miercuri, 11 decembrie 2013

Mihaela Gorodcov a fost premiată de Marea Maestră a României pentru programele filantropice şi educaţionale desfăşurate în cadrul Rotary

miercuri, 11 decembrie 2013
Mihaela Gorodcov, Director General pentru România al IDG, a fost premiată pe 1 decembrie de Marea Lojă Feminină a României pentru aportul adus societăţii româneşti şi basarabene prin programele filantropice şi educaţionale desfăşurate în cadrul Rotary,  pentru aportul adus securităţii naţionale a României şi pentru consecvenţa Domniei Sale de “avocat” al profesionalismului în presa IT şi non IT dar şi pentru introducerea tehnologiei informaţiei în România.



Ion Spânulescu a fost premiat de Marea Lojă Feminină a României

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Marea Lojă Feminină a României l-a premiat pe fondatorul Universităţii Hyperion pentru "aportul adus dezvoltării educaţionale, pentru promovarea ştiinţei în rândul tinerilor şi, nu în ultimul rând, pentru serviciul prestat ţării noastre în cadrul misiunii diplomatice din Japonia".

Marea Enciclopedie a Francmasoneriei va fi tradusă în limba română

Parteneriatul productiv dintre Marea Lojă Naţională a României şi Academia Română (Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj) va aduce în spaţiul masonic şi profan cultural traducerea unei dintre cele mai importante opere din Masonerie: Marea Enciclopedie editată în Londa la 1917 de Marea Lojă Unită a Angliei.


luni, 9 decembrie 2013

Clubul OCTO Rotary Bucureşti susţine ŞCOALA DE IARNĂ Present & Next Generation (ediţia a VII-a)

luni, 9 decembrie 2013
În zilele de 11 şi 12 decembrie 2013 va avea loc ŞCOALA DE IARNĂ Present &  Next Generation (ediţia a VII-a). Evenimentul este organizat cu sprijinul Universităţii Hyperion şi în parteneriat cu OCTO Rotary Bucureşti (District 2241).


Prin conferenţiari se află: Ionuţ Boldizsar (Managing Partner New Tech Consulting), Paula Apreutesei (Program Director Romanian-American Foundation), Eduard Bodor (Data Center BDM Central Europe, Schneider Electric), Cristian Gava (realizator TV) etc.


duminică, 8 decembrie 2013

ROTARACT | TIMP PENTRU VIAŢĂ - concept de eveniment caritabil ce are loc periodic pentru o cauză anume

duminică, 8 decembrie 2013
Ieri a avut loc un eveniment important pentru Cluburile Rotaract Iaşi Copou şi Curtea Domnească (District 2241) din Iaşi. Este vorba de un proiect comun (TIMP PENTRU VIAŢĂ) realizat de cele două clubul pentru tânărul Andrei Popa. "Timp pentru viaţă" este un concept de eveniment caritabil ce are loc periodic pentru o cauză anume.




Evenimentul a avut loc în sala Vivaldi a complexului Palas. Aşa cum relatează Ana Maria Vrâncianu, "Initiaţiva proiectului a plecat din cadrul Clubului Rotaract, unde fratele colegei noastre Delia Ciobanu, Alexandru, a dansat la concursul Dansez pentru Tine, însa a fost eliminat înainte de finală. Cazul lui Andrei ne-a motivat să facem mai mult pentru el, pentru a-şi împlini visele şi pentru a putea fi din nou un tânăr ce are toate oportunităţile la picioare".


luni, 18 noiembrie 2013

173 de ani de la debutul lui Vasile Alecsandri în teatru cu piesa “Farmazonul din Hîrlău”, pusă în scenă de Costache Caragiale

luni, 18 noiembrie 2013
La 18 noiembrie 1840 are loc debutul lui Vasile Alecsandri în teatru cu piesa "Farmazonul din Hîrlău", pusă în scenă de Costache Caragiale.


Majoritatea publicului priveau cu scepticism chiar şi ideea de spectacol în limba română. Se susţinea că limba română nu este potrivită pentru un act teatral. Alecsandri îşi propune ca scop să spulbere aceste idei retrograde şi pentru asta, alături de M. Kogălniceanu și C. Negruzzi purced la înfiinţarea Teatrului Naţional. Dintr-un entuziasm fără seamăn Alecsandri scrie „Farmazonul din Hârlău” care, cu toate imperfecţiunile sale, este o piesa originală, bine închegată şi poate fi considerată piesa cu care s-a născut Teatrul Naţional în România.


joi, 7 noiembrie 2013

Interviu cu Secretarul General al APMR | O analiză a evenimentelor masonice din 2013

joi, 7 noiembrie 2013
Domnule Secretar General, bună seara!

Bună seara!

A trecut mai mult de un an de la ultima conversaţie şi aţi renunţat la prerogativele de Secretar General pentru mai bine de un sfert de an. De ce?

Da... a trecut mai mult de un an de zile de la ultima intervenţie, însă primul eveniment nu are nicio legătură cu al doilea care a fost unul personal. În plus aşa am considerat la acea vreme că este mai bine să fac şi să mă retrag o perioadă. Însă recunosc că mi-a fost greu să-mi reiau atribuţiile după o absenţă atât de mare.

Având în vedere că acesta este primul şi ultimul interviu pe care o să-l publicăm anul acesta, aş dori să ne axăm pe trei elemente centrale: APMR,  Masoneria din ţară şi cea din străinătate. În acest sens vreau să revenim puţin la ultimul interviu. Vorbeam la acea vreme de succesorul la funcţia pe care o ocupaţi.

Vremelnic...

Vremelnic, însă în septembrie 2012 spuneaţi că nu vă cunoaşteţi succesorul. Câteva luni de zile mai târziu v-aţi retras funcţie şi Cancelaria v-a preluat prerogativele în fruntea Agenţiei, în condiţiile în care ştiam dorinţa dvs. de a dizolva Cancelaria. 

A fost cea mai bună opţiune la acea vreme, însă decizia de a dizolva Cancelaria încă există. Îmi doresc bicefalism pentru o mai bună administrare, una mai eficientă din punctul de vedere al randamentului.


Deschiderea Masoneriei către societatea profană. Consideraţi acest subiect unul tabu sau desuet?

Un Francmason al acestui secol are dreptul de a crede ceea ce doreşte, atât timp cât nu uită jurămintele depuse la iniţierea sa. Însă un lider al Masoneriei de secol XXI nu are dreptul de a înceta să lucreze pentru propăşirea acestui scop care este deja, slavă Domnului, o tendinţă globală.

Îmi amintesc că interviul de anul trecut se încheia în următoarea notă: „(...) Comunicaţi, comunicaţi, comunicaţi! Nu înseamnă că trebuie să vă şi înţelegeţi, dar comunicarea este sănătoasă! Şi atenţie, comunicarea nu înseamnă neapărat dialog”. Aşadar?

Aşadar este valabilă şi astăzi, însă aş dori să subliniez altceva anul acesta. Lucraţi împreună fără a vă unifica neapărat! Vedeţi dumneavoastră... Nu cred că trebuie să vorbeşti o anumită limbă pentru a exprima ceva ce vine din suflet. La fel cred că nu trebuie să aparţii unei Obedienţe sau alteia pentru a cultiva, transmite şi exprima sentimentul de fraternitate. Şi mai cred cu tărie că anumite sentimente nu cunosc limite sau bariere atunci când vine vorba de iubirea între Fraţi.

Ce vreţi să spuneţi cu acest lucru?

Nimic în mod special. Cine are a înţelege o va face. Cine practică ştie, iar pe cine nu interesează... (n.r. zâmbeşte) ar fi cazul să se gândească la statutul său de Mason Liber şi cetăţean!

În Catalonia şi Scoţia mai mulţi Francmasoni şi mai multe organizaţii susţin cu putere independenţa faţă de Coroana Britanică şi respectiv Coroana Spaniolă. Ce părere aveţi?

Aş vrea înainte de orice alt comentariu al meu care poate fi scos din context să rectific întrebarea care mi-a fost adresată. Nu este prima oară în acest an când am fost întrebat acest lucru.

În primul rând că nicio organizaţie masonică, cu excepţia uneia singure, nu a sprijinit făţiş acest proces. În al doilea rând, Marile Loji au statutul de asociaţie, iar o asociaţiei este constituită din oameni liberi şi cu principii.

Acum, ce face fiecare Frate în parte în viaţa lui civică este un lucru pe care nu-l putem discuta atât timp cât nu atinge principiile morale şi cutumiare ale societăţii. Pe de altă parte ştiu exact încotro au mers aceste întrebări care mi-au fost adresate. Scoţia este o ţară liberă, aflată în comuniune cu Anglia şi, prin extensie cu Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Posibila sa independenţă va depinde, într-o mai mare sau mai mică măsură de decizia cetăţenilor, fie ei Masoni sau nu. Catalonia este cu totul şi cu totul altceva, iar aici putem spune că avem un punct de vedere foarte clar: dorinţa Marii Loji a Spaniei, ca Obedienţă Suverană a Spaniei, va fi respectată şi îmbrăţişată şi de noi. Repet, dorinţa!

Franţa... A fost un subiect în atenţia Agenţiei timp de trei ani de zile. Astăzi, uitându-vă în spate, regretaţi poziţiile Agenţiei cu privire la acest subiect?

Răspunsul meu sincer este... NU! În perioada mandatului fostului Mare Maestru al GLNF, actualmente expulzat din Marea Lojă Naţională Franceză, am criticat, la fel cum o facem şi astăzi, modul... parşiv... regret că nu pot găsi un cuvânt academic, însă aşa se poate caracteriza felul în care lucrările unui Convent au fost expuse publicului profan. Totul a fost o strategie de a lovi în sânul unei organizaţii masonice puternice, chiar dacă la început a fost vorba doar de un sentiment de repudiere faţă de acţiunile Marelui Maestru.

Bun însă în 2012 a avut loc reuniunea din Elveţia şi apoi cea din Belgia. Lucrurile au evoluat de atunci.

Adevărat şi fals deopotrivă! Vedeţi dumneavoastră... nimeni nu mai vorbeşte nimic despre declaraţia de la Bruxelles. Oare de ce? Să ne aducem aminte când a avut loc şi ce a avut loc în acea perioadă!

Apoi bun... lucrurile au evoluat... în bine... în rău... cert este că au evoluat ruşinos şi am să mă explic. Se pun bazele Confederaţiei, o structură măcinată din interior de orgolii, încă de la început. Apoi în GLNF lucrurile se ameliorează. Şi nu spun eu asta, o spun Marii Maeştri din America de Nord în raportul de anul acesta. Servel a fost o gură de aer proaspăt pentru imaginea celei ce este şi va fi GLNF!

Cele cinci Mari Loji europene au salutat, ce-i drept, apariţia Confederaţiei franceze... însă nu vedeţi că obiectivitatea celor ce o compun nu există? Mai mult... nu este corect faţă de GLNF ca după ce a fost destabilizată din interior acum să sufere atacuri din exterior. Nu am să numesc vinovaţii pentru că se cunosc, însă ceea ce mă bucură foarte mult este că acest precedent periculos pentru jurisdicţiile masonice europene a fost oarecum frânat de Marea Lojă Unită a Angliei.

Şi astăzi ce observăm? GLNF începe să-şi reia relaţiile cu Marile Loji din Statele Unite şi mă refer la Washington D.C., apoi are în continuare sprijinul Masoneriei africane, apoi în Europa lucrurile sunt favorabile. Croaţia a făcut deja un pas în acest sens... La Conferinţa Marilor Secretari şi Cancelari din Europa şi la Conferinţa Marilor Maeştri din America de Nord... GLNF nu a fost „demonizată”! Cine a fost la acele reuniuni ştie foarte bine nivelul discuţiilor formale şi informale şi modul în care Servel sau delegaţii săi au fost primiţi.

Şi mai este un lucru important! La Conferinţa Marilor Maeştri din Europa, eveniment găzduit de Marea Lojă ALPINA din Elveţia, Pro Marele Maestru al Marii Loji Unite a Angliei a vorbit despre regularitate şi recunoaştere. Acele cuvinte întăresc GLNF în lupta sa pentru redobândirea statutului pierdut vremelnic.

Şi totuşi rămâne scandalul legat de Supremul Consiliu pentru Franţa şi, mai nou, Marele Capitol Francez.

În primul caz nu doresc să comentez pentru că nu ar fi diplomatic din partea mea, însă mi-am expus punctul de vedere. În al doilea caz pot să folosesc un alt cuvânt dur: DE-PLO-RA-BIL! Este inadmisibil să existe astfel de presiuni şi injurii la adresa unui Frate şi mai ales în ceea ce priveşte familia sa. Profanii, pentru că nu-i poţi numi Masoni, care au făcut acest lucru afundă şi mai mult societatea lor masonică în...

Vorbea acum ceva timp un istoric al Masoneriei franceze de „balcanizarea Masoneriei”. Ei bine, dacă el a considerat „balcanizarea” ca fiind ceva peiorativ, atunci putem spune că Masoneria franceză este „balcanizată” în fiecare zi timp de mai bine de trei ani de zile încoace!

Şi poziţia Marii Loji a Franţei?

Ha! Când joci la două capete eşti asigurat... că pierzi! GLdF vrea să fie ceea ce nu poate să fie, vrea să conducă confederaţia, vrea să fie recunoscută de Mari Loji aflate în relaţii cu UGLE şi vrea să menţină relaţiile cu actualele Mari Loji cu care a semnat Tratate de prietenie... Mai catolici decât Papa!

Şi că a venit vorba de Papă... Marele Orient al Franţei... ce părere aveţi despre scandalul cu privire la preotul catolic membru în GodF?

Nu am să comentez acest caz, însă vă amintesc un lucru: Biserica are reguli cum are şi Masoneria. Biserica are dreptul de a adopta propriile măsuri pentru a-şi conserva statutul şi canoanele. Masoneria are dreptul de a respinge un ateu! Aşa că Marele Orient al Franţei care cere audienţe la Vatican... să gândească mai mult logic şi mai puţin politic. Şi aşa, actualmente acel Mare Maestru care făcea „presiuni” şi pe Holland şi pe Papă... nu mai este... Mă îndoiesc că cel nou va susţine astfel de idei năstruşnice. Ca o paranteză vă reamintesc că doi Episcopi ai Bisericii Catolice deja şi-au cerut scuze public în faţa Marii Loji şi a Marelui Maestru din Chile în urma scandalului din acea ţară, aşa că lucrurile se pot rezolva şi pe cu totul alte căi.

Dacă mai doriţi un exemplu în sens pozitiv am să-l ofer pe acela al Fratelui Vanderlei Bagnato (membru al Marelui Orient al Braziliei) care a devenit membru al Academiei Pontificale de Ştiinţe a Vaticanului.

Vorbiţi de Keller ca fiind ce?

Ca fiind altceva decât ne-am obişnuit până acum să vedem în fruntea celei mai numeroase organizaţii masonice la nivel continental european. Daniel Keller are trei ani de mandat şi astfel poate implementa noi strategii. Pe de altă parte în declaraţia sa a spus că nu mai vrea un Mare Orient agăţat de partide politice (n.r. – Partidul Socialist Francez), de sindicate etc.

Ce m-a uimit, dacă pot spune astfel, a fost reacţia unor Mari Loji, Mari Loji care nu acceptă atei, aşa cum este normal, care au lamentat situaţia preotului francez. Sunt de acord că este o problemă încă nerezolvată, însă...

Şi este un lucru bun?

Bun, rău, nu ştiu... dar este altceva! Şi e tânăr şi are viziune în comparaţie cu predecesorii săi.

Ah şi încă un lucru... apropo de Keller, Marea Lojă a Franţei... scnadalul francez în general! Nu uitaţi că în plin Convent la GOdF Marele Maestru al GLdF a declarat că el nu va rupe relaţiile cu Marele Orient... Subiectul este foarte complex şi necesită o analiză mult mai amplă.

Ca o concluzie la acest subiect...

Nu există încă o concluzie... repet, este un subiect complex şi periculos din punct de vedere al jurisprudenţei masonice. Vă dau un alt exemplu în acest sens!

Marele Orient al Franţei a găzduit în Templele sale două organizaţii masonice emanate pe fondul scandalului GLNF. Apoi au fost expulzate din aceste Temple pentru că în ciuda bunăvoinţei Fraţilor lor de a-i găzdui, cele două organizaţii au refuzat să le permită membrilor GOdF să participe la Ţinutele lor. Într-un fel fiecare are dreptate, însă din punct de vedere al Fraternităţii... cine are dreptate?

Recent a fost emisă prima Rezoluţie a Agenţiei şi a fost anunţată retragerea din Mexic a APMR. De ce?

Mă bucur mult că am ajuns la acest punct. Vreau să fac o clarificare. Adoptarea rezoluţiilor Agenţiei a fost o propunere a Cancelarului meu care a considerat acest lucru oportun. Doar întâmplarea a făcut ca decizia de a ne retrage din Mexic să coincidă cu emiterea primei rezoluţii. De altfel rezoluţiile sunt emise doar în zilele de 21 ale fiecărei luni şi nu este obligatoriu ca într-un an să fie exact 12 rezoluţii. Pot fi mai multe sau mai puţine...

Acum, revenind la subiect. Este de notorietatea faptul că am favorizat încă dela început Comunitatea Masonică din Mexic. Am făcut tot ce ne-a stat în putere să o sprijinim: logistic, cu informaţii etc. Dar tot în aceşti ani Arhivele Agenţiei au strâns şi au strâns informaţii cu privire la actele de corupţie, vânzarea de grade masonice etc. Şi am tăcut, aşa cum facem şi în cazul altor ţări (n.r. - zâmbeşte).

Subiectul a fost discutat timp de un an de zile în Agenţie şi personal l-am discutat cu al meu Consilier care cunoaşte foarte bine panorama masonică mexicană şi, de asemenea, cu ai noştri colaboratori din Mexic. Cu două săptămâni înainte de decizia inevitabilă am discutat cu al meu Consilier eventualele consecinţe şi m-a asigurat de susţinerea sa.

Şi apoi a fost linişte o săptămână. Am luat decizia şi a fost anunţată ulterior. Şi apoi a fost iar linişte. În acest timp am luat act de comentariile pro APMR ale unor Mari Maeştri, Mari Maeştri din Trecut şi... n-am să mai spun cine anume pentru a nu produce alte eventuale comentarii. Însă este clar că există două tabere. Una care ne dă dreptate şi alta care nu susţine această acţiune a Agenţiei.

Cert este un singur lucru. Punctul culminant a fost o declaraţie, de care foarte mulţi nu au habar... încă, a unui lider al Masoneriei mexicane care a jignit istoria noastră comună europeană şi Fraţii europeni, în special cei trecuţi la Orientul Etern şi care au murit în mod direc şi indirect din această cauză în perioada interbelică, în special în Primul Război Mondial. Va veni un moment în care o să ne simţim obligaţi să facem publică acea declaraţie care nu va face bine Ordinului în general, în special în efortul său de deschidere în faţa societăţii profane.

Şi bun... comentariile continuă, însă nu este corect a se răsfrânge asupra unei întregi comunităţi masonice... şi mă refer la cea românească. Se ştie şi o repet: Agenţia nu este şi nu va fi o Lojă sau Mare Lojă, nu are în atribuţii a recunoaşte sau nu o Obedienţă Masonică, nu are competenţe jurisdicţionale, ea fiind doar un actor masonic non clasic.

Aşadar decizia este finală?

Din păcate şi din fericire da. Din păcate da pentru că au fost investite multe resurse, însă din fericire da pentru că acum putem da liber la publicarea Arhivelor... Şi vă asigur că dacă lucrurile nu se schimbă acele arhive se vor publica şi se vor traduce în cât mai multe limbi cu putinţă.

A existat o iniţiativă a unui grup de Mari Maeştri din Trecut mexicani de a readuce Agenţia în ţara lor, însă proiectul lor trebuia să fie analizat pe 21 octombrie şi primit pe 18 octombrie. Cum acest lucru nu a avut loc, decizia a rămas irevocabilă, însă subiectul nu este închis.

Însă au existat comentarii cu privire la faptul că susţineţi în continuare câteva Mari Loji din Mexic.

Agenţia se retrage din Mexic, dar nu înseamnă că o să lăsăm un spaţiu neobservat! Şi da, avem câteva organizaţii care reprezintă un etalon pentru noi. Acum acest spaţiu lăsat liber de Agenţiei va fi umplut şi divizat în foarte multe bucăţele. Cum se va rezolva totul... nu mai este apanajul nostru.

Însă ţin să menţionez un lucru şi să aduc public o laudă Preşedintelui Confederaţiei Marilor Loji Regulare din Statele Unite Mexicane, Fratele Raul Gomez Mariscal! Mi-a plăcut foarte mult ceea ce a spus în ultimul interviu televizat acordat anul acesta. Am să citez din memorie: „Masoneria în Europa este filozofică şi avem nevoie de acest aspect. În Statele Unite este tip club filantropic şi avem nevoie şi de acest gen de Masonerie. Însă în America Latină Masoneria este revoluţionară prin definiţie”.

Nu pot decât să-mi scot pălăria în faţa celui care conduce cea mai mare structură masonică mexicană şi să le amintesc Fraţilor din Mexic că da, Masoneria Latino-americană este revoluţionară şi nu ar trebui să înlocuiască acest concept cu cel de „politică”.

În afirmaţiile dvs. arataţi mereu spre Chile atunci când vine vorba de exemple pozitive. De ce?

Pentru că acesta este adevărul. Vorbim de o Mare Lojă care în mod public se preocupă de soarta tinerilor, a învăţământului la nivel naţional şi chiar în ceea ce priveşte o nouă Constituţie pentru Chile!

Constituţie?

Da, Marele Maestru al Marii Loji din Chile, fostul Rector al Universităţii din Chile, a susţinut că este în interesul lor a conduce o propunere pentru o nouă Constituţie. De asemenea, Marea Lojă lucrează pentru convocarea unei Adunări Constituante şi a cerut organizarea unui plebiscit în acest sens, avertizând că ţara riscă să aibe parte de mai multe confruntări şi intoleranţă.

Mai mult, şi Marele Maestru chilian este un susţinător al Masoneriei Feminine, recunoscându-i existenţa, activitatea în societate şi participând la discuţii bilaterale cu Marea Maestră din Chile. Şi chiar merge mai departe, spunând că recunoaşte existenţa Obedienţelor Mixte, însă că încă nu a venit momentul lor. Aşadar vorbim despre un om, un Frate, un Mason care, din punctul meu de vedere, este o ilustrare a viziunii şi toleranţei.

Revenind pe bătrânul continent, ştiu că în ultimele rapoarte Spania este văzută ca având o societate masonică în plină ascensiune.

Da, în mod categoric da. Acesta este meritul tuturor Fraţilor şi în mod particular a doi oameni foarte speciali: Marele Maestru şi Suveranul Mare Comandor, doi vizionari, doi oameni ai timpului lor.

Graţie acestor oameni şi Fraţi istoricul monument din Tenerife începe să prindă viaţă iar. Datorită lor femeia începe să capete un alt rol în declaraţiile masonice. Supremul Consiliu pentru Spania a vorbit anul trecut de rolul femeii în Masonerie, iar Marele Maestru a fost prezent la televiziunea naţională unde a vorbit de existenţa femeilor în Masonerie şi... mai mult, a spus că i-ar plăcea ca fetele sale să fie iniţiate în Masonerie.

În aceeaşi ordine de idei pot spune la fel şi despre Marele Maestru al Argentinei, Angel Clavero, care susţine mişcarea masonică feminină din Argentina şi chiar a participat la reuniuni masonice ale Masoneriei Feminine în Argentina. De altfel recent a primit şi medalia comemorativă a Marii Loji Feminine din ţara noastră (n.r. – Marea Lojă Feminină a României) condusă de Prea Respectabila Soră Daniela NAE 33°.

Ştiu că pe 21 octombrie a fost anunţat faptul că Agenţia nu mai este interesată de Turcia. Este adevărat?

Este mult spus că nu mai este interesată! Pur şi simplu nu se mai află în lista noastră de priorităţi, momentan. În plus am observat că elemente extremiste din Turcia încearcă să intre în rândurile Masoneriei româneşti, asta ca o paranteză, însă nu are legătură cu decizia noastră. Doar am dorit să atrag atenţia în acest sens!

Şi cu privire la Siria? Mai mulţi Masoni şi mai multe organizaţii masonice au trmis scrisori către Organizaţia Naţiunilor Unite şi Preşedintele american cerând ca Siria să nu fie invadată.

Ştiu la cine şi la ce anume vă referiţi. A fost un val de moment... aparent. Unii au profitat pentru a ieşi puţin în faţă. Însă vă reamintesc că intervenţii publice şi decente a avut şi Marea Lojă a Argentinei atunci când a fost vorba de Palestina acum câţiva ani de zile.

Confederaţia Supremelor Consilii Europene.

Am monitorizat şi continuăm să o facem. Poziţia Agenţiei cu privire la acest subiect este cunoscută în cercuri restrânse. Din păcate unii minimalizează acest nou corp al Masoneriei Scoţiene. Acum, aspectele legate de principiile enunţate nu fac apanajul nostru. Însă cred că este cel mai important act de la Congresul de la Lausanne încoace!

Unificarea Masoneriei cubaneze?

Da, acesta cred că trebuie să fie nota în care Masoneria Universală să încheie anul profan! Este un eveniment istoric şi personajul în jurul căruia se conturează această unire este actualul Suveran Mare Comandor al Cubei, un Frate carismatic, jovial şi un bun filozof.

Însă procesul va dura. Important este că primii paşi au fost făcuţi şi să sperăm că Marea Lojă a Floridei şi celelalte Mari Loji din Confederaţia Masonică Inter-americană o să înţeleagă şi o să susţină demersul Masonilor cubanezi în dorinţa lor de împăciuire.

Interviul acordat de Marele Maestru al Cubei pentru APMR este cel mai amplu interviu de acest fel acordat vreodată de un lider al Masoneriei de la Havana în mai bine de peste o jumătate de secol. De ce acest interviu şi ce opinie aveţi despre declaraţiile făcute?

În primul rând acest interviu reprezintă atât o parte a activităţilor Agenţiei, mă refer la colecţia exclusivă de interviuri începută de APMR încă de acum 3 ani de zile, cât şi o mână întinsă Marii Loji a Cubei, Supremului Consiliu din Cuba şi tuturor Fraţilor cubanezi din Statele Unite şi Cuba.

În al doilea rând trebuie să avem în vedere faptul că Masoneria cubaneză cunoaşte cel mai glorios moment în mai bine de jumătate de secol! Declaraţiile Marelui Maestru sunt importante în contextul masonic internaţional deoarece se pun bazele unui noi capitol în jurisprudenţa masonică. Marele Maestru spunea că-şi doreşte acest lucru şi că invită celelalte Mari Loji să fie parte a acestor schimbări.

Pe de altă parte trebuie să înţelegem faptul că actualul context geopolitic, geo-economic şi geostrategic în care se află Cuba şi relaţiile sale cu Statele Unite ale Americii, Mexic, Venezuela, Rusia, China etc. este unul în plina dinamică, comparativ cu începutul anilor ´90 sau 2000.

Geopolitică masonică?

Da! (n.r. - râde) Ştiu de ce mă întrebaţi (n.r. - râde). Uitaţi care este problema... Pentru mine deja este desuet acest concept în sensul că a început să fie utilizat mult prea mult şi în mod neadecvat. Mulţi spun că ei au vorbit pentru prima oară sau că au inventat conceptul.

Personal am vorbit pentru prima oară de acest concept la finele anului 2007, însă vă asigur că au fost şi alţii înaintea mea. S-au scris cărţi cu şi despre acest subiect! Eu am aflat ulterior că acest concept a mai fost folosit, însă atunci când eu am făcut uz de el pentru prima oară am făcut-o în contextul relaţionării domeniului meu de activitate cu Masoneria.

Acum, că acest concept este folosit de instituţii respectabile precum Confederaţia Supremelor Consilii sau de lideri ai Masoneriei în contexte pertinente este un act demn de salutat. Problema este să nu ajungă să cadă în derizoriu la fel cum a ajuns şi conceptul de Fraternitate.

România. Actualitate şi perspective?

Regret să confirm ceea ce tot spun de câţiva ani de zile încoace. Am ales modelul neadecvat! Sunt din ce în ce mai multe organizaţii masonice în loc să fie mai puţine şi mai unite în sensul acţiunilor comune.

Bun, mulţi o să spună că este o tendinţă internaţională. Dragii mei, no tot ce este internaţional este bun şi pentru ţara noastră! Avem peste 25 de organizaţii masonice la nivel simbolic şi alte câteva la nivel fiolozofic. Până în 2017 numărul acestora va depăşi 40 per total. Este regretabil.

În altă ordine de idei reamintesc faptul că Marea Lojă Naţională a României a trecut prin nişte momente destul de neplăcute şi continuă în speranţa de a relua relaţiile cu Marea Lojă a Franţei. Acum au un nou lider... rămâne de văzut cât de deschişi şi publici vor fi în acţiunile lor şi ce paşi o să fie făcuţi în relaţia cu Marea Lojă a Franţei.

În ceea ce priveşte Marea Lojă Naţională din România veştile sunt îmbucurătoare pentru imaginea României în străinătate. Să nu uităm că ţara noastră găzduieşte la anul unul din cele mai importante evenimente masonice din lume, România câştigând în faţa Rusiei organizarea Conferinţei Mondiale a Marilor Loji.

Şi vorbind de Conferinţa Mondială care în mod normal ar trebui să-şi reevalueze statutul şi organigrama pentru viitor, aşa cum a fost stabilit în India, mi-am adus aminte de declaraţiile Papei Emerit Benedict care a vorbit în mai multe rânduri de necesitatea şi urgenţa „construcţiei unei comunităţi mondiale, cu o autoritate corespunzătoare”. Au existat trei declaraţii făcute oficial în acest sens în 2009, 2011 şi 2012.

Ce legătură are acest subiect cu primul?

Niciunul în mod stricto senso, însă am dorit doar să evidenţiez aspecte de caracter general. În acelaşi registru intră şi declaraţia Preşedintelui Comisiei Europene de anul trecut atunci când a adresat „Starea Uniunii”.

România versus Masoneria Feminină?

Continuă să se dezvolte şi este îmbucurător să vezi că două generaţii conlucrează pentru realizarea aceluiaşi scop.

La ce anume vă referiţi?

Pe de o parte Marea Maestră Daniela Nae 33° şi de cealaltă parte Suveranul Mare Comandor Anca Nicolescu 33°. Fondarea Supremului Consiliu Feminin este un aspect ce dă unicitate Masoneriei româneşti în această parte a Europei pentru că este primul de acest gen şi de aici pot izvorî şi altele. Iar ca Masoneria Feminină românească să fie un catalizator al Masoneriei Feminine în această parte a Europei nu este un lucru bun doar pentru Ordin în ansamblu, ci chiar şi pentru ţara noastră, însă acest ultim aspect este greu de explicat în mediile neavizate. Cine ştie la ce mă refer mă va înţelege!

Care au fost activităţile Agenţiei în ultimul an?

Anul acesta Agenţia şi-a redus semnificativ participarea la conferinţe profane din motive tehnice. Am dat mai multă prioritate sistemului comunicaţional, însă o să ne reluăm activităţile în acest sens cât de curând.

În plus am avut plăcerea să susţinem o cauză a tinerilor din România anul acesta. Este vorba de RotaractMUN. Este o iniţiativă ce a pus, în anumite eşaloane, România în prim plan din nou. Iar efortul acestor tineri este demn de admirat. Munca de voluntariat depusă de tineri acolo unde există Cluburile Rotaract este admirabilă şi recomand celor ce sunt dornici să depună un efort pentru îmbunătăţirea comunităţii lor să nu ezite şi să adere la astfel de cluburi ori să le susţină activitatea benevolă.

În altă ordine de idei mă bucur să pot spune că Agenţia şi diversificat relaţiile atât în spectrul profan internaţional cât şi masonic. Avem relaţii de corespondenţă şi colaborare cu alte jurisdicţii noi şi le-am intensificat cu alte 7 cu care aveam deja relaţii.

Şi pentru anul viitor?

Pentru anul viitor, începând de la finele acestui an, avem prevăzută relocarea capacităţilor noastre din Mexic într-o altă zonă extrem de vastă şi în plină ascensiune. Şi sunt foarte bucuros de colaborarea avută de Agenţie cu Marile Loji din acele jurisdicţii. Mai mult, avem tot interesul să acordăm atenţia cuvenită unor zone mult mai apropiate de noi.

De asemenea avem două proiecte filantropice care sunt prevăzute începând cu anul 2014, însă momentan nu doresc a discuta acest aspect deoarece încă nu este oficial.

Domnule Secretar General, au trecut câţiva ani de când ocupaţi această funcţie şi încă nu sunteţi parte a spectrului masonic public. De ce?

Nu sunt şi nu mi-am dorit să fiu o persoană publică, nu mi-am dorit să fiu producător de controverse şi regizor al unui cult al personalităţii, aşa cum vedem că se întâmplă în şi cu alte instituţii ale Ordinului. Una din principlalele mele cerinţe a fost aceea a anonimatului. Nu spun că stau ascuns într-o scorbură. Am avut contacte directe cu instituţii şi demnitari ai Ordinului strict atunci când a fost nevoie. De fapt, ce am spus acum, a fost o repetare a ceea ce spun mereu.

În câteva cuvinte, este o lecţie de modestie pe care doresc să o dau şi confraţilor mei care nu au înţeles că Augusta noastră Instituţie nu este o rampă de lansare în viaţa publică, în afaceri, în politică. Ordinul nu este o scenă de teatru, societatea este.

Ca să-l parafrazez pe un geniu al României, Traian Vuia, am să spun că eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru Gloria Ordinului.

Şi îmi doresc ca aceste cuvinte să fie o lecţie pentru Fraţii mei de azi şi de mâine, să înţeleagă că prozelitismul în Masonerie este o încălcare a Principiilor noastre Fundamentale şi că o astfel de atitudine-i descalifică ca Masoni şi Fraţi.

Un mesaj la finalul acestui interviu?

Un mesaj?! Aş dori să reamintesc mesajul (n.r. – publicat pe 2 ianuarie 2013) pe care l-am transmis la începutul acestui an profan, pentru cine şi-l mai aduce aminte: Ritualul fără înţeles/sens, Apartenenţă la Ordin fără frivolitate, Cantitate fără calitate, Educaţie fără filosofie, Filantropie fără conexiune/relaţionare/implicare, Modestie fără discreţie şi Conducere/leadership fără competenţă.

Era un mesaj care făcea referire la greşelile practicate în Masonerie! Masoneria în sine nu este altceva decât practicarea Artei Regale...

Vă mulţumesc pentru timpul acordat!

Plăcerea a fost de partea mea.


luni, 28 octombrie 2013

Artmak scoate la licitaţie un obiect masonic de origine engleză

luni, 28 octombrie 2013
Obiectul masonic manufacturat pentru Marea Lojă Unită a Angliei de compania Spencer & CO a fost realizat din alamă şi mătase, având o mărime de 10 cm şi fiind scos la licitaţie la preţul de 150 euro. Paramentul ilustrează o stea în şase colţuri, având inscripţii în limba latină şi fiind folosit de Francmasonii cu gradul 28 în Ritul Scoţian Antic şi Acceptat.


Directorul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, Sabin LUCA, a fost ales Mare Maestru al Marii Loji Naţionale a României (MLNaR)

După un interimat de câteva luni, asigurat de Daniel ROMAN, Marea Lojă Naţională a României (MLNaR) are un nou Mare Maestru în persoana Directorul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, Sabin-Adrian LUCA.


Luca este Profesor în cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, expert în arheologie şi Director al Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, muzeu ce deţine o importantă colecţie de artefacte masonice. Marele Maestru Sabin Luca a primit din partea statului francez Medalia de aur Courage, Dévouement, Bienfaissance, Mutualité, Solidarité, Arts, Lettres, Science, Sports, la propunerea diasporei române. Medalia este acordată încă din anul 1901.


vineri, 25 octombrie 2013

Republica Mauritius a semnat un acord de cooperare cu Ordinul de Malta

vineri, 25 octombrie 2013
În data de 12 octombrie 2013 a fost semnat acordul de cooperare între Ordinul Suveran de Malta (reprezentat de Jean-Pierre Mazery, Marele Cancelar) şi Republica Mauritiu (reprezentată de Arvin Boolell, Ministru pentru Afaceri Externe).


Cu această ocazie, Marele Cancelar al Ordinului Suveran de Malta a fost primit de Preşedintele ţării, Excelenţa Sa Dl. Kailash Purryag, de Premierul Navinchandra Ramgoolamşi de Ministrul Sănătăţii Lormus Bundhoo. Mauritius si Ordinul de Malta menţin relaţii diplomatice încă din anul 1977.


marți, 22 octombrie 2013

Iluminatul Petru cel Mare şi Masoneria

marți, 22 octombrie 2013
Petru I (Petru cel Mare) a trăit între anii 1672-1725, fiind Ţarul Rusiei şi este fiul Ţarului Alexei Mihailovici şi a celei de-a doua soţii, Natalia Kirilovna Narîşkina. Contactul cu Occidentul începe ptin Marea Ambasadă care va merge la Amsterdam, Berlin, Viena, Roma, Copenhaga, Veneţia şi Londra.


Marea Ambasadă, alcătuită din 250 de persoane, părăseşte Moscova la 10 martie 1697 cu Ţarul Petru I călătorind incognito sub numele de Piotr Mihailov. Unul dintre scopurile principale ale Marii Ambasade este dobândirea unor cunoştinţe avansate de tehnică şi tehnologie. În Olanda, Petru s-a îndreptat spre Zaandam, un centru de construcţii navale al cărui renume îl ştia. La Amsterdam a căpătat şi mai multe cunoştinţe în domeniul construcţiilor navale şi a vizitat numeroase ateliere şi fabrici, câştigând experienţă în fabricarea ceasurilor, gravura în cupru şi participând la disecţii anatomice.

Însă acest Iluminat al epocii sale nu se rezumă doar la avansul tehnologic, ci şi la reforme care urmau a remodela din temelii societatea rusească. Întors în Rusia taie bărbile boierilor săi, îşi trimite soţia să se retragă într-o mânăstire, dă un ucaz prin care interzice tuturor bărbaţiilor să-şi lase barbă în afară de slujitorii Bisericii. Cei care vor dori să-şi păstreze barba vor fi nevoiţi să plătească un bir. Un ucaz dat la 4 ianuarie 1700 hotărăşte ca "boierii, oamenii de la curte, funcţionarii vor purta îmbrăcăminte ungurească, cu caftanul de deasupra până sub genunchi, iar cel de dedesupt mai scurt".

La 20 decembrie 1699, Petru dă un ucaz prin care numărătoarea anilor urmează să se facă din acea clipă după calendarul european, fiecare an începând la 1 ianuarie şi nu la 1 septembrie ca până atunci. Nu merge atât de departe încât să instituie calendarul gregorian, care, fiind, cel de la Roma, n-ar fi potrivit pentru ortodocşi; se mulţumeşte cu cel iulian, care are o întârziere de 11 zile.

În 1702, femeilor li se îngăduie să ia parte la întrunirile de societate, logodna devine obligatorie cu şase săptămâni înainte de căsătorie. Un an mai târziu apare la Moscova primul ziar rusesc, Ştiri din Moscova (Moskov-skie-novosti), care cuprinde în patru pagini, o mulţime de noutăţi scurte despre ceea ce se petrece în Rusia şi în Europa. Este tradusă Viaţa lui Alexandru Macedon de Quintus Curtius, se pregătesc manuale de aritmetică şi chiar un dicţionar.

În 1708 a creat opt enorme divizii teritoriale (gubernii) conduse de câte un guvernator care răspundea de siguranţa publică, drumuri, administrarea justiţiei şi taxe. Curând îşi dă seaama că sistemul nu este satisfăcător. Necesitatea unui organism care să administreze Rusia în timp ce se afla în campanie l-a făcut să creeze Senatul în 1711.


MASONERIA ŞI PETRU CEL MARE

După ce Marea Ambasadă revine în Rusia, se fondează prima Lojă Masonică în Sankt Petersburg, iar unul din favoriţii Ţarului, Generalul Lefort, devine Maestru Venerabil al acestei Loji. Această informaţie a fost prezentată Ţarului Alexandru I de către ultimul mare Maestru al Marii Loji Astrea, ca un ultim efort de a-l face pe acesta să salveze Masoneria din Rusia şi să nu fie scoasă în afara legii. Nu există însă nicio dovadă a faptului că Petru cel Mare a fondat prima Lojă Masonică din Rusia.


marți, 24 septembrie 2013

Principalul partener al APMR din Mexic şi Amrica Latină: Pe măsură ce lupta politică din societate a coborât în Atelierele Masonice unii lideri ai Masoneriei au profitat din plin de situaţia ruşinoasă în ceea ce priveşte Principiile pe care se bazează Masoneria

marți, 24 septembrie 2013
Ca urmare a Rezoluţiei adoptate în data de 21 septembrie 2013 de către APMR, principalul colaborator al Agenţiei din America Latină şi din Mexic a anunţat oficial astăzi sistarea activităţilor în Statele Unite Mexicane, comunicând şi faptul că începând cu această dată va sancţiona public devierile liderilor Comunităţii Masonice Naţionale din Mexic de la Principiile Masonice.

Această decizie a principalului partener al APMR din ultimii trei ani în Mexic şi America Latină încheie a doua etapă a retragerii Agenţiei din jurisdicţiile masonice mexicane. În anunţul de retragere a fost invocat faptul că: "Pe măsură ce lupta politică din societate a coborât în Atelierele Masonice unii lideri ai Masoneriei au profitat din plin de situaţia ruşinoasă în ceea ce priveşte Principiile pe care se bazează Masoneria".


luni, 23 septembrie 2013

Sadio Lamine Sow, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din Mali

luni, 23 septembrie 2013
Sadio Lamine Sow a fost recent ales în funcţia de Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din Mali, Obedienţă care a luat naştere din Marea Lojă Naţională Franceză. Fratele Sow este unul din pilonii centrali ai Guvernului de la Bamako (numărul 2 în guvern), ocupând funcţia de Ministru de Stat, Ministru însărcinat cu Afacerile Externe şi Cooperarea Internaţională. De asemenea, Fratele a fost şi consilierul personal al Preşedintelui din Burkina Faso, Blaise Compaoré.


Născut pe 9 august 1952 la Kayes, Sadio Lamine Sow şi-a urmat studiile universitare la Universitatea din Paris X Nanterre, obţinând licenţa în litere moderne şi un certificat în studii politice. Sow este un comunoscut expert în comunicare, reporter, jurnalist etc. Este pasionat de lectură şi nataţie.


Sursa: Secretariatul General al APMR

duminică, 22 septembrie 2013

Mesajul echinocţial al Secretarului General al APMR - 22 septembrie 2013

duminică, 22 septembrie 2013

Iubiţi Fraţi,

Aşa cum spuneam şi în mesajul de anul trecut, "Delicatul echilibru al Luminii fac din această zi o contopire a întunericului cu Lumina, neutralizând conştientul cu subconştientul, iniţiatul cu profanul, binele cu răul... Acest echilibru ce doar Marele Arhitect este capabil să-l zămislească trebuie să ne facă, nu să ne simţim mici în geneză, ci să medităm asupra capacităţilor noastre cunoscute şi necunoscute, practicate şi nepracticate, dar niciodată suficient de mult dezvoltate în favoarea binelui comun, al Ordinului, al Umanităţii, al Universului".


La începutul acestui nou an masonic 6013/6014 vă doresc să aveţi în continuare aceeaşi putere de muncă şi să arătaţi aceeaşi hărnicie pe Şantierele voastre, în general, şi pe Şantierul nostru al tuturor, România, în particular.

Fie ca Marele Arhitect al Universului, în infinita-I bunătate să se ofere un am mai liniştit, mai prosper şi mai sănătos; cu mai puţine conflicte, cu mai puţină învrăjbire, cu mai multă toleranţă şi înţelegere între noi toţi, Masoni şi profani deopotrivă!


Am zis...


luni, 16 septembrie 2013

Mesajul Secretarului General al APMR cu ocazia Zilei Naţionale a Mexicului

luni, 16 septembrie 2013
Cu ocazia aniversării a 203 ani de independenţă a Statelor Unite Mexicane, le urăm tuturor Fraţilor din Marile Loji mexicane şi din Supremul Consiliu pentru Mexic un fratern LA MULŢI ANI! Istoria acestei ţări este profund legată de Masonerie, iar ziua de 16 septembrie 1810 este una în care Masonii mexicani au reuşit să dobândească independenţa mult dorită.


Avem încrederea că momentele grele prin care trece astăzi Masoneria mexicană vor ajunge la final, iar Fraţii noştri vor înţelege că politizarea excesivă a Atelierelor Masonice din întreaga ţară nu trebui să învrăjbească pe unii împotriva altora.

De asemenea, suntem încrezători că acest conflict dintre Marile Loji, acutizat în acest an, va lua sfârşit şi Lumina şi Pacea va domni peste întreaga Jurisdicţie Masonică a Statelor Unite Mexicane.


Secretariat General
APMR


sâmbătă, 14 septembrie 2013

Apel Umanitar din partea Rotaract Galaţi

sâmbătă, 14 septembrie 2013

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Mesajul Secretarului General al APMR cu ocazia Zilei Masonului din Brazilia

sâmbătă, 7 septembrie 2013
Masoneria Braziliană a fost şi este un actor important în viaţa cotidiană a Braziliei. Astăzi, de Ziua Masonului, dorim a transmite cele mai fraterne gânduri de pace şi prosperitate.


Exemplul Fraţilor din Brazilia, munca lor asiduă pentru o societate mai bună este un exemplu pentru Masonii de pretutindeni. Lupta pe care Masoneria braziliană o duce împotriva corupţiei, drogurilor şi pentru eradicarea sărăciei este un alt exemplu demn de orice Masoni de pe suprafaţa întregului pământ.

Secretariatul General
APMR


miercuri, 4 septembrie 2013

Dezbatem România | Proiect finanţat de Ministerul Sportului şi Tineretului

miercuri, 4 septembrie 2013
Conform site-ului oficial, Dezbatem România urmăreşte creşterea implicării tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 19 ani în activităţi educaţionale de tip non-formal, bazate pe tehnica educaţională a debate-ului care vor crea o punte între mediul educaţional formal şi cel nonformal, cu scopul dezvoltării în rândul tinerilor de competenţe specifice menite să sprijine pe termen lung orientarea, integrarea şi succesul  lor pe piaţa muncii.


duminică, 25 august 2013

Prima zi de simulare a structurilor Organizaţiei Naţiunilor Unite la RotaractMUN

duminică, 25 august 2013
Pe 22 august 2013 a început prima zi de simulare a structurilor şi mecanismelor de funcţionare ale Organizaţiei Naţiunilor Unite în Baia Mare. În cadrul summit-ului tinerilor organizat de Clubul RotaractTEAM Baia Mare, tineri din întreaga lume au început să simuleze modul în care funcţionează cea mai mare organizaţie din lume.



Conform Raportorului RotaractMUN Alexandru Anciu, pe agenda Consiliilor s-au aflat următoarele subiecte: ituaţia din Siria (Consiliul de Securitate), Integrarea populaţiei indigene în procesul de luare a deciziilor (Consiliul Drepturilor Omului) şi Situaţia din Republica Centrafricană (Comisia de Construire/Consolidare a Păcii).


vineri, 23 august 2013

Ambasadorul Olandei în România, Matthijs van Bonzel, despre tineri la RotaractMUN: "Cred că voi sunteţi o echipă mai bună decât am fost noi"

vineri, 23 august 2013
Ceremonia de deschidere a Rotaract Global Model United Nations (RotaractMUN) a avut loc în prezenţa numeroşilor tineri din întreaga lume şi a distinşilor invitaţi precum primarul Municipiului Baia Mare, fostul Ambasador al României în Rusia, Dumitru Prunariu, Ambasadortul Olandei în România, membrii din conducerea Rotary etc.


În discursul său, Ambasadorul Olandei în România, Excelenţa Sa Matthijs van Bonzel, a declarat: "Mi-aţi oferit şansa să ies din găoace, prin acest discurs. Sunt mândru pentru că şi eu sunt membru al Clubului Rotary, în Costa Rica. În spaţiul internaţional trebuie să facem compromisuri în fiecare zi. Este important ca oamenii să se unească şi să găsească soluţii pentru probleme. Cred că voi (n.r. - tinerii) sunteţi o echipă mai bună decât am fost noi (n.r. - cei din generaţia mea). Vă doresc tuturor succes".


miercuri, 21 august 2013

Tineri din întreaga lume se reunesc la Baia Mare pentru Roratact Global Model united Nations - RotaractMUN

miercuri, 21 august 2013
În perioada 21-25 August 2013 Municipiul Baia Mare va fi gazda uneia din cele mai importante reuniuni la nivel internaţional a tinerilor, o simulare internațională a desfăşurării lucrărilor Organizaţiei Națiunilor Unite, proiect susținut și realizat de Rotaract TEAM Baia Mare.


Rotaract Global Model United Nations a adus în România peste 70 de tineri din peste 30 de ţări din întreaga lume care vor participa la conferințe academice în care își vor asuma rolul de a reprezenta o țară și vor dezbate în sesiuni formale probleme contemporane mondiale de natură politică, socială și economică, prin simularea a patru consilii: Consiliul de Securitate, Consiliul pentru Drepturile Omului, Consiliul Economic și Social (ECOSOC) și a Comisiei pentru consolidarea păcii, unde fiecare participant va avea ocazia de a-și exprima punctele de vedere și interesele țării pe care o reprezintă. Pe lângă acumularea de cunoștințe solide de probleme globale, participanții vor stăpâni de asemenea arta negocierii, abilitățile de orator, de comunicator folosind limba oficială a ONU, utilizând mecanisme procedurale puse în mișcare de către ONU.

Viziunea RotaractMUN nu se oprește doar la România, acest proiect fiind conceput ca un promotor internațional, dorind ca fiecare ediție viitoare să se desfășoare într-o altă țară cu sprijinul organizatorilor Rotaract precedenți, Rotary International și ONU, ţara noastră punând astfel o piatră de temelie la baza conceptului Rotaract Global Model United Nations.

Rotaract Global Model United Nations este cel mai important eveniment internațional organizat la Baia Mare care va îmbina conceptul de Model United Nations (Simulare ONU) cu structura Rotary International, care dețin un parteneriat de lungă durată, având o istorie și viziune comună. Prin acest proiect dorim să punem în valoare această relație și să dezvoltăm un cadru formal prin care membrii Rotaract și tineri din întreaga lume pot discuta și propune soluții problemelor actuale în cadrul Națiunilor Unite.

Evenimentul este susţinut de diferite organizaţii şi instituţii din România şi din străinătate: Rotary District 2241 România-Rep. Moldova, Club Rotary Baia Mare, Municipiul Baia Mare, Hotel Mara, APMR (Agenţia de Presă Maosnică), Liga Studenţilor Români din Străinătate, Clubul Român pentru Relaţii Externe, Diplomaţie şi Afaceri Europene, Giovani nel Mondo, APCA, Akcees, International exchange Erasmus Student Network, BisMUN (România), RomeMUN (Italia), ECOMUN 2013 (Turcia), MUNUSAL (Spania), OradMUN (România), ASHNA, Clubul pentru România, International Organization for Young Diplomats, Youth & Gender Development Network.


sâmbătă, 17 august 2013

Secretarul General al APMR: "Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru Gloria Ordinului"

sâmbătă, 17 august 2013
Secretarul General al APMR a acordat în luna iulie prima parte a interviului ce urmează a fi publicată de Jurnal Masonic, a doua parte a acestuia urmând să fie finalizată în luna septembrie a acestui an. Interviul (care nu va fi redat publicului în integralitate) este al doilea din acest an acordat de Secretarul General.

Vacantarea celei mai înalte funcţii în APMR va dura, cel mai probabil, până la Echinocţiul de toamnă, timp în care interimatul este asigurat de Cancelarul pentru Afaceri Externe. Redăm un scurt paragraf din prima parte a interviului:


"Domnule Secretar General, au trecut câţiva ani de când ocupaţi această funcţie şi încă nu sunteţi parte a spectrului masonic public. De ce?

Nu sunt şi nu mi-am dorit să fiu o persoană publică, nu mi-am dorit să fiu producător de controverse şi regizor al unui cult al personalităţii, aşa cum vedem că se întâmplă în şi cu alte instituţii al Ordinului. Una din principlalele mele cerinţe a fost aceea a anonimatului. Nu spun că stau ascuns într-o scorbură. Am avut contacte directe cu instituţii şi demnitari ai Ordinului strict atunci când a fost nevoie.

În câteva cuvinte, este o lecţie de modestie pe care doresc să o dau confraţilor mei care nu au înţeles că Augusta noastră Instituţie nu este o rampă de lansare în viaţa publică, în afaceri, în politică, Ordinul nu este o scenă de teatru, societatea este. Ca să-l parafrazez pe un geniu al României, Traian Vuia, am să spun că eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru Gloria Ordinului. Şi îmi doresc ca aceste cuvinte să fie o lecţie pentru Fraţii mei de azi şi de mâine, să înţeleagă că prozelitismul în Masonerie este o încălcare a Principiilor noastre Fundamentale şi că o astfel de atitudine-i descalifică ca Masoni şi Fraţi".


duminică, 11 august 2013

Vernisaj şi lansare de carte despre Fratele Octavian Goga

duminică, 11 august 2013
În data de 7 august 2013, Biblioteca Judeţeană GHEORGHE ŞINCAI a organizat un vernisaj şi o lansare de carte despre Octavian Goga, faimosul Francmason şi scriitor român. Cu această ocazie a avut loc o expoziţie fotografică bazată pe arhivele CNSAS şi lansarea a două volume intitulate „Goga şi Francmasoneria” şi „Octavian Goga – Chipul arestat al poetului", ultimul reprezentând un album foto. Autorul celor două cărţi este Prof. Univ. Dan Brudaşcu.


Octavian Goga (1 aprilie 1881, Rășinari - 7 mai 1938, Ciucea) a fost un poet român, ardelean şi Francmason. A fost Prim-Ministrul României în perioada 28 decembrie 1937 - 11 februarie 1938 şi Membru al Academiei Române începând cu anul 1920.


luni, 8 iulie 2013

Prima femeie Francmason din lume, atestată documentar: Elizabeth Aldworth

luni, 8 iulie 2013
Un articol mai puţin obişnuit pentru rubrica "Masonii de ieri şi azi". Astăzi ne reamintim de prima femeie Francmason atestată documentar: Elizabeth Aldworth.


Irlandeza Elizabeth sau mai bine spus Onorabila Elizabeth St. Leger, a rămas cunoscut în epoca sa sub numele de "Doamna Francmason". A fost fiica lui Arthur St. Leger, primul Viconte Doneraile şi primul Baron Kilmayden of Doneraile Court. Se căsătoreşte cu Richard Aldworth cu patru ani înainte de fondarea Marii Loji a Londrei.

Data exactă a iniţierii sale în Masonerie nu se cunoaşte, însă se presupune ca este vorba de perioada 1710-1712, lucru ce indică în mod cert existenţa de facto a Lojilor Speculative, anticipând anul 1717. Ars Quatuor Coronatorum menţionează în anul 1895 (sub semnătura Fratelui Edward Conder) faptul că iniţierea s-ar fi produs undeva în perioada 1710-1718. Controversele sunt multe datorită lipsei de dovezi istorice.

Legenda spune că la acea vreme casa familiei era în construcţie şi că tânăra, trezită de zgomot si întrezărind lumini, a scos câteva cărămizi şi a observat ceremonia de iniţiere. Când a realizat solemnitatea momentului a dorit să plece, însă a fost prinsă de Acoperitorul Extern, care era şi majordomul familiei. Acesta şi-a avertizat Fraţii, Fraţi care au decis ulterior ca fata să fie iniţiată.

Apartenenţa ei la Masonerie a fost marcată de Masonii din Cork care au amplasat o placă comemorativă (la noua Catedrală St. Finbarre) în care se menţionează faptul că Elizabeth a fost iniţiată în Loja Nr. 44 de la Curtea Doneraile în 1712.


miercuri, 3 iulie 2013

Lanţul s-a rupt: Radu Vasile

miercuri, 3 iulie 2013
A fost un om al valorilor tradiţionale, profesor, politician, istoric, poet şi Premier al României. Aceasta poate fi doar o scurtă descriere a celui care a fost Radu Vasile. A trecut în nefiinţă în al şaptelea deceniu de viaţă. Născut în monarhie (la Sibiu), şi-a trăit mare parte a vieţii în comunism şi a venit în prim planul vieţii publice româneşti în democraţia republicană de după 1989.


Radu Vasile a rămas în istorie pentru semnarea "Păcii de la Cozia". Mai bine de un deceniu a fost Senator al României şi a ocupat funcţia de Vicepreşedinte al Senatului şi Secretar-General al PNŢ(CD). A suferit din cauza opresiunii regimului comunist, însă acest lucru nu l-a împiedicat să ajungă, într-un final, Doctor în Economie şi Profesor Universitar. 

Astăzi presa naţională şi internaţională din mai multe ţări din lume au marcat momentul, dedicându-i articole care au evidenţiat rolul său în istoria contemporană a României şi, conform Calgary Herald, a fost omul care a pavat drumul României pentru aderarea la Uniunea Europeană şi cel care a emis invitaţia căte Papa ioan Paul al II-lea în vederea efectuării vizitei istorice la Bucureşti. Toţi cei trei Preşedinţi (foşti şi în exerciţiu) şi-au exprimat regretul pentru trecerea în nefiinţă a lui Radu Vasile. La acest ecou se adaugă regretele Corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, cel al oamenilor politici din ţară şi străinătate, academicieni, oameni de cultură etc.


luni, 1 iulie 2013

Delegaţia Supremului Consiliu pentru Spania şi a Corpurilor Filozofice din Zaragoza au vizitat Supremul Consiliu din România

luni, 1 iulie 2013
O delegaţie a Corpurilor Filozofice din Zaragoza, Spania (jurisdicţionate Supremului Consiliu pentru Spania) a vizitat ţara noastră. Delegaţia condusă de Suveranul Mare Inspector General Bonifacio Martín 33º a fost însoţită de Consulul General al României în Zaragoza, Alexandru Ion Steriu, cel care a organizat şi programul de vizite alături de Fraţii din România.


În prima zi a vizitei oficiale, delegaţia a vizitat LC Dimitrie Cantemir Nr. 6 la Palatul Ghica. Cu această ocazie, înainte de deschiderea lucrărilor Supremului Consiliu din România (la care a participat, printre alţii şi Locotenentul Mare Comandor al Armeniei), delegaţia spaniolă a avut o întrevedere cu Suveranul Mare Comandor Constantin Iancu 33º în unul din saloanele palatului.

Cu ocaţia Ţinutei, au fost evocate excelentele relaţii de prietenie şi colaborare dintre Spania şi România la nivelul Ritului Scoţain Antic şi Acceptat, şi a fost exprimată, din partea Suveranului Mare Comandor al României, aprecierea faţă de liderul RSAA al Spaniei, Jesús Soriano 33º, şi faţă de Marele Cancelar al aceluiaşi Corp Filozofic, Nedim Balí 33º. După ceremonie a avut loc o Agapă Fraternă în grădinile palatului Ghica, eveniment la care au participat şi familiile invitaţilor.

Delegaţia a avut ocazia de a cunoaşte istoria, cultura şi gastronomia ţării noastre cu prilejul vizitelor la Palatul Parlamentului, Castelele Peleş şi Pelişor, mai multe muzee şi s-au delectat cu muzica folclorului românesc interpretată de mai mulţi Fraţi din ţara noastră.


duminică, 30 iunie 2013

Laureatul Premiului CONSTANTIN BRÂNCUŞI pentru Artă şi Cultură: George Virgil Stoenescu

duminică, 30 iunie 2013
Ultimul premiu acordat în cadrul celei de-a III-a ediţii a Galei Premiilor MLNR a fost cel pentru Artă şi Cultură. Laureatul de anul acesta a fost poetul George Virgil Stoenescu pentru volumul de poezii Roata Norocului, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2012.


Fratele George Virgil Stoenescu (născut 1 ianuarie 1947 la Brăila) este economist şi poet, profesor în cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti şi membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României. A urmat cursurile Liceului “Iulia Haşdeu” din Bucureşti şi apoi pe cele ale Facultăţii de Comerţ Exterior din cadrul A.S.E. Bucureşti, absolvite în anul 1969. Între anii 1969 și 1973 este cercetător ştiinţific la “Institutul de Economie Mondială” din Bucureşti.

Începând din anul 2004 este membru al Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României. La data de 2 februarie 2007, Preşedintele României i-a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru "cea mai spectaculoasă perioadă de creştere de după de cel de-al Doilea Război Mondial", cu această ocazie fiind decorat întregul Consiliu de Administraţie al BNR.


Laureatul Premiului SPIRU HARET pentru Educaţie, Mediu, IT: Horia POP

Profesorul Universitar Dr. Horia F. Pop, din cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică a Univesităţii Babeş-Bolyai, a primit premiul pentru grupul de lucrări referitoare la inteligenţa artificială. Născut pe 20 aprilie 1968, Horia Pop este un cercetator român şi doctor în matematici. Aproape întrega activitate şi-a desfăşurat-o în cadrul mediului universitar clujean.


vineri, 28 iunie 2013

Laureatul Premiul EUGENIU CARADA pentru Economie: Lucian CROITORU

vineri, 28 iunie 2013
Lucian Croitoru (născut pe 13 februarie 1957 în Otopeni) este un economist român, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. A fost desemnat drept candidat la funcția de Prim-Ministru al României de către Preşedintele României, Traian Băsescu la 15 octombrie 2009, dar guvernul său nu a fost validat de Parlament.


Profesorul Croitoru a primit anul acesta Premiul Eugeniu Carada pentru Economie în cadrul galei premiilor MLNR pentru activitatea sa din 2012 şi în special pentru lucrarea "Politica monetară; ipostaze neconvenţionale – Atacul speculativ; Criza din zona euro, şomajul; Inflaţia", Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2012.


joi, 27 iunie 2013

Laureatul Premiului NICOLAE TITULESCU pentru Diplomaţie şi Politologie: Mihnea MOTOC

joi, 27 iunie 2013
Mihnea Motoc, Ambasadorul României la Uniunea Europeană, a fost laureatul de anul acesta al Galei Premiilor MLNR pentru secţiunea Dimplomaţie şi Politologie. iplomatul român (născut pe 11 noiembrie 1966 în Bucureşti) a studiat la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (1984-1989). După absolvire a urmat studii post-universitare în drept internaţional privat la Facultatea de Drept a Universităţii din Nisa (1990-1991) şi studii de masterat în drept internaţional public şi comparat la George Washington University din Washington, DC (1991-1992).


Acesta a condus delegaţiile României la conferinţe internaţionale ale ONU, Consiliului Europei, OSCE şi UE şi a participat la negocierea bazelor politice ale tratatelor cu ţările vecine (1992-1996), a fost membru al Secretariatului Permanent al Comitetului Interministerial pentru Integrare Europeană (1996-1998) şi al International Humanitarian Fact Finding Commission (1996-2000).

În anul 2003 Mihnea Motoc a fost numit Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar şi reprezentant permanent al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, fiind între anii 2004-2005 reprezentant al României în Consiliul de Securitate al ONU. În anul 2008 a devenit Ambasador Extraordinar şi plenipotenţiar şi Şef al Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.

miercuri, 26 iunie 2013

Laureatul Premiului CAROL DAVILA pentru Medicină: Dragoş-Cătălin JIANU

miercuri, 26 iunie 2013
Premiul CAROL DAVILA pentru Medicină a intrat anul acesta în posesia lui Dragoş-Cătălin JIANU pentru monografia sa în domeniul neuro-oftalmologiei "Ecografia Doppler color. Interferenţe oftalmo-neurologice".


Conf. dr. Dragoş-Cătălin Jianu de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş’’ din Timişoara este cunoscut pentru contribuţia sa în definirea neuropatiilor optice ischemice anterioare, reuşind să caracterizeze formele arteritice de cele non-arteritice. De asemenea, laureatul premiului de anul acesta este autor şi colaborator la ’’American Journal of Neuroprotection and Neuroregeneration’’. 


Laureata Premiului HENRI COANDĂ pentru Ştiinţe Aplicate: Maria PETRESCU

Laureatul de anul acesta al Premiului HENRI COANDĂ pentru Ştiinţe Aplicate, oferit în cadrul Galei Premiilor Marii Loji Naţionale din România, a mers anul acesta la o femeie: Maria PETRESCU. Premiul a fost acordat pentru lucrarea Tratat de ştiinţă şi ingineria materialelor metalice, 5 volume, 2006-2012.

Prof. univ. dr. ing. Maria Petrescu (născută pe 30 iunie 1932 în Şugag-Alba) a absolvit licelul Domniţa Ileana din Sibiu (1951), Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea Metalurgie (1956) şi a devenit Doctor inginer la Institutul Politehnic Bucureşti (1971).


A făcut mai multe specializări de-a lungul anilor la: Institutul de Fizică Tehnică al Academiei (Ungaria,1960), Universităţile din Trondheim şi Oslo, Centrul de cercetări de la Nordisk Aluminium din Holmestrand (Norvegia 1980), Institut National Polytechnique de Grenoble (Franţa, 1991) şi Ecole des Mines de Nancy (Franţa, 1991).

A publicat peste 17 cărţi (tratate, monografii, cursuri, responsabil al volumelor I şi III din Tratatul de Ştiinţa materialelor metalice cu apariţie începând din 2006 sub egida ASTR), 123 articole în reviste şi Proceedings din ţară şi străinătate (Spania, RFG, Italia, Franţa, Anglia), memorii ale contractelor de cercetare, 4 brevete de invenţie etc.


luni, 24 iunie 2013

Mesajul Secretarului General al APMR cu ocazia Sfântului Ioan de Vară

luni, 24 iunie 2013

Un an a trecut, o perioadă e meditaţie şi un nou an urmează...


A mai trecut un an plin de evenimente. Un an în care fiecare dintre noi a contribuit, atât cu cât a putut, la practicarea Artei Regale. Un an în care, cu bunăvoinţa Marelui Arhitect, am depăşit obstacole şi am pătruns în inimile celor lipsiţi de speranţă...

Vă doresc ca în vremelnica perioadă de vacanţă să nu uitaţi faptul că Masoneria nu este o societate a zilelor noastre, ci a celor de mâine; că Masonul nu este cel de azi, ci acela care va fi până la ultima suflare în forma sa profană de om...

Un Om Liber şi de Bune Moravuri...

Pentru noul an trebuie să avem în vedere apariţia şi dezvoltarea noilor paradigme care remodelează societatea zilelor noastre şi Ordinul în mod particular. O nouă formă de a fi, un nou fel de a face lucrurile, o altfel de Ordine în Haosul vremelnic în care trăim...


 Pentru cei care au Ochi să vadă,
Pentru cei care au Urechi să audă,
Pentru cei Înţelepţi care au mâini, să ştie să-şi astupe gura.


Al vostru etern cu fraternitate... 


Secretar General al APMR


Laureatul Premiului GRIGORE MOISIL pentru Ştiinţe Exacte: Ştefan PAPADIMA

În ciuda realizărilor sale profesionale, Ştefan Papadima nu este o personalitate foarte vizibilă pe platorurile de televiziune în "prime time", chiar dacă motivele ar fi mai mult decât suficiente. Cercetătorul român este născut în Bucureşti în anul 1953. A absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii din Bucureşti la jumătatea anilor '70, iar în anul 1982 a devenit Doctor în Matematică, în cadrul aceleiaşi universităţi.

foto: Liviu Papadima, Prorectorul Universităţii din Bucureşti,
fratele laureatului, primind premiul în numele acestuia

Începând cu anul 1990, Ştefan Papadima a început să lucreze în cadrul Institutului de Matematică "Simion Stoilow", Academia Română. A fost distins cu Premiul Tzitzeica al Academiei Române pentru contribuţia sa la Topologia Algebrică în anul 1987.

A colaborat cu univsităţi prestigioase precum Universitatea de Stat din Ohio, Universitatea din Lille, Universitatea din Sydney, Universitatea din Nantes, Universitatea din Dijon, Universitatea din Bordeaux etc. A susţinut numeroase seminarii şi conferinţe în întreaga lume. Ştefan Papadima este un om de ştiinţă al zilelor noastre care aduce cinste României.


duminică, 23 iunie 2013

Marele Maestru Radu Bălănescu despre Gala Premiilor MLNR: "Acest eveniment şi-a dorit de la bun început să fie un element care să sprijine spiritul inovator al poporului român"

duminică, 23 iunie 2013
"Acest eveniment şi-a dorit de la bun început să readucă în prim plan valoarea, să fie un element care să sprijine spiritul inovator al poporului român, tot ceea ce înseamna dorinţa de progres. Dorim ca prin acordarea acestor premii să îi facem pe cei mai tineri să spere, iar pe cei la aflaţi la maturitate să aibă certitudinea că munca lor este recunoscută. Avem un singur scop, acela de a aduce România şi poporul român acolo unde li se cuvine, pe unul din cele mai înalte locuri din Europa şi din lume. Vă mulţumesc tuturor celor care ne sunteţi alături, minunaţilor artişti din Corul şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii 'George Enescu', celor care au sprijinit financiar evenimentul şi doamnei scenei româneşti, Alice Barb, care a realizat regia. Mulţumirile mele se îndreaptă şi către managerul de proiect, Remus Borza, iniţiatorul acestei Gale".


Preşedintele Academiei Române, Academician Ionel HAIDUC: "Gala Premiilor Marii Loji Naţionale din România este una dintre rarele întâmplări de recunoaştere şi premiere a celor care au performanţe"

"Gala Premiilor Marii Loji Naţionale din România este una dintre rarele întâmplări care au loc în România de recunoaştere şi premiere a celor care au performanţe în domeniul ştiinţelor, culturii şi literaturii. Premierea performanţelor în domeniul ştiinţelor nu se întâmplă în fiecare an şi nu în fiecare lună şi de aceea Academia Română salută această iniţiativă, căreia i-a oferit întregul sprijin".


Francmasoni, oameni de cultură, academicieni, diplomaţi şi politicieni la Gala Premiilor MLNR 2013

Vineri 21 iunie 2013 a marcat a treia ediţie a Galei Premiilor MLNR. La evenimentul găzduit de Ateneul Român au participat nu doar Francmasoni (Radu Bălănescu, Remus Borza, Dan Tănăsie, Claudiu Ionescu, George Ivaşcu  etc.), ci şi membri ai Academiei Române (în frunte cu Preşedintele Academiei, domnul Ionel Haiduc), ai mediului universitar la nivel naţional, membrii corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, oeameni de cultură, ziarişti, dar şi politicieni precum Prim-Ministrul României, domnul Victor Ponta, Primarul General al Capitalei, domnul Sorin Oprescu, fostul Ministru al Justiţiei (şi fost Premier interimar al României) Cătălin Predoiu, fostul Ministru de Externe şi fost Preşedinte al Senatului României, domnul Mircea Geoană etc.








Parteneriatul dintre Academia Română şi Marea Lojă Naţională din România aduce în fiecare an în prim plan o serie de personalităţi care s-au remarcat în decursul anului anterior prin merite deosebite în domeniile lor de activitate. Laureaţii sunt nominalizaţi pentru 7 categorii, premiile însumând 70.000 de euro. Pentru ediţia de anul acesta au fost propuse 431 de personalităţi din întreaga ţară, însă numai 21 au fost nominalizate şi numai şapte au fost alese pentru decernarea care a avut loc alaltăieri seară, printre aceştia aflându-se şi câţiva Fraţi.


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates