luni, 8 iulie 2013

Prima femeie Francmason din lume, atestată documentar: Elizabeth Aldworth

luni, 8 iulie 2013
Un articol mai puţin obişnuit pentru rubrica "Masonii de ieri şi azi". Astăzi ne reamintim de prima femeie Francmason atestată documentar: Elizabeth Aldworth.


Irlandeza Elizabeth sau mai bine spus Onorabila Elizabeth St. Leger, a rămas cunoscut în epoca sa sub numele de "Doamna Francmason". A fost fiica lui Arthur St. Leger, primul Viconte Doneraile şi primul Baron Kilmayden of Doneraile Court. Se căsătoreşte cu Richard Aldworth cu patru ani înainte de fondarea Marii Loji a Londrei.

Data exactă a iniţierii sale în Masonerie nu se cunoaşte, însă se presupune ca este vorba de perioada 1710-1712, lucru ce indică în mod cert existenţa de facto a Lojilor Speculative, anticipând anul 1717. Ars Quatuor Coronatorum menţionează în anul 1895 (sub semnătura Fratelui Edward Conder) faptul că iniţierea s-ar fi produs undeva în perioada 1710-1718. Controversele sunt multe datorită lipsei de dovezi istorice.

Legenda spune că la acea vreme casa familiei era în construcţie şi că tânăra, trezită de zgomot si întrezărind lumini, a scos câteva cărămizi şi a observat ceremonia de iniţiere. Când a realizat solemnitatea momentului a dorit să plece, însă a fost prinsă de Acoperitorul Extern, care era şi majordomul familiei. Acesta şi-a avertizat Fraţii, Fraţi care au decis ulterior ca fata să fie iniţiată.

Apartenenţa ei la Masonerie a fost marcată de Masonii din Cork care au amplasat o placă comemorativă (la noua Catedrală St. Finbarre) în care se menţionează faptul că Elizabeth a fost iniţiată în Loja Nr. 44 de la Curtea Doneraile în 1712.


miercuri, 3 iulie 2013

Lanţul s-a rupt: Radu Vasile

miercuri, 3 iulie 2013
A fost un om al valorilor tradiţionale, profesor, politician, istoric, poet şi Premier al României. Aceasta poate fi doar o scurtă descriere a celui care a fost Radu Vasile. A trecut în nefiinţă în al şaptelea deceniu de viaţă. Născut în monarhie (la Sibiu), şi-a trăit mare parte a vieţii în comunism şi a venit în prim planul vieţii publice româneşti în democraţia republicană de după 1989.


Radu Vasile a rămas în istorie pentru semnarea "Păcii de la Cozia". Mai bine de un deceniu a fost Senator al României şi a ocupat funcţia de Vicepreşedinte al Senatului şi Secretar-General al PNŢ(CD). A suferit din cauza opresiunii regimului comunist, însă acest lucru nu l-a împiedicat să ajungă, într-un final, Doctor în Economie şi Profesor Universitar. 

Astăzi presa naţională şi internaţională din mai multe ţări din lume au marcat momentul, dedicându-i articole care au evidenţiat rolul său în istoria contemporană a României şi, conform Calgary Herald, a fost omul care a pavat drumul României pentru aderarea la Uniunea Europeană şi cel care a emis invitaţia căte Papa ioan Paul al II-lea în vederea efectuării vizitei istorice la Bucureşti. Toţi cei trei Preşedinţi (foşti şi în exerciţiu) şi-au exprimat regretul pentru trecerea în nefiinţă a lui Radu Vasile. La acest ecou se adaugă regretele Corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, cel al oamenilor politici din ţară şi străinătate, academicieni, oameni de cultură etc.


luni, 1 iulie 2013

Delegaţia Supremului Consiliu pentru Spania şi a Corpurilor Filozofice din Zaragoza au vizitat Supremul Consiliu din România

luni, 1 iulie 2013
O delegaţie a Corpurilor Filozofice din Zaragoza, Spania (jurisdicţionate Supremului Consiliu pentru Spania) a vizitat ţara noastră. Delegaţia condusă de Suveranul Mare Inspector General Bonifacio Martín 33º a fost însoţită de Consulul General al României în Zaragoza, Alexandru Ion Steriu, cel care a organizat şi programul de vizite alături de Fraţii din România.


În prima zi a vizitei oficiale, delegaţia a vizitat LC Dimitrie Cantemir Nr. 6 la Palatul Ghica. Cu această ocazie, înainte de deschiderea lucrărilor Supremului Consiliu din România (la care a participat, printre alţii şi Locotenentul Mare Comandor al Armeniei), delegaţia spaniolă a avut o întrevedere cu Suveranul Mare Comandor Constantin Iancu 33º în unul din saloanele palatului.

Cu ocaţia Ţinutei, au fost evocate excelentele relaţii de prietenie şi colaborare dintre Spania şi România la nivelul Ritului Scoţain Antic şi Acceptat, şi a fost exprimată, din partea Suveranului Mare Comandor al României, aprecierea faţă de liderul RSAA al Spaniei, Jesús Soriano 33º, şi faţă de Marele Cancelar al aceluiaşi Corp Filozofic, Nedim Balí 33º. După ceremonie a avut loc o Agapă Fraternă în grădinile palatului Ghica, eveniment la care au participat şi familiile invitaţilor.

Delegaţia a avut ocazia de a cunoaşte istoria, cultura şi gastronomia ţării noastre cu prilejul vizitelor la Palatul Parlamentului, Castelele Peleş şi Pelişor, mai multe muzee şi s-au delectat cu muzica folclorului românesc interpretată de mai mulţi Fraţi din ţara noastră.


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates