O ştire ce poate părea lipsită de importanţă, însă importanţa acesteia este indicată de decizia comună a Guvernelor de la Sofia şi Bucureşti pentru a instala un astfel de sistem. Relaţia bilaterală dintre statele vecine a căpătat şi o dimensiune oceanografică prin intermediul programului transfrontalier de cooperare.
Acest sistem va permite locuitorilor bulgari şi români de pe coasta Mării Negre să se refugieze la timp pentru a preveni dezastre umanitare. Alarma produsă poate avertiza cetăţenii cu 10 minute până la câteva ore înainte ca valurile să lovească ţărmul.
Tsunamiul sau valul mareic reprezintă o undă energetică de tip mecanic ce se propagă prin apa oceanelor, ca urmare a producerii unor erupții subacvatice, sau și a unor cutremure submarine sau de coastă foarte puternice (7-9 grade pe scara Richter).