luni, 31 decembrie 2012

Mesajul Secretarului General al Agenţiei de Presă Masonică cu ocazia noului an 2013

luni, 31 decembrie 2012

În mesajul meu pentru noul an 2013 doresc a mă adresa cetăţeanului ca entitate primordială comunităţii şi celulă a naţiunii; iar dintre cetăţeni doresc a evidenţia două categorii vitale: tinerii şi vârstnicii.

Trăim astăzi într-o lume în care graniţele nu ne mai sunt păzite cu armele convenţionale, o lume în care tinerii trăiesc o viaţă fără frontiere, dar toate acestea vin cu un sacrificiu, adesea neînţeles de majoritatea. Acest sacrificiu este numit de unii renunţarea la identitatea naţională, însă personal prefer să-l numesc conştientizarea identităţii naţionale în cadrul unei lumi globaliste şi globalizatoare.

Internetul şi noile mijloace de comunicare ale acestui secol ne oferă posibilitatea de a fi pretutindeni, de a fi cine ne dorim să fim, de a comunica cu cine dorim să comunicăm, devenind astfel egali cu un locuitor al Indiei, Statelor Unite, Braziliei, Australiei etc.

Uniunea Europeană a sărbătorit anul acesta relaţia dintre tineri şi vârstnici, iar la anul va celebra cetăţeanul. În discuţiile de anul acesta dintre liderii Uniunii Europene şi liderii diferitelor organizaţii masonice din Europa s-a vorbit despre "Fraternitate", despre valorile comune pe care Europa le împărtăşeşte cu Masoneria, de voinţa noastră comună de a continua realizarea Lanţului de Uniune pe continent şi dincolo de graniţele sale geografice.

Masoneria în Romaânia şi în Europa trece prin schimbări puternice care probabil vor începe să culmineze cu anul 2017. Generaţiile vârstnice par a lăsa loc celor tinere, însă doar par. Liderii Masoneriei sunt din ce în ce mai preocupaţi de faptul că tinerii nu mai calcă pragul Atelierelor, iar alţii de faptul că tinerii trebuie să-şi asume un rol vital în dezvoltarea Ordinului, aceştia urmând să aibă o funcţie catalizatoare în relaţia Masoneriei cu societatea celui de-al XXI-lea secol.

Experimentul prin care trece Masoneria franceză, dacă va avea sorţi de izbândă, va fi probabil un model pentru procesul atât de necesar reunificării comunităţilor masonice naţionale şi în final celei europene şi mondiale.

Ochii noştri sunt aţintiţi asupra schimbărilor petrecute în sânul Marii Loji Unite a Angliei, în comunitatea masonică a Statelor Unite ale Americii şi în emergenţa Masoneriei latino-americane. Mi-amintesc de o frază a Suveranului Mare Comandor al Jurisdicţiei de Sud care spunea că încă nu a venit momentul unificării celor două jurisdicţii, însă că acest lucru nu înseamnă că nu se va întâmpla. Mi-amintesc de mesajele liderilor Marilor Loji din Germania, Austria, Elveţia, Belgia şi Luxemburg, transmise prin intermediul acţiunilor lor.

Mulţi ar spune că 2012 a fost un an al schimbărilor, însă îndrăznesc a fi mai cumpătat şi a spune că a fost un început al unui proces ce abia începe a se simţi. Lumea pe care o cunoaştem astăzi este deja în schimbare, una naturală. Lumea cum ne-am putea-o imagina în perioada 2017-2020 arată cu totul altfel.

De aceea am speranţa ca noul an să vă aducă tuturor mai multă răbdare, mai mult spirit civic şi un puternic sentiment de identitate naţională, o identitate naţională în cadrul unei comunităţi multi-naţionale lărgite. Am speranţa ca tinerii să înţeleagă că ei sunt viitorul şi că orice viitor trebuie să aibe un trecut de la care să plece, un trecut în care vârstnicii de azi să fie o piatră de temelie puternică pentru construcţia lumii secolului al XXI-lea aşa cum va fi ea.


Am zis...



vineri, 28 decembrie 2012

A murit Fratele Norman Schwarzkopf, comandantul primului război din Golf

vineri, 28 decembrie 2012
Fratele Norman Schwarzkopf a trecut la Orientul Etern joi, 27 decembrie 2012 (În Tampa, jurisdicţia Marii Loji din Florida), la vârsta de 78 de ani. Schwarzkopf a fost un pion central al primului război din Golf (1991) în calitatea sa de comandant militar.



Generalul american născut în 1934 în New Jersey a luat parte la războiul din Vietnam şi a condus Operaţiunea Furtună în Deşert în perioada Preşedintelui american, Fratele George Bush (tatăl).


marți, 18 decembrie 2012

Miguel Alemán Valdés masonul, Preşedintele Mexicului

marți, 18 decembrie 2012






Miguel Alemán Valdés (Sayula de Alemán, Veracruz; 29 septembrie 1901 - Ciudad de México; 14 mai 1983) a fost un politician şi avocat mexican care în perioada 1 decembrie 1946 şi 30 noiembrie 1952 a ocupat funcţia de Preşedinte al Republicii Mexicane. Este cunoscut în istoria naţională a ţării sale pentru fondarea Oraşului Universitar şi pentru industrializarea Mexicului. A fost membru al Academiilor din Mexic, Spania, Columbia şi Nicaragua şi doctor honoris causa al mai multor universităţi din ţară şi străinătate.



Miguel Alemán Valdés a fost iniţiat în Loja Antiguedades/Antiquities Nr. 9 din jurisdicţia Marii Loji Valle de Mexico pe 20 octombrie (după ce, în prealabil, a depus cererea pe 25 septembrie) 1930, la doar 26 de ani. Pe 31 iulie 1931 a devenit Maestru Mason. De asemenea, a făcut parte şi din Loja Ciudad de Mexico Nr. 35.

Sub conducerea Marelui Comandor Antonio Acero, cel ce avea să devină liderul Mexicului, Miguel Alemán Valdés a primit gradele 4-32 pe 24 noiembrie 1942. Pe 27 noiembrie 1945 a devenit Shrine în Templul Anezeh din capitala ţării.

El a fost fiul generalului Miguel Alemán care a luptat ca revoluţionar împotriva lui Porfirio Diaz, acest lucru obligându-l să preia conducerea familiei la doar 8 ani de zile. Graţie eforturilor sale, Fratele Miguel a devenit Magistrat al Curţii din Veracruz, ulterior ocupând funcţia de Guvernator al Statului. Graţie interesului său sporit pentru educaţie şi transport, Mexicului a beneficat de reforme care şi astăzi se resimt.

joi, 13 decembrie 2012

Masoneria franceză a cerut în secret lui Hollande o ofensivă laică. Republica lui Hollande o nouă "epocă de aur" a Masoneriei franceze?!

joi, 13 decembrie 2012

Încă de dinainte de alegerile prezidenţiale din Franţa, Marele Orient al Franţei a fost un actor principal pe scena publică a societăţii franceze în probleme precum politicile sociale ori laicitatea şi a jucat un rol chiar şi în moderarea campaniei prezidenţiale prin faptul că a invitat candidaţii să răspundă unor serii de întrebări în Marele Templu din Paris.



Unicul care a lipsit de la aceste dezbateri a fost Nicolas Sarkozy, cel care a şi pierdut alegerile prezidenţiale. Câştigătorul acestora, F. Hollande se află acum în mijlocul unei situaţii greu de gestionat. La scurt timp, Marele Orient al Franţei şi-a ales un Mare Maestru socialist în persoana lui Gulino, cel care a şi cerut lui Hollande în repetate rânduri mai multe acţiuni în plan social şi chiar a trimis acestuia o epistolă în care-i cerea delimitarea statului francez de "finanţa mondială".

Înconjurat de Fraţi şi de Surori (membre ale Marii Loji Feminine a Franţei) în guvernul naţional (Educaţia, Munca, Finanţele şi Economia, Afacerile sociale, Transporturile, Apărarea Naţională, Planificarea bugetară, Descentralizarea, Internele etc.), actualul mandat al preşedintelui Franţei se anunţă a fi începutul unei noi "ere de aur" a Masoneriei franceze.

La jumătatea lunii noiembre, Marele Templu din Paris al Marelui Orient al Franţei l-a primit pe Ministrul Educaţiei în persoană, Vincent Peillon, care, de la Orient a declarat următoarele: "Vrem să refondăm Republica. Şi vrem să o refondăm începând cu şcoala!". Astfel, tacit, se anunţă o nouă revigorare a celei de-a III-a Republici, una în care laicitatea era axul în jurul căruia gravita politica guvernamentală.

Cu un Mare Orient care apasă pedala de acceleraţie şi cu un premier Mason în persoana Fratelui Jean-Marc Ayrault, fostul primar de Nantes, Hollande nu poate face altceva decât să adâncească reforma laică a Republicii Franceze.

Pe de altă parte, în urmă cu o săptămână, Preşedintele Adunării Naţionale franceze, Claude Bartolone a avut o întrevedere cu Marele Maestru Gulino. Pentru prima oară în istoria celei de-a V-a Republici, un Preşedinte al Adunării Naţionale a vizitat sediul Marelui Orient al Franţei. Bartolone a participat la un eveniment organizat de GOdF: "Laicitate, ţi-am scris numele pe pereţii Republicii".

foto: Hilaci Attia (Marele Maestru Gulino & Claude Bartolone)


Au mai existat de-a lungul trecutului apropiat două perioade în care Masoneria a putut implementa politicile după bunul plac, însă tot în aceste două cazuri, cei doi Preşedinţi (Nicolas Sarkozy şi François Mitterrand) s-au opus într-un final, unul dintre ei nereuşind ulterior să câştige un al doilea mandat.

Cele mai importante ministere necesare unei refondări a Republicii sunt exact cele în care se află cei mai mulţi Masoni şi mai importanţi: Ministerul Educaţiei, Ministerul de Interne (unde peste 10% din comisari sunt Masoni) şi Ministerul Apărării. Peste  80% din aceştia (membri ai aparatului central în funcţii cheie), dacă nu mai mult provin din rândurile Marelui Orient al Franţei.

Se ştie deja, nu mai este un secret faptul că de-a lungul timpului, Marele Orient a dorit să ofere un cadru de constituţionalism Legii din anul 1905, o lege eminamente anti-catolică. Ceea ce se cunoaşte mai puţin este nivelul la care au ajuns discuţiile în prezent, mai ales că ultima vizită "secretă" a Marelui Maestru Gulino la palatul prezidenţial a avut loc în luna octombrie a acestui an, acesta fiind primit de Secretarul General Pierre-René Lemas. În ciuda luptei aproape eterne cu Vaticanul, în general, şi cu Arhiepiscopia Parisului, în mod particular, Marele Orient al Franţei nu pare a-şi face vreo problemă că va pierde războiul.

Unii comentatori susţin că cert este un singur lucru, adică Marele Orient al Franţei a acaparat cele mai importante "sfori" ale aparatului administrativ francez şi portofoliile cheie pentru realizarea politicilor sale sociale ori constituţionalizarea Legii din 1905.


vineri, 7 decembrie 2012

Pregătiri pentru sesiunea extraordinară a Consiliului APMR

vineri, 7 decembrie 2012
De azi în două săptămâni va avea loc sesiunea extraordinară a Consiliului APMR, ultima din acest an. Reuniunea va fi prezidată de Secretarul General ad interim, în persoana Cancelarului APMR, şedinţa urmând a avea ca principal obiectiv stabilirea priorităţilor pentru anul 2013 şi amendarea politicii de afaceri externe a APMR.

Conform agendei de lucru, printre priorităţile agenţiei se numără amendarea politici de afaceri externe şi modificarea politicii editoriale în conformitate cu statistica realizată anual de SeCTI, intensificarea activităţilor APMR în jurisdicţiile-pilon 2 şi 3 etc.

Conform SeCTI, "interimatul Sec. Gen. va propune dezarmonizarea liniilor generale de afaceri externe faţă de politica unei Mari Loji din Europa Orientală ca urmare a efectelor negative apărute în ultimele săptămâni".


marți, 4 decembrie 2012

Umor masonic: Iarna, omul de zăpadă face diferenţa

marți, 4 decembrie 2012
Care este diferenţa între un Mason şi un profan
atunci când vine vorba de construirea unui om de zăpadă?


Ce ar spune un copil?!



Europa, de la război la pace

Marele Priorat al Angliei a votat retragerea recunoaşterii Marii Garnizoane a Statelor Unite ale Americii

Conform unei circulare emise de Marele Priorat al Angliei către Priorii Provinciali, se indică faptul că a fost votată propunerea de retragere a recunoaşterii Marii Garnizoane a Cavalerilor Templieri a Statelor Unite ale Americii. Propunerea va fi adoptată în data de 15 mai 2013, atunci când va avea loc reuniunea Marelui Priorat.



Este foarte probabil ca motivul acestei acţiuni să fie faptul că Marea Garnizoană a SUA a recunoscut Marele Priorat al Ritului Scoţian Reformat şi Rectificat al Statelor Unite ale Americii la începutul acestui an. 


sâmbătă, 1 decembrie 2012

1 decembrie | Speranţa mea şi a naţiunii mele moare ultima...

sâmbătă, 1 decembrie 2012


Speranţa mea şi a naţiunii mele moare ultima...


În fiecare an sentimentul patriotismului ne încearcă puternic în faţa celei mai glorioase zile din istoria naţiunii noastre, o zi fără de care întregirea acestui popor, sfâşiat de interese haine spiritului nostru, nu ne-am putea concepe astăzi prezentul şi mâine viitorul. A o asemui cu o zi la fel de intensă, însă extrem de dureroasă, nu poate fi decât ziua de 16 mai, o zi în care unul din plămânii noştri ne-a fost sfâşiat fără pic de fraternitate.

Dacă pentru o bună parte a clasei politice de ieri şi de azi această zi nu este decât un motiv de prozelitism, pentru generaţiile tinere a devenit o clipă de mândrie naţională, o zi în care Noi suntem, Noi vrem, Noi putem! Din cea mai semeaţă Biserică şi până în ultima cazarmă din ţară stindardul nostru şi gândul zboară către cei ce şi-au jertfit viaţa pentru propăşirea spirituală şi materială a României şi a acestui neam.

Este într-o astfel de zi atunci când le putem reaminti celor ce spun că noi am intrat în Europa că noi suntem în Europa, aici stăm de milenii şi de aici nu putem pleca decât exterminaţi de istorie... Iar istoria pare a ne fi fost aievea alături în clipele cele mai nefaste cu putinţă.

1 decembrie este o zi în care Fraţii noştri Masoni şi profani, surorile noastre, ocupă un loc de cinste în memoria colectivă a celor ce nu au uitat sacrificiul lor. Însemnătatea drapelului naţional trebuie să nu fie uitată atunci când acesta este arborat în Lojile noastre şi să ne amintească mereu de jurământul depus în faţa Altarului pentru Patrie!

Într-o astfel de zi doresc a ne exprima cele mai sincere gânduri fraterne faţă de românii din ţară sau de peste graniţele ţării, fie ele trasate corect sau greşit de condeiul istoriei. Într-o astfel de zi îmi amintesc mereu de faptul că Speranţa mea şi a naţiunii mele moare ultima...


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates