Laureatul de anul acesta al Premiului HENRI COANDĂ pentru Ştiinţe Aplicate, oferit în cadrul Galei Premiilor Marii Loji Naţionale din România, a mers anul acesta la o femeie: Maria PETRESCU. Premiul a fost acordat pentru lucrarea Tratat de ştiinţă şi ingineria materialelor metalice, 5 volume, 2006-2012.
Prof. univ. dr. ing. Maria Petrescu (născută pe 30 iunie 1932 în Şugag-Alba) a absolvit licelul Domniţa Ileana din Sibiu (1951), Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea Metalurgie (1956) şi a devenit Doctor inginer la Institutul Politehnic Bucureşti (1971).
A făcut mai multe specializări de-a lungul anilor la: Institutul de Fizică Tehnică al Academiei (Ungaria,1960), Universităţile din Trondheim şi Oslo, Centrul de cercetări de la Nordisk Aluminium din Holmestrand (Norvegia 1980), Institut National Polytechnique de Grenoble (Franţa, 1991) şi Ecole des Mines de Nancy (Franţa, 1991).
A publicat peste 17 cărţi (tratate, monografii, cursuri, responsabil al volumelor I şi III din Tratatul de Ştiinţa materialelor metalice cu apariţie începând din 2006 sub egida ASTR), 123 articole în reviste şi Proceedings din ţară şi străinătate (Spania, RFG, Italia, Franţa, Anglia), memorii ale contractelor de cercetare, 4 brevete de invenţie etc.