Marmura, asemenea pietrei brute poate reprezenta pentru Masoneria Operativă, într-un sens larg al cuvântului, un simbol... şi prin simbol putem înţelege multe lucruri: de la exprimare prin artă la perpetuarea frumosului, de la construcţia fizică a unui edificiu la făurirea unui monument care să ilustreze, să transmită un mesaj etc.
România, ţara noastră, beneficiază, prin graţia lui Dumnezeu, de o resursă de acest gen: marmura, marmura de Ruşchiţa. Zăcământul de marmură de la Ruşchiţa, este situat în judeţul Caraş-Severin (aflat la circa 10 km nord-vest de comuna Rusca Montană). Cromatica acestui tip de marmură are diferite nuanţe, de la alb la gri, roz, roz-gălbui şi roşiatic.
Istoriceşte vorbind, marmura de Ruşchiţa a fost comparată cu una din cele mai faimoase tipuri de marmură din lume, cea de la Carrara. Această comparaţie aparţine lui Istvani Ferenczy (1772-1856). Johann Biebel (1817-1900) a fost printre primii care a exploatat marmura românească, acesta fiind urmat, după moartea sa, de fiul său, Ianoş, unul dintre arhitecţii Turnului Eiffel, marmura ajungând să fie exportată în 12 ţări din lume la începutul secolului al XX-lea.
Puţine lucruri se cunosc însă despre uzanţele date acestei comori naturale din ţara noastră. Probabil că pentru foarte mulţi din noi, Masoni şi profani români, primul gând zboară spre ceea ce regimul comunist a numit Casa Poporului şi ceea ce numim noi astăzi Palatul Parlamentului (a doua clădire administrativă ca mărime din lume, după Pentagon).
Însă istoria folosirii acestui material în Masoneria Operativă este mult mai veche şi este, sau ar trebui să fie, unul din lucrurile care să ne facă mândri ca renumite statui şi clădiri din lume au fost construite sau reconstruite cu marmură de Ruşchiţa.
Printre aceste edificii şi simboluri am să enumăr doar câteva mai importante din punct de vedere istoric dar şi câteva executate în perioada contemporană. Palatul Băncilor din Viena şi Domul din Milano sunt două din frumuseţile arhitectonice ale Masoneriei Operative care au în componenţa lor marmură românească.
Am să mă opresc preţ de câteva momente asupra Domului din Milano şi istoriei acestui Templu.
Domul este cel de-al treilea edificiu bisericesc romano-catolic ca mărime din lume, după Bazilica San Pietro din Roma şi catedrala din Sevilla. Construcţia a fost începută de Masonii Operativi ai Evului mediu în anul 1386 şi încheiată în 1887. Ulterior, în procesul de restaurare al Templului a fost folosită marmura românească.
În construcţia Parlamentului din Budapesta, reşedinţei Sultanului din Brunei şi vilei lui Michael Schumacher din Monte Carlo a fost folosită aceeaşi marmură de Ruşchiţa. Alte construcţii care au folosit acelaşi material sunt: sediul BBC din Mannheim, aripa nouă a Aeroportului Otopeni, Biblioteca Judeţeană Constanţa, Liga Profesionistă de Fotbal, Muzeul de Artă Contemporană, Palatul Telefoanelor, Casa Capşa, Casino Hotel Marriott etc.
Nu în ultimul rând, un simbol recunoscut pe plan mondial (datorită puterii ilustrate de proprietarul său), Vulturul din Biroul Oval de la Casa Albă (simbol al Statelor Unite ale Americii, cel mai puternic stat din lume la ora actuală) a fost sculptat din marmura românească extrasă din carierele de la Ruşchiţa (nu pot confirma în totalitate această informaţie, însă am să încerc să obţin un răspuns oficial în acest sens, urmând să adaug o actualizare acestui articol).
Postări
