joi, 7 noiembrie 2013

Interviu cu Secretarul General al APMR | O analiză a evenimentelor masonice din 2013

joi, 7 noiembrie 2013
Domnule Secretar General, bună seara!

Bună seara!

A trecut mai mult de un an de la ultima conversaţie şi aţi renunţat la prerogativele de Secretar General pentru mai bine de un sfert de an. De ce?

Da... a trecut mai mult de un an de zile de la ultima intervenţie, însă primul eveniment nu are nicio legătură cu al doilea care a fost unul personal. În plus aşa am considerat la acea vreme că este mai bine să fac şi să mă retrag o perioadă. Însă recunosc că mi-a fost greu să-mi reiau atribuţiile după o absenţă atât de mare.

Având în vedere că acesta este primul şi ultimul interviu pe care o să-l publicăm anul acesta, aş dori să ne axăm pe trei elemente centrale: APMR,  Masoneria din ţară şi cea din străinătate. În acest sens vreau să revenim puţin la ultimul interviu. Vorbeam la acea vreme de succesorul la funcţia pe care o ocupaţi.

Vremelnic...

Vremelnic, însă în septembrie 2012 spuneaţi că nu vă cunoaşteţi succesorul. Câteva luni de zile mai târziu v-aţi retras funcţie şi Cancelaria v-a preluat prerogativele în fruntea Agenţiei, în condiţiile în care ştiam dorinţa dvs. de a dizolva Cancelaria. 

A fost cea mai bună opţiune la acea vreme, însă decizia de a dizolva Cancelaria încă există. Îmi doresc bicefalism pentru o mai bună administrare, una mai eficientă din punctul de vedere al randamentului.


Deschiderea Masoneriei către societatea profană. Consideraţi acest subiect unul tabu sau desuet?

Un Francmason al acestui secol are dreptul de a crede ceea ce doreşte, atât timp cât nu uită jurămintele depuse la iniţierea sa. Însă un lider al Masoneriei de secol XXI nu are dreptul de a înceta să lucreze pentru propăşirea acestui scop care este deja, slavă Domnului, o tendinţă globală.

Îmi amintesc că interviul de anul trecut se încheia în următoarea notă: „(...) Comunicaţi, comunicaţi, comunicaţi! Nu înseamnă că trebuie să vă şi înţelegeţi, dar comunicarea este sănătoasă! Şi atenţie, comunicarea nu înseamnă neapărat dialog”. Aşadar?

Aşadar este valabilă şi astăzi, însă aş dori să subliniez altceva anul acesta. Lucraţi împreună fără a vă unifica neapărat! Vedeţi dumneavoastră... Nu cred că trebuie să vorbeşti o anumită limbă pentru a exprima ceva ce vine din suflet. La fel cred că nu trebuie să aparţii unei Obedienţe sau alteia pentru a cultiva, transmite şi exprima sentimentul de fraternitate. Şi mai cred cu tărie că anumite sentimente nu cunosc limite sau bariere atunci când vine vorba de iubirea între Fraţi.

Ce vreţi să spuneţi cu acest lucru?

Nimic în mod special. Cine are a înţelege o va face. Cine practică ştie, iar pe cine nu interesează... (n.r. zâmbeşte) ar fi cazul să se gândească la statutul său de Mason Liber şi cetăţean!

În Catalonia şi Scoţia mai mulţi Francmasoni şi mai multe organizaţii susţin cu putere independenţa faţă de Coroana Britanică şi respectiv Coroana Spaniolă. Ce părere aveţi?

Aş vrea înainte de orice alt comentariu al meu care poate fi scos din context să rectific întrebarea care mi-a fost adresată. Nu este prima oară în acest an când am fost întrebat acest lucru.

În primul rând că nicio organizaţie masonică, cu excepţia uneia singure, nu a sprijinit făţiş acest proces. În al doilea rând, Marile Loji au statutul de asociaţie, iar o asociaţiei este constituită din oameni liberi şi cu principii.

Acum, ce face fiecare Frate în parte în viaţa lui civică este un lucru pe care nu-l putem discuta atât timp cât nu atinge principiile morale şi cutumiare ale societăţii. Pe de altă parte ştiu exact încotro au mers aceste întrebări care mi-au fost adresate. Scoţia este o ţară liberă, aflată în comuniune cu Anglia şi, prin extensie cu Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Posibila sa independenţă va depinde, într-o mai mare sau mai mică măsură de decizia cetăţenilor, fie ei Masoni sau nu. Catalonia este cu totul şi cu totul altceva, iar aici putem spune că avem un punct de vedere foarte clar: dorinţa Marii Loji a Spaniei, ca Obedienţă Suverană a Spaniei, va fi respectată şi îmbrăţişată şi de noi. Repet, dorinţa!

Franţa... A fost un subiect în atenţia Agenţiei timp de trei ani de zile. Astăzi, uitându-vă în spate, regretaţi poziţiile Agenţiei cu privire la acest subiect?

Răspunsul meu sincer este... NU! În perioada mandatului fostului Mare Maestru al GLNF, actualmente expulzat din Marea Lojă Naţională Franceză, am criticat, la fel cum o facem şi astăzi, modul... parşiv... regret că nu pot găsi un cuvânt academic, însă aşa se poate caracteriza felul în care lucrările unui Convent au fost expuse publicului profan. Totul a fost o strategie de a lovi în sânul unei organizaţii masonice puternice, chiar dacă la început a fost vorba doar de un sentiment de repudiere faţă de acţiunile Marelui Maestru.

Bun însă în 2012 a avut loc reuniunea din Elveţia şi apoi cea din Belgia. Lucrurile au evoluat de atunci.

Adevărat şi fals deopotrivă! Vedeţi dumneavoastră... nimeni nu mai vorbeşte nimic despre declaraţia de la Bruxelles. Oare de ce? Să ne aducem aminte când a avut loc şi ce a avut loc în acea perioadă!

Apoi bun... lucrurile au evoluat... în bine... în rău... cert este că au evoluat ruşinos şi am să mă explic. Se pun bazele Confederaţiei, o structură măcinată din interior de orgolii, încă de la început. Apoi în GLNF lucrurile se ameliorează. Şi nu spun eu asta, o spun Marii Maeştri din America de Nord în raportul de anul acesta. Servel a fost o gură de aer proaspăt pentru imaginea celei ce este şi va fi GLNF!

Cele cinci Mari Loji europene au salutat, ce-i drept, apariţia Confederaţiei franceze... însă nu vedeţi că obiectivitatea celor ce o compun nu există? Mai mult... nu este corect faţă de GLNF ca după ce a fost destabilizată din interior acum să sufere atacuri din exterior. Nu am să numesc vinovaţii pentru că se cunosc, însă ceea ce mă bucură foarte mult este că acest precedent periculos pentru jurisdicţiile masonice europene a fost oarecum frânat de Marea Lojă Unită a Angliei.

Şi astăzi ce observăm? GLNF începe să-şi reia relaţiile cu Marile Loji din Statele Unite şi mă refer la Washington D.C., apoi are în continuare sprijinul Masoneriei africane, apoi în Europa lucrurile sunt favorabile. Croaţia a făcut deja un pas în acest sens... La Conferinţa Marilor Secretari şi Cancelari din Europa şi la Conferinţa Marilor Maeştri din America de Nord... GLNF nu a fost „demonizată”! Cine a fost la acele reuniuni ştie foarte bine nivelul discuţiilor formale şi informale şi modul în care Servel sau delegaţii săi au fost primiţi.

Şi mai este un lucru important! La Conferinţa Marilor Maeştri din Europa, eveniment găzduit de Marea Lojă ALPINA din Elveţia, Pro Marele Maestru al Marii Loji Unite a Angliei a vorbit despre regularitate şi recunoaştere. Acele cuvinte întăresc GLNF în lupta sa pentru redobândirea statutului pierdut vremelnic.

Şi totuşi rămâne scandalul legat de Supremul Consiliu pentru Franţa şi, mai nou, Marele Capitol Francez.

În primul caz nu doresc să comentez pentru că nu ar fi diplomatic din partea mea, însă mi-am expus punctul de vedere. În al doilea caz pot să folosesc un alt cuvânt dur: DE-PLO-RA-BIL! Este inadmisibil să existe astfel de presiuni şi injurii la adresa unui Frate şi mai ales în ceea ce priveşte familia sa. Profanii, pentru că nu-i poţi numi Masoni, care au făcut acest lucru afundă şi mai mult societatea lor masonică în...

Vorbea acum ceva timp un istoric al Masoneriei franceze de „balcanizarea Masoneriei”. Ei bine, dacă el a considerat „balcanizarea” ca fiind ceva peiorativ, atunci putem spune că Masoneria franceză este „balcanizată” în fiecare zi timp de mai bine de trei ani de zile încoace!

Şi poziţia Marii Loji a Franţei?

Ha! Când joci la două capete eşti asigurat... că pierzi! GLdF vrea să fie ceea ce nu poate să fie, vrea să conducă confederaţia, vrea să fie recunoscută de Mari Loji aflate în relaţii cu UGLE şi vrea să menţină relaţiile cu actualele Mari Loji cu care a semnat Tratate de prietenie... Mai catolici decât Papa!

Şi că a venit vorba de Papă... Marele Orient al Franţei... ce părere aveţi despre scandalul cu privire la preotul catolic membru în GodF?

Nu am să comentez acest caz, însă vă amintesc un lucru: Biserica are reguli cum are şi Masoneria. Biserica are dreptul de a adopta propriile măsuri pentru a-şi conserva statutul şi canoanele. Masoneria are dreptul de a respinge un ateu! Aşa că Marele Orient al Franţei care cere audienţe la Vatican... să gândească mai mult logic şi mai puţin politic. Şi aşa, actualmente acel Mare Maestru care făcea „presiuni” şi pe Holland şi pe Papă... nu mai este... Mă îndoiesc că cel nou va susţine astfel de idei năstruşnice. Ca o paranteză vă reamintesc că doi Episcopi ai Bisericii Catolice deja şi-au cerut scuze public în faţa Marii Loji şi a Marelui Maestru din Chile în urma scandalului din acea ţară, aşa că lucrurile se pot rezolva şi pe cu totul alte căi.

Dacă mai doriţi un exemplu în sens pozitiv am să-l ofer pe acela al Fratelui Vanderlei Bagnato (membru al Marelui Orient al Braziliei) care a devenit membru al Academiei Pontificale de Ştiinţe a Vaticanului.

Vorbiţi de Keller ca fiind ce?

Ca fiind altceva decât ne-am obişnuit până acum să vedem în fruntea celei mai numeroase organizaţii masonice la nivel continental european. Daniel Keller are trei ani de mandat şi astfel poate implementa noi strategii. Pe de altă parte în declaraţia sa a spus că nu mai vrea un Mare Orient agăţat de partide politice (n.r. – Partidul Socialist Francez), de sindicate etc.

Ce m-a uimit, dacă pot spune astfel, a fost reacţia unor Mari Loji, Mari Loji care nu acceptă atei, aşa cum este normal, care au lamentat situaţia preotului francez. Sunt de acord că este o problemă încă nerezolvată, însă...

Şi este un lucru bun?

Bun, rău, nu ştiu... dar este altceva! Şi e tânăr şi are viziune în comparaţie cu predecesorii săi.

Ah şi încă un lucru... apropo de Keller, Marea Lojă a Franţei... scnadalul francez în general! Nu uitaţi că în plin Convent la GOdF Marele Maestru al GLdF a declarat că el nu va rupe relaţiile cu Marele Orient... Subiectul este foarte complex şi necesită o analiză mult mai amplă.

Ca o concluzie la acest subiect...

Nu există încă o concluzie... repet, este un subiect complex şi periculos din punct de vedere al jurisprudenţei masonice. Vă dau un alt exemplu în acest sens!

Marele Orient al Franţei a găzduit în Templele sale două organizaţii masonice emanate pe fondul scandalului GLNF. Apoi au fost expulzate din aceste Temple pentru că în ciuda bunăvoinţei Fraţilor lor de a-i găzdui, cele două organizaţii au refuzat să le permită membrilor GOdF să participe la Ţinutele lor. Într-un fel fiecare are dreptate, însă din punct de vedere al Fraternităţii... cine are dreptate?

Recent a fost emisă prima Rezoluţie a Agenţiei şi a fost anunţată retragerea din Mexic a APMR. De ce?

Mă bucur mult că am ajuns la acest punct. Vreau să fac o clarificare. Adoptarea rezoluţiilor Agenţiei a fost o propunere a Cancelarului meu care a considerat acest lucru oportun. Doar întâmplarea a făcut ca decizia de a ne retrage din Mexic să coincidă cu emiterea primei rezoluţii. De altfel rezoluţiile sunt emise doar în zilele de 21 ale fiecărei luni şi nu este obligatoriu ca într-un an să fie exact 12 rezoluţii. Pot fi mai multe sau mai puţine...

Acum, revenind la subiect. Este de notorietatea faptul că am favorizat încă dela început Comunitatea Masonică din Mexic. Am făcut tot ce ne-a stat în putere să o sprijinim: logistic, cu informaţii etc. Dar tot în aceşti ani Arhivele Agenţiei au strâns şi au strâns informaţii cu privire la actele de corupţie, vânzarea de grade masonice etc. Şi am tăcut, aşa cum facem şi în cazul altor ţări (n.r. - zâmbeşte).

Subiectul a fost discutat timp de un an de zile în Agenţie şi personal l-am discutat cu al meu Consilier care cunoaşte foarte bine panorama masonică mexicană şi, de asemenea, cu ai noştri colaboratori din Mexic. Cu două săptămâni înainte de decizia inevitabilă am discutat cu al meu Consilier eventualele consecinţe şi m-a asigurat de susţinerea sa.

Şi apoi a fost linişte o săptămână. Am luat decizia şi a fost anunţată ulterior. Şi apoi a fost iar linişte. În acest timp am luat act de comentariile pro APMR ale unor Mari Maeştri, Mari Maeştri din Trecut şi... n-am să mai spun cine anume pentru a nu produce alte eventuale comentarii. Însă este clar că există două tabere. Una care ne dă dreptate şi alta care nu susţine această acţiune a Agenţiei.

Cert este un singur lucru. Punctul culminant a fost o declaraţie, de care foarte mulţi nu au habar... încă, a unui lider al Masoneriei mexicane care a jignit istoria noastră comună europeană şi Fraţii europeni, în special cei trecuţi la Orientul Etern şi care au murit în mod direc şi indirect din această cauză în perioada interbelică, în special în Primul Război Mondial. Va veni un moment în care o să ne simţim obligaţi să facem publică acea declaraţie care nu va face bine Ordinului în general, în special în efortul său de deschidere în faţa societăţii profane.

Şi bun... comentariile continuă, însă nu este corect a se răsfrânge asupra unei întregi comunităţi masonice... şi mă refer la cea românească. Se ştie şi o repet: Agenţia nu este şi nu va fi o Lojă sau Mare Lojă, nu are în atribuţii a recunoaşte sau nu o Obedienţă Masonică, nu are competenţe jurisdicţionale, ea fiind doar un actor masonic non clasic.

Aşadar decizia este finală?

Din păcate şi din fericire da. Din păcate da pentru că au fost investite multe resurse, însă din fericire da pentru că acum putem da liber la publicarea Arhivelor... Şi vă asigur că dacă lucrurile nu se schimbă acele arhive se vor publica şi se vor traduce în cât mai multe limbi cu putinţă.

A existat o iniţiativă a unui grup de Mari Maeştri din Trecut mexicani de a readuce Agenţia în ţara lor, însă proiectul lor trebuia să fie analizat pe 21 octombrie şi primit pe 18 octombrie. Cum acest lucru nu a avut loc, decizia a rămas irevocabilă, însă subiectul nu este închis.

Însă au existat comentarii cu privire la faptul că susţineţi în continuare câteva Mari Loji din Mexic.

Agenţia se retrage din Mexic, dar nu înseamnă că o să lăsăm un spaţiu neobservat! Şi da, avem câteva organizaţii care reprezintă un etalon pentru noi. Acum acest spaţiu lăsat liber de Agenţiei va fi umplut şi divizat în foarte multe bucăţele. Cum se va rezolva totul... nu mai este apanajul nostru.

Însă ţin să menţionez un lucru şi să aduc public o laudă Preşedintelui Confederaţiei Marilor Loji Regulare din Statele Unite Mexicane, Fratele Raul Gomez Mariscal! Mi-a plăcut foarte mult ceea ce a spus în ultimul interviu televizat acordat anul acesta. Am să citez din memorie: „Masoneria în Europa este filozofică şi avem nevoie de acest aspect. În Statele Unite este tip club filantropic şi avem nevoie şi de acest gen de Masonerie. Însă în America Latină Masoneria este revoluţionară prin definiţie”.

Nu pot decât să-mi scot pălăria în faţa celui care conduce cea mai mare structură masonică mexicană şi să le amintesc Fraţilor din Mexic că da, Masoneria Latino-americană este revoluţionară şi nu ar trebui să înlocuiască acest concept cu cel de „politică”.

În afirmaţiile dvs. arataţi mereu spre Chile atunci când vine vorba de exemple pozitive. De ce?

Pentru că acesta este adevărul. Vorbim de o Mare Lojă care în mod public se preocupă de soarta tinerilor, a învăţământului la nivel naţional şi chiar în ceea ce priveşte o nouă Constituţie pentru Chile!

Constituţie?

Da, Marele Maestru al Marii Loji din Chile, fostul Rector al Universităţii din Chile, a susţinut că este în interesul lor a conduce o propunere pentru o nouă Constituţie. De asemenea, Marea Lojă lucrează pentru convocarea unei Adunări Constituante şi a cerut organizarea unui plebiscit în acest sens, avertizând că ţara riscă să aibe parte de mai multe confruntări şi intoleranţă.

Mai mult, şi Marele Maestru chilian este un susţinător al Masoneriei Feminine, recunoscându-i existenţa, activitatea în societate şi participând la discuţii bilaterale cu Marea Maestră din Chile. Şi chiar merge mai departe, spunând că recunoaşte existenţa Obedienţelor Mixte, însă că încă nu a venit momentul lor. Aşadar vorbim despre un om, un Frate, un Mason care, din punctul meu de vedere, este o ilustrare a viziunii şi toleranţei.

Revenind pe bătrânul continent, ştiu că în ultimele rapoarte Spania este văzută ca având o societate masonică în plină ascensiune.

Da, în mod categoric da. Acesta este meritul tuturor Fraţilor şi în mod particular a doi oameni foarte speciali: Marele Maestru şi Suveranul Mare Comandor, doi vizionari, doi oameni ai timpului lor.

Graţie acestor oameni şi Fraţi istoricul monument din Tenerife începe să prindă viaţă iar. Datorită lor femeia începe să capete un alt rol în declaraţiile masonice. Supremul Consiliu pentru Spania a vorbit anul trecut de rolul femeii în Masonerie, iar Marele Maestru a fost prezent la televiziunea naţională unde a vorbit de existenţa femeilor în Masonerie şi... mai mult, a spus că i-ar plăcea ca fetele sale să fie iniţiate în Masonerie.

În aceeaşi ordine de idei pot spune la fel şi despre Marele Maestru al Argentinei, Angel Clavero, care susţine mişcarea masonică feminină din Argentina şi chiar a participat la reuniuni masonice ale Masoneriei Feminine în Argentina. De altfel recent a primit şi medalia comemorativă a Marii Loji Feminine din ţara noastră (n.r. – Marea Lojă Feminină a României) condusă de Prea Respectabila Soră Daniela NAE 33°.

Ştiu că pe 21 octombrie a fost anunţat faptul că Agenţia nu mai este interesată de Turcia. Este adevărat?

Este mult spus că nu mai este interesată! Pur şi simplu nu se mai află în lista noastră de priorităţi, momentan. În plus am observat că elemente extremiste din Turcia încearcă să intre în rândurile Masoneriei româneşti, asta ca o paranteză, însă nu are legătură cu decizia noastră. Doar am dorit să atrag atenţia în acest sens!

Şi cu privire la Siria? Mai mulţi Masoni şi mai multe organizaţii masonice au trmis scrisori către Organizaţia Naţiunilor Unite şi Preşedintele american cerând ca Siria să nu fie invadată.

Ştiu la cine şi la ce anume vă referiţi. A fost un val de moment... aparent. Unii au profitat pentru a ieşi puţin în faţă. Însă vă reamintesc că intervenţii publice şi decente a avut şi Marea Lojă a Argentinei atunci când a fost vorba de Palestina acum câţiva ani de zile.

Confederaţia Supremelor Consilii Europene.

Am monitorizat şi continuăm să o facem. Poziţia Agenţiei cu privire la acest subiect este cunoscută în cercuri restrânse. Din păcate unii minimalizează acest nou corp al Masoneriei Scoţiene. Acum, aspectele legate de principiile enunţate nu fac apanajul nostru. Însă cred că este cel mai important act de la Congresul de la Lausanne încoace!

Unificarea Masoneriei cubaneze?

Da, acesta cred că trebuie să fie nota în care Masoneria Universală să încheie anul profan! Este un eveniment istoric şi personajul în jurul căruia se conturează această unire este actualul Suveran Mare Comandor al Cubei, un Frate carismatic, jovial şi un bun filozof.

Însă procesul va dura. Important este că primii paşi au fost făcuţi şi să sperăm că Marea Lojă a Floridei şi celelalte Mari Loji din Confederaţia Masonică Inter-americană o să înţeleagă şi o să susţină demersul Masonilor cubanezi în dorinţa lor de împăciuire.

Interviul acordat de Marele Maestru al Cubei pentru APMR este cel mai amplu interviu de acest fel acordat vreodată de un lider al Masoneriei de la Havana în mai bine de peste o jumătate de secol. De ce acest interviu şi ce opinie aveţi despre declaraţiile făcute?

În primul rând acest interviu reprezintă atât o parte a activităţilor Agenţiei, mă refer la colecţia exclusivă de interviuri începută de APMR încă de acum 3 ani de zile, cât şi o mână întinsă Marii Loji a Cubei, Supremului Consiliu din Cuba şi tuturor Fraţilor cubanezi din Statele Unite şi Cuba.

În al doilea rând trebuie să avem în vedere faptul că Masoneria cubaneză cunoaşte cel mai glorios moment în mai bine de jumătate de secol! Declaraţiile Marelui Maestru sunt importante în contextul masonic internaţional deoarece se pun bazele unui noi capitol în jurisprudenţa masonică. Marele Maestru spunea că-şi doreşte acest lucru şi că invită celelalte Mari Loji să fie parte a acestor schimbări.

Pe de altă parte trebuie să înţelegem faptul că actualul context geopolitic, geo-economic şi geostrategic în care se află Cuba şi relaţiile sale cu Statele Unite ale Americii, Mexic, Venezuela, Rusia, China etc. este unul în plina dinamică, comparativ cu începutul anilor ´90 sau 2000.

Geopolitică masonică?

Da! (n.r. - râde) Ştiu de ce mă întrebaţi (n.r. - râde). Uitaţi care este problema... Pentru mine deja este desuet acest concept în sensul că a început să fie utilizat mult prea mult şi în mod neadecvat. Mulţi spun că ei au vorbit pentru prima oară sau că au inventat conceptul.

Personal am vorbit pentru prima oară de acest concept la finele anului 2007, însă vă asigur că au fost şi alţii înaintea mea. S-au scris cărţi cu şi despre acest subiect! Eu am aflat ulterior că acest concept a mai fost folosit, însă atunci când eu am făcut uz de el pentru prima oară am făcut-o în contextul relaţionării domeniului meu de activitate cu Masoneria.

Acum, că acest concept este folosit de instituţii respectabile precum Confederaţia Supremelor Consilii sau de lideri ai Masoneriei în contexte pertinente este un act demn de salutat. Problema este să nu ajungă să cadă în derizoriu la fel cum a ajuns şi conceptul de Fraternitate.

România. Actualitate şi perspective?

Regret să confirm ceea ce tot spun de câţiva ani de zile încoace. Am ales modelul neadecvat! Sunt din ce în ce mai multe organizaţii masonice în loc să fie mai puţine şi mai unite în sensul acţiunilor comune.

Bun, mulţi o să spună că este o tendinţă internaţională. Dragii mei, no tot ce este internaţional este bun şi pentru ţara noastră! Avem peste 25 de organizaţii masonice la nivel simbolic şi alte câteva la nivel fiolozofic. Până în 2017 numărul acestora va depăşi 40 per total. Este regretabil.

În altă ordine de idei reamintesc faptul că Marea Lojă Naţională a României a trecut prin nişte momente destul de neplăcute şi continuă în speranţa de a relua relaţiile cu Marea Lojă a Franţei. Acum au un nou lider... rămâne de văzut cât de deschişi şi publici vor fi în acţiunile lor şi ce paşi o să fie făcuţi în relaţia cu Marea Lojă a Franţei.

În ceea ce priveşte Marea Lojă Naţională din România veştile sunt îmbucurătoare pentru imaginea României în străinătate. Să nu uităm că ţara noastră găzduieşte la anul unul din cele mai importante evenimente masonice din lume, România câştigând în faţa Rusiei organizarea Conferinţei Mondiale a Marilor Loji.

Şi vorbind de Conferinţa Mondială care în mod normal ar trebui să-şi reevalueze statutul şi organigrama pentru viitor, aşa cum a fost stabilit în India, mi-am adus aminte de declaraţiile Papei Emerit Benedict care a vorbit în mai multe rânduri de necesitatea şi urgenţa „construcţiei unei comunităţi mondiale, cu o autoritate corespunzătoare”. Au existat trei declaraţii făcute oficial în acest sens în 2009, 2011 şi 2012.

Ce legătură are acest subiect cu primul?

Niciunul în mod stricto senso, însă am dorit doar să evidenţiez aspecte de caracter general. În acelaşi registru intră şi declaraţia Preşedintelui Comisiei Europene de anul trecut atunci când a adresat „Starea Uniunii”.

România versus Masoneria Feminină?

Continuă să se dezvolte şi este îmbucurător să vezi că două generaţii conlucrează pentru realizarea aceluiaşi scop.

La ce anume vă referiţi?

Pe de o parte Marea Maestră Daniela Nae 33° şi de cealaltă parte Suveranul Mare Comandor Anca Nicolescu 33°. Fondarea Supremului Consiliu Feminin este un aspect ce dă unicitate Masoneriei româneşti în această parte a Europei pentru că este primul de acest gen şi de aici pot izvorî şi altele. Iar ca Masoneria Feminină românească să fie un catalizator al Masoneriei Feminine în această parte a Europei nu este un lucru bun doar pentru Ordin în ansamblu, ci chiar şi pentru ţara noastră, însă acest ultim aspect este greu de explicat în mediile neavizate. Cine ştie la ce mă refer mă va înţelege!

Care au fost activităţile Agenţiei în ultimul an?

Anul acesta Agenţia şi-a redus semnificativ participarea la conferinţe profane din motive tehnice. Am dat mai multă prioritate sistemului comunicaţional, însă o să ne reluăm activităţile în acest sens cât de curând.

În plus am avut plăcerea să susţinem o cauză a tinerilor din România anul acesta. Este vorba de RotaractMUN. Este o iniţiativă ce a pus, în anumite eşaloane, România în prim plan din nou. Iar efortul acestor tineri este demn de admirat. Munca de voluntariat depusă de tineri acolo unde există Cluburile Rotaract este admirabilă şi recomand celor ce sunt dornici să depună un efort pentru îmbunătăţirea comunităţii lor să nu ezite şi să adere la astfel de cluburi ori să le susţină activitatea benevolă.

În altă ordine de idei mă bucur să pot spune că Agenţia şi diversificat relaţiile atât în spectrul profan internaţional cât şi masonic. Avem relaţii de corespondenţă şi colaborare cu alte jurisdicţii noi şi le-am intensificat cu alte 7 cu care aveam deja relaţii.

Şi pentru anul viitor?

Pentru anul viitor, începând de la finele acestui an, avem prevăzută relocarea capacităţilor noastre din Mexic într-o altă zonă extrem de vastă şi în plină ascensiune. Şi sunt foarte bucuros de colaborarea avută de Agenţie cu Marile Loji din acele jurisdicţii. Mai mult, avem tot interesul să acordăm atenţia cuvenită unor zone mult mai apropiate de noi.

De asemenea avem două proiecte filantropice care sunt prevăzute începând cu anul 2014, însă momentan nu doresc a discuta acest aspect deoarece încă nu este oficial.

Domnule Secretar General, au trecut câţiva ani de când ocupaţi această funcţie şi încă nu sunteţi parte a spectrului masonic public. De ce?

Nu sunt şi nu mi-am dorit să fiu o persoană publică, nu mi-am dorit să fiu producător de controverse şi regizor al unui cult al personalităţii, aşa cum vedem că se întâmplă în şi cu alte instituţii ale Ordinului. Una din principlalele mele cerinţe a fost aceea a anonimatului. Nu spun că stau ascuns într-o scorbură. Am avut contacte directe cu instituţii şi demnitari ai Ordinului strict atunci când a fost nevoie. De fapt, ce am spus acum, a fost o repetare a ceea ce spun mereu.

În câteva cuvinte, este o lecţie de modestie pe care doresc să o dau şi confraţilor mei care nu au înţeles că Augusta noastră Instituţie nu este o rampă de lansare în viaţa publică, în afaceri, în politică. Ordinul nu este o scenă de teatru, societatea este.

Ca să-l parafrazez pe un geniu al României, Traian Vuia, am să spun că eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru Gloria Ordinului.

Şi îmi doresc ca aceste cuvinte să fie o lecţie pentru Fraţii mei de azi şi de mâine, să înţeleagă că prozelitismul în Masonerie este o încălcare a Principiilor noastre Fundamentale şi că o astfel de atitudine-i descalifică ca Masoni şi Fraţi.

Un mesaj la finalul acestui interviu?

Un mesaj?! Aş dori să reamintesc mesajul (n.r. – publicat pe 2 ianuarie 2013) pe care l-am transmis la începutul acestui an profan, pentru cine şi-l mai aduce aminte: Ritualul fără înţeles/sens, Apartenenţă la Ordin fără frivolitate, Cantitate fără calitate, Educaţie fără filosofie, Filantropie fără conexiune/relaţionare/implicare, Modestie fără discreţie şi Conducere/leadership fără competenţă.

Era un mesaj care făcea referire la greşelile practicate în Masonerie! Masoneria în sine nu este altceva decât practicarea Artei Regale...

Vă mulţumesc pentru timpul acordat!

Plăcerea a fost de partea mea.


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates