marți, 8 februarie 2011

Masonul Român sau ”A fi mason în România de astăzi”

marți, 8 februarie 2011

Iubiţi Fraţi,

A fi mason în România de astăzi” poate fi catalogat ca un subiect pe cât de sec pe-atât de suculent iar abordarile sale nu pot fi disjunse de întrebările pe care le reclamă o astfel de formulare oarecum eliptică, întrebari de genul: Ce înseamnă a fi mason în România de astăzi?Cum e să fii mason în România de astăzi? Ce responsabilităţi revin unui mason în România de astăzi? Ce foloase tragi din a fi mason în România de astăzi? Ce reprezintă din perspectiva profana a fi mason în România de astăzi? etc. etc.

În ceea ce mă priveşte, încurcat de-a binelea de proteica temă, şi nedorind să vă expun unei audiţii plictisitoare şi prolixe mi-am zis că aş face bine să nu încep a explora hăţişurile nuanţelor, ci să rămân mai degrabă în zona comodă a lui “stricto senso”.

Am început deci să chibzuiesc asupra a ce înseamna a fi mason în România de astăzi şi într-un târziu, “ am înţeles”: “Să fi mason în România de astăzi este ceva cât se poate de uşor”!

Haideţi , însa, să desluşim puţin şi de ce:

Mai întâi şi-ntâi pentru că în România de astăzi este foarte usor să devi mason. Cine nu e mason în ţara asta? Numai cine nu vrea!

Fără îndoială că dacă ar mai exista întrecerile socialiste pe ramură, masoneria autohtonă ar ocupa un loc fruntaş. “Să muncim cu mult elan, să dăm masoni peste plan” a fost pesemne deviza care a stat şi din pacate încă mai stă la baza creşterii numerice a masoneriei române.

Exigenţe, condiţii de îndeplinit, merite, gânduri şi fapte care să recomande? Aiurea! Avea nevoie ţara de o masonerie? Avea nevoie ţara de masoni? Da, şi prin urmare ne-am mobilizat în acest sens. Sau… am fost mobilizaţi!

Nu e mai puţin adevărat însă că şi românul sculat de dimineaţă a simţit năprasnic fiorul masonic străbătându-l din cap până-n picioare şi a realizat brusc că asta e menirea sa pe lume. Se bănuia el demult că gândeşte şi simte masonic, se suspecta el că încă din vremuri imemoriale se trage dintr-o stripe sănătoasă de masoni neaoşi, nu ca toâi pripăşiţii aştia din ziua de azi.

Şi-apoi canciocul şi mistria pe care le gasise el la ţară în lada aia veche pot sta oricând mărturie că moşi-su a fost iniţiat. Unde mai pui că-l chemă şi Zugravu!

Aleargă atunci românul să se înscrie într-o organizaţie că să-şi ostoiască dorul de întoarcere la origini. În care? Nu contează! Prima care s-o ivi. Doar sunt atâtea! Şi ce reconfortant e să se simtă iarăşi printre ai săi că doar n-a intrat - Doamne fereşte - aici din ”curiozitate sau viclenie”. Iar un alibi solid în faţa nevestei ori de câte ori iese cu băieţii la o bere nu e nici el deloc de lepădat.

A fi mason în România este foarte uşor şi pentru că nu trebuie să respecţi nimic.

Nu trebuie să faci nici un efort, nu trebuie să te achiţi de nici o obligaţie. Ai promis, ţi-ai luat angajamente!? Ei şi ce? Cui îi pasă? “Şi-aşa nu păţesc nimic dacă nu le respect” îşi zice masonul în sinea lui, mi-au spus mie unii care sunt pe-aici mai de demult.

De sperjur n-are cum să se teamă românul că a avut grijă să ţină doua degete încrucişate la spate pe când rostea juramantul solemn.

O dată intrat în masonerie el începe să aştepte răbdător să se întâmple ceva. Afacerile nu-i merg prea bine în ultima vreme şi parcă şi la ultima baută prietenii de la partid s-au facut că plouă când a adus vorba despre postul ăla pentru care a şi avansat nişte bani.

“Dacă nici cu ăştia de aici nu mă scot, de săptămâna viitoare încerc la Templieri” îşi zice el meditativ în timpul celei de-a treia, poate a patra, ţinute la care participă.

Masonul român este vanitos. La ce bun să fiu eu în masonerie dacă vecinii nu ştiu asta, gandeşte el. El vrea să fie recunoscut, apreciat, tratat cu respect. Face ce face şi printr-un cumatru de-al său jurnalist îşi aranjează o apariţie la câte o emisiune televizată unde doct, susţine că ştie el că masonii se trag din extratereştrii şi că Marele Arhitect al Universului preda cu juma' de norma şi la Institutul Ion Mincu!

A doua zi când pleca la birou trage discret cu ochiul să vada daca femeia de serviciu şi chioşcăreasa de la ziare l-au recunoscut şi e nefericit dacă nu aude în urma sa rumoarea unor voci ce-şi spun pe şoptite: ştiai fa că ăsta-i la masoni?

Mare iubitor de simboluri masonul din România de astăzi ţine morţiş să nu se despartă de acestea nicio clipită. Diplomele, decorurile, medaliile, insignele sunt pentru el adevărate relicve pe care le afişează pe peretele de la răsărit sau le poartă cu veneraţie în orice împrejurare a vieţii lui fie că aceasta se cheamă ţinută sau priveghi. Dacă nu le poate achiziţiona din vreun magazin românul, fire descurcareaţă le ia direct din templu “că doar n-o să se facă gaură-n cer numai dintr-atât!

A fi mason în România de astăzi înseamnă a şti că “timpul este ceva foarte preţios”. Masonul român cunoaşte şi respectă în general această axiomă pe care nu pregeta a o pune în practică ori de câte ori are ocazia.

La ţinute nu prea vine el că ştie deja cum merg treburile acolo şi-apoi nici fumul de lumânare nu-i prea prieşte la sănătate. Când vine aruncă între două aţipeli priviri furişate spre ceas şi încărcate de reproş către venerabilul care pare că a uitat că la birtul din colţ patronul – frate şi el - îi aşteaptă la punctul geometric cu mititeii clazi şi cu berea la rece.

Neîmpăcat cu risipa de timp el nu poate de pilda în nici un chip răbda cuminte să i se împlinească sorocul spre a fi avansat şi-atunci începe să se intereseze discret cum ar face să grăbească niţel lucrurile.

Din fericire pentru el masonul român găseşte mai mereu şi mai oriunde pe cineva dispus să-i explice că “timpul înseamna totodată şi bani”. O mie de euro, doua-trei, acolo! În funcţie de grad!
A fi mason în România de astăzi presupune a fi totodată un tip dinamic. Răbdarea nu e o virtute a masonului român care nu poate suferi să lâncezească într-un singur loc. Drept urmare el se fâţâie de colo colo, din lojă în lojă, din rit in rit, din obedienţă în obedienţă aplombul, fiindu-i cu atât mai mare cu cât e cocoţat mai sus pe scara ierarhică. Nu-i nimic dacă nu e primit pe nicăieri şi nu-i nimic nici dacă e zvârlit afară de peste tot. Îşi face el propria masonerie mă-nţelegi!? “Singura regulată“ domnule, dupa cum o prezintă!

Ba nu se multumeste doar cu masoneria caci îl găseşti iniţiindu-se ubicuu în toate tainele şi misterele revelate de căutările sale pe Google şi pe Yahoo. Şi face asta, fireşte, numai şi numai în interesul ţării.

Obisnuinţa e a doua natură şi pentru masonul român. Aşa se face că furat de gânduri profane îl mai auzi uneori scăpând: “da, am vazut steaua strălucitoare, domnule general, aaaaa, venerabile”, sau muncit de nostalgii zicând: “aveţi cuvantul tovarăşe prim supraveghetor”.

Masonul român îţi vorbeşte despre masonerie ca despre un holşurub pe care l-a gasit pe stradă şi l-a luat acasă ”că niciodată nu se ştie când prinde bine”.

El zice: Marele Maestru al Supremului Consiliu şi Suveranul Mare Comandor al Marii Loji.

Pentru că aşa crede el că se cade, pastrează în orice împrejurare un aer grav şi solemn. În schimb, râde şugubăţ şi-i face colegului cu ochiul ori de câte ori maestrul de ceremonii sau expertul se-mpiedică prin templu.

Invitat la Paris, masonul român ia cuvantul într-o prea respectabilă adunare şi se adresează conducatorului acesteia cu apelativul “luminăţia ta”. Apoi îi face cadou ultimul număr al unei revistuţe semestriale de un leu cincizeci, tipărită în română ca să le dea peste nas franţujilor, nu de alta!

Masonul român îşi ţine planşa de arhitectură de pe telefonul mobil, şi-şi aranjează freza şi nodul la cravată când este pus în faţa oglinzii adevărului.

Cel mai fericit e când se amână ţinuta.
Cel mai nefericit e cand i se cere cotizaţia.
Îl întrebi dacă e mason şi-ţi răspunde cu seninatate DA!

Am să mă opresc aici iubiţi fraţi şi, cunoscandu-vă, am convingerea că fiecare dintre voi ar putea completa oricând micile mele rânduleţe cu gândurile şi simţirile sale, cu trăirile sale şi cu experienţa pe care a căpătat-o într-o o masonerie română contemporană deloc uşoară atunci când vrei să o faci cum se cuvine.

Iar dacă vorba lui Tudor Muşatescu, ”persoane contemporane se mai pot recunoaşte în eroii celor de mai sus vinovate sunt numai ele însele”.


Eu ce-am avut de zis am zis !


Masonul din conştiinţa ta (bine, a altora)...


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates