sâmbătă, 31 martie 2012

Despre Conventul Marelui Orient al Italiei din 2012

sâmbătă, 31 martie 2012
După cum ne-am obişnuit, imediat după solstiţiul de primăvară, Marele Orient al Italiei organizează Conventul anual (sau "Marea Lojă", aşa cum spun ei) la care participă reprezentanţi ai Masoneriei italiene, delegaţii masonice internaţionale şi specialişti de prestigiu din diferite domenii de activitate, în funcţie de tematica aleasă.

Locaţia (Consorzio AIA Palas) şi tema de anul acesta sunt au fost alese în tendinţă cu noua mişcare de renaştere a simţului şi spiritului civic al italienilor care, după ce au sărbătorit 150 de unitate, şi-au simţit unitatea pusă la încercare prin criza financiară ce afectează Peninsula Italică.
Ieri dimineaţă, în jurul orei locale 9:15, Marele Maestru Raffi inaugura două expoziţii masonice aflate în custodia Bibliotecii GOI şi a Asociaţiei Italiene de Filatelie Masonică, care a cuprins o serie întreagă de documente, diplome masonice din secolele XVIII, XIX şi XX etc. La scurt timp, 10:30 a început talk show-ul mult aşteptat de toată lumea, "Provocarea de a alege: nu numere, ci oameni pentru a restitui Italia Europei şi Europa sieşi".

Talk show-ul a fost moderat de Alessandro Cecchi Paone şi a beneficiat de participarea mai multor personalităţi precum: Claudio Bonvecchio, Gian Mario Cazzaniga, Dino Cofrancesco, Aldo Masullo, Antonio Panaino, Valerio Zanone, precum şi de intervenţia Marelui Maestru al Marelui Orient al Italiei. Imediat după pauza de prânz de ieri, au avut loc două evenimente, între care amintim proiectarea filmului Il Flauto Magico (Gallucci), ca omagiu adus lui Gianini şi Luzzati.

În ceea ce priveşte ceremonia masonică, trebuie amintit faptul că după primirea liderilor GOI, a Marelui Maestru Raffi ş ia banierei a avut loc ceremonia de aducere de omagiu drapelului naţional al Italiei şi citirea mesajului din parea Preşedintelui Giorgio Napolitano. Ulterior, la 17:30, după ce au fost suspendate lucrările ritualice, a fost deschis Templul oaspeţilor şi autorităţilor, urmat apoi de un spectacol oferit de dansatorii dervişi şi alocuţiunea Marelui Maestru Raffi, care a avut loc undeva în jurul orei 18:45, 19:45 ora României. Seara a avut loc o cină organizată la Osteria Castellabate din Rimini, un loc special şi şarmant, acolo unde invitaţii s-au putu bucura de o seară relaxantă.

Azi dimineaţă au fost reluate atât lucrările ritualice, cât şi cele dedicate invitaţilor şi participanţilor profani. În acelaşi timp a avut loc şi reuniunea Eastern Star (Steaua Orientului). După prânzul comun în cadrul Templului a fost susţinută o comunicare specială a Lojii Italia Nr. 2001, jurisidicţionată Marii Loji din Washington D.C., în timp ce în plan profan a avut loc reuniunea Aosicaţiei Italiene de Filatelie Masonică.

La 15:00 au fost reluate lucrările ritualice, în timp ce la 15:30 începea reuniunea Ordinului Internaţional DeMolay. După suspendarea lucrărilor ritualice de astăzi, la ora locală 17:00 a început al doilea talk show: Laici şi constructori, orăşeni/locuitori ai unei noi epoci, un eveniment moderat de Alessandro Cecchi Paone, cu prezenţa Luisellei Battaglia, a lui Domenico De Masi, Oscar Giannino, Giulio Giorello, Gianni Vattimo şi Maurizio Viroli.

În acest moment a luat sfârşit concertul pop rock organizat de Marele Orient al Italiei şi în scurt timp va avea loc un bufet în Palacongressi.

Pentru mâine dimineaţă sunt programate ceremoniile de primire a delegaţiilor străine, mesajul Marelui Maestru Gustavo Raffi şi închiderea ritualică a lucrărilor Conventului anual al Marelui Orient al Italiei.

Mesajele Marelui Maestru Raffi, implieict ale Marelui Orient au fost axate pe educaţie, cultură, şcoală şi tineri ca factori decisivi în modelarea şi prosperitatea viitorului societăţii. Agenţia Parlamentară, ANSA, Libero, Quotidiano, La Voce di Romagna şi TGR au preluat ştirile evenimentului masonic cel mai important din Italia.


Material realizat cu sprijinul Secretariatului General


joi, 29 martie 2012

Nu a fost cerută retragerea literalmente a recunoaşterii GLNF

joi, 29 martie 2012
Chiar dacă vocile negative ale propagandei au susţinut cu tărie faptul că în cadrul lucrărilor Conferinţei Marilor Maeştri din America de Nord (Statele Unite, Canada, Mexic şi Puerto Rico) a fost cerută retragerea recunoaşterii acordate Marii Loji Naţionale Franceze, informaţia a fost interpretată tendenţios.

Nimeni nu a cerut literalmente retragerea recunoaşterii GLNF, însă acest aspect va fi lămurit scriptic în curând. Totuşi trebuie menţionat că la acest eveniment au participat o serie de Mari Maeştri din Europa, Mari Maeştri care au luat act de "cererea" exactă a confraţilor nord-americani. Prin aceştia au făcut parte şi reprezentanţii din Iran, România, Belgia, Portugalia, Franţa, Peru, Japonia, Brazilia, Bulgaria, Italia, Paraguay şi Anglia, ultima delegaţie fiind condusă de Alan Englefield în persoană.


marți, 27 martie 2012

România a deţinut cea mai mare flotă fluvială din lume

marți, 27 martie 2012

luni, 26 martie 2012

A II-a Reuniune Educaţională | Loja Gazit 30, Israel

luni, 26 martie 2012
Ieri la ora 19:30 a avut loc la Tel Aviv a II-a Reuniune Educaţională organizată de Loja Gazit Nr. 30, jurisdicţionată Marii Loji a Statului Israel. Evenimentul a fost găzduit de Marele Templu din Tel Aviv.


De asemenea, toti ieri s-au reunit în lucrări ritualice Lojile Neghat Hamidbar Nr. 57, Kramim Lodge Nr. 76 şi Capitolul Arcei Regale Massada Nr. 7. Mîine va avea loc reuniunea ordinară a Marii Loji a Statului Israel, la Templul din Tel Aviv.


Masoneria californiană celebrează "Luna Şcolilor Publice"

Lojile din cadrul Marii Loji din California vor dedica în luna aprilie o serie de evenimente pentru a celebra importanţa educaţiei publice, recunoscându-i astfel necesitatea de-a lungul istoriei. Evenimentele vor avea loc în cadril celebrăriloe "Lunii Şcolilor Publice".


Evenimentele vor fi organizate în următoarele localităţi din statul californian: San Francisco (4 aprilie), San Jose (5 aprilie), Pasadena, Glendale, Burbank (9 aprilie), Inland Empire (12 aprilie) şi în Orange County (dată în curs de definitivare).

 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates