Loji a Ucrainei în ciuda vicisitudinilor prin care trece țara;
  • Cazuistica Declarațiilor de la Basel, Berlin și Bruxelles și deznodământul acestora;
  • (...)
În ceea ce privește evoluția Ordinului în România, Agenția a luat act de:
  • Creșterea exacerbată a numărului de Organizații Masonice (de caracter Simbolic și Filozofic - Masculin, Mixt și Feminin), numărul total al acestora depășind cu ușurință 40;
  • Prezența în Jurisdicția Masonică română a 6 Organizații Masonice (de caracter Simbolic - Masculin, Mixt și Feminin) străine;
  • Accentuarea conflictelor interne în cazul anumitor Obediențe;
  • Campania publică și dezonorantă la adresa Ordinului;
  • Lipsa de reacție a liderilor Ordinului cu privire la pătarea imaginii Ordinului;
  • Lipsa factorului de coeziune;
  • (...)
Prin urmare, în conformitate cu Art. 1 și Art. 2 ale Cartei Agenției, Consiliul, sub prezidiul F. & Sec. Gen., adoptă următoarele decizii:
  • Schimbarea politicii editoriale a Agenției (conform prevederilor actelor adiționale amendate pe 21 februarie 2015);
  • Modificarea politicii Agenției în plan național (conform actualizării făcute ***********);
  • Reluarea activităților profane ale Agenției în plan internațional, începând cu luna martie 2015;
  • Amendarea Decretelor (Nr. * - **) din anii 2012, 2013 și 2014;
  • Abordarea nonconformistă de interacțiune cu mediul profan;
  • Ralierea la politica ***** **** ***** * *******;
  • (Consiliul) propune abrogarea listei cu "persona non grata";
  • (...)
F. & Sec. Gen. consideră necesară o abordare instituționalizată a Masoneriei ca Ordin din partea mediului profan (indiferent de sorgintea acestuia) și o coeziune mai mare la nivelul liderilor Ordinului în probleme de interes național. De asemenea, consideră necesară o transparență mai mare a Obediențelor Simbolice față de societate.


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates