miercuri, 26 august 2015

România (Iași) găzduiește Reuniunea Pan-Europeană a Supremelor Consilii de Rit Scoţian Antic şi Acceptat

miercuri, 26 august 2015
Supremul Consiliu Român va organiza la Iaşi, în perioada 28 septembrie - 3 octombrie 2015 Reuniunea Pan-Europeană a Supremelor Consilii de Rit Scoţian Antic şi Acceptat, semnatare a «Cartei de la Napoli», tratatul fondator al «Alianței Internaționale Masonice Scoțiene» (AIME). Cu această ocazie, preşedinţia Confederaţiei va fi predată în mod oficial României de către reprezentantul Supremului Consiliu al Belgiei, Prea Puternicul şi Prea Ilustrul Frate JACQUES MATHIEU 33° în prezenţa tuturor delegaţiilor străine.


Pe parcursul lucrărilor, într-un cadru armonios şi fratern, se doreşte aprofundarea elementelor fundamentale ale Ritului prin cercetarea în comun a istoriei sale seculare, a organizării sau a practicilor rituale, militând permanent pentru întoarcerea la idealul unităţii de acţiune, în respectul suveranităţii şi independenţei fiecărei Jurisdicţii. Toate Supremele Consilii participante vor să-şi reitereze angajamentul faţă de valorile universale ale scoţianismului, cu intenţia declarată de a promova permanent dezvoltarea spirituală, stabilind astfel principiile şi criteriile de regularitate în practica Ritului, dincolo de diferenţele formale proprii.

Viitorul Preşedinte al AIME, Prea Puternicul şi Prea Ilustrul Frate RUSLAN OPRESCU 33° afirma de curând, referindu-se la această reuniune internaţională: “Pe lângă consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor frăţesti dintre ţările noastre la nivel de Rit, ne dorim că acest eveniment să contribuie în mod real la promovarea unei imagini pozitive a României în întreaga lume. Considerăm că este o datorie de onoare pe care ne-o asumăm cu responsabilitate şi suntem hotărâţi să o împlinim! De aceea, nu puteam gasi loc mai nimerit decât batrânul, şi totuși mereu tânarul «Târg al Ieşilor», un oraş cu o bogată tradiţie şi cultură in peisajul masonic naţional”.


Alexandru-Dan Simionescu 33°
Marele Cancelar al Supremul Consiliu Român


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates