În ciuda realizărilor sale profesionale, Ştefan Papadima nu este o personalitate foarte vizibilă pe platorurile de televiziune în "prime time", chiar dacă motivele ar fi mai mult decât suficiente. Cercetătorul român este născut în Bucureşti în anul 1953. A absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii din Bucureşti la jumătatea anilor '70, iar în anul 1982 a devenit Doctor în Matematică, în cadrul aceleiaşi universităţi.
foto: Liviu Papadima, Prorectorul Universităţii din Bucureşti,
fratele laureatului, primind premiul în numele acestuia
Începând cu anul 1990, Ştefan Papadima a început să lucreze în cadrul Institutului de Matematică "Simion Stoilow", Academia Română. A fost distins cu Premiul Tzitzeica al Academiei Române pentru contribuţia sa la Topologia Algebrică în anul 1987.
A colaborat cu univsităţi prestigioase precum Universitatea de Stat din Ohio, Universitatea din Lille, Universitatea din Sydney, Universitatea din Nantes, Universitatea din Dijon, Universitatea din Bordeaux etc. A susţinut numeroase seminarii şi conferinţe în întreaga lume. Ştefan Papadima este un om de ştiinţă al zilelor noastre care aduce cinste României.