Dominique de Villepin se adresează Marelui Orient al Franţei

În cadrul programului lansat de Marele Orient al Fanţei, mai mulţi candidaţi pentru funcţia de preşedinte s-au adresat membrilor GOdF în cadrul unor Ţinute Albe închise.

Cu ajutorul Agenţiei de Presă Masonică din România vă prezentăm pentru început în fragment din discursul lui Dominique de Villepin, fost premier al Franţei. Fragmentul poate fi vizualizat pe APMRTV. De-a lungul timpului, până la alegerile din vară, Jurnalul Masonic a primit aprobarea Secretarului General al APMR de a publica fragmente din intervenţiile prezidenţialilor francezi, în exclusivitate pentru România.

123 de ani de la naşterea Prinţesei Martha Bibescu - ambasadoarea Masoneriei române

Martha Bibescu (28 ianuarie 1889, București - 28 noiembrie 1973, Paris) a fost romancieră, poetă, om politic și memorialistă. A fost fiica lui Ion Lahovary (ambasador al României la Paris și ministru de Externe) și al Smarandei (Emma) Mavrocordat. A fost soția prințului George Valentin Bibescu, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România, cunoscută astăzi sub numele de Marea Lojă Naţională Unită din România.

Martha Lahovary făcea parte din cele mai vechi și mai ilustre familii românești de tradiție politică, diplomatică și culturală. Mama sa, Smaranda (Emma) Mavrocordat, era descendentă a familiei domnitorului Constantin Mavrocordat (fondatorul celei de-a doua Loji din România) din Moldova, iar tatăl ei, Ion N. Lahovary (francmason), a fost ministru al României la Paris, ministru de externe și președinte al Senatului României.

A fost educată la o mănăstire din Belgia, dar în spirit românesc. În 1905 se căsătoreşte cu Prinţul George Valentin Bibescu, devenind rudă cu Ana-Elisabeta Brâncoveanu, Ana contesa de Noailles (altă iniţiată în Masonerie) și Elena Văcărescu (una din fondatorii Societăţii Naţiunilor) şi înrudindu-se şi cu Împăratul Napoleon al III-lea Bonaparte (francmason).

În 1916, când România intră în Primul Război Mondial alături de Antantă, Martha preia conducerea unui spital de pentru răniţi în Bucureşti şi a jucat rolul informatorului secret pentru guvernul român aflat în exil la Iaşi.

Graţie relaţiei puternice de prietenie dintre Antoine Bibescu (cumnatul ei) şi Marcel Proust, Martha a avut nenumărate ocazii de a-l cunoaşte mai bine pe prozatorul francez. Astfel, în 1928 publică Au bal avec M. Proust.

După 1945 părăseşte România definitiv şi pleacă în Anglia, iar în 1955 devine membră a Academiei Regale de limbă şi literatură franceză din Bruxelles, în locul contesei Ana de Noailles.
A trecut la Orientul Etern pe 28 noiembrie 1973 la Paris, exilată de opresiunea comunistă şi departe de Palatul Mogoşoaia, locul ei preferat. A fost înmormântată în cavoul familiei Bibescu din Paris, în cimitirul Père-Lachaise., alături de contesa Ana de Noailles.

Martha Bibescu a fost o reprezentantă foarte specială a Masoneriei române: descendentă a celor care au fondat Masoneria română, soţia Marelui Maestru al Marii Loji etc. Ea este descendenta lui Constantin Mavrocordat, fondatorul Lojii Moldova din Iaşi, în anul 1735, a doua Lojă de pe teritoriul României.

Palatul Marthei a găzduit Masoneria română în perioada în care a fost declarată ilegală în România şi ea a fost cea care a primit la palatul Mogoşoaia numeroasele delegaţii masonice internaţionale, inclusiv pe cea din Washington, condusă de Suveranul Mare Comandor John Henry Cowles.

Bucureşti | De 150 de ani capitala României şi capitala Masoneriei româneşti

Capitala ţării noastre sărbătoreşte anul acesta nu doar 553 de ani de la fondare, ci şi 150 de ani de când a devenit capitala României, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Momentul este marcat printr-o emisiune filatelică menită a comemora acest veac şi jumătate de reprezentativitate a României.

Bucureștiul este cel mai mare oraș, centru industrial și comercial al țării noastre, fiind totodată şi centrul politic şi administrativ. Se numără printre primele 10 oraşe ale Uniunii Europene şi în primele 20 ale Europei ca mărime. Prima mențiune a Bucureştiului apare în 1459, fondatorul său istoric fiind nimeni altul decât Vald al III-lea Ţepes (ruinele Curţii Domneşti putând fi vizitate şi astăzi), nepotul lui Mircea cel Bătrân, iar în 1862 devine capitala României. În perioada interbelică oraşul era cunoscut sub denumirea de Micul Paris şi a reprezentat un oraş plin de activităţi culturale, de unde şi înflorirea sa ca oraş cosmopolit al Europei.

Legenda spune că Bucureștiul a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai probabile, Bucureștiul a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârșit de secol XIV.

Cu toate acestea, pe malurile râului Dâmboviței și ale Colentinei este atestată cultura paleolitică și neolitică. Până în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunități în zonele Dudești, Lacul Tei și Bucureștii-Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului și până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Vodă, Popești-Leordeni și Popești-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci). Primele locuințe după retragerea aureliană din 273 d. Hr. sunt atestate în secolele III - XIII, până în Evul Mediu.

Așezarea este atestată documentar la 21 septembrie 1459 (dată la care se sărbătoresc şi Zilele Bucureştiului) într-un act emis de Vlad Țepeș, domn al Țării Românești, prin care se întărește o moșie unor boieri. Cetatea Dâmboviței, cum mai apare în primii ani orașul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea de la Târgșor la Giurgiu, în ultima așezare aflându-se o garnizoană otomană.

În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureștiul devine capitala Țării Românești, din ordin turcesc, pentru a avea o capitala in zona de campie si aproape de Dunare, mai usor de controlat in comparatie cu Targoviste. Din acel moment se si trece la modernizarea acestuia. Apar primele drumuri pavate cu piatră de râu (1661), se înființează prima instituție de învățământ superior, Academia Domnească (1694) și este construit Palatul Mogoșoaiei (Constantin Brâncoveanu, 1702), edificiu în care astăzi se află Muzeul de Artă Feudală Brâncovenească. În 1704, ia ființă la inițiativa spătarului Mihai Cantacuzino Spitalul Colțea, care a fost avariat ulterior într-un incendiu și un cutremur și reconstruit în 1888.

În capitală se remarcă creșterea numărului meșteșugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, pânzarilor, șalvaragiilor, zăbunarilor etc). Bucureştiul a fost şi unul din primele oraşe în care au fost fondate Loji Masonice.

Oraşul a fost martor a mai multor evenimente ce au parcat istoria ţării, a Europei şi a lumii, fiind locul ales pentru semnarea mai multor tratate de pace:

• 3 martie 1886 - Războiului între Serbia și Bulgaria
• 10 august 1913 - Al II-lea Război Balcanic
• 4 august 1916 - Tratatul de alianță între România și Antanta (Franța, Anglia, Rusia și Italia)

Capitala României este înfrăţită cu numeroare oraşe importante de pe întreg globul: Londra, Moscova, Atena, Atlanta, Beijing, Budapesta, Chișinău, Hanovra, Montréal, Sofia, Nicosia, Lagos şi São Paulo.

Fiind capitala ţării, la Bucureşti a fost ales şi locul pentru sediul central al primei Mari Loji din România şi al primului Suprem Consiliu. De-a lungul istoriei şi până astăzi, în Bucureşti au funcţionat nenumărate Temple în care lucrau zeci de Loji Masonice, aşa cum se întâmplă şi astăzi. Se estimează că peste 15.000 de Francmasoni au locuit, lucrat şi trecut prin capitala României din secolul al XVIII-lea şi până în prezent.

Lumea văzută prin ochii Agenţiei de Presă Masonică din România (APMR)

Întreaga săptămână APMR o va rezerva pentru a evidenţia activitatea sa naţională şi internaţională, celebrând astfel cei 3 ani de zile în care a activat în folosul Ordinului. Ne vom aminti de evenimentele promovate de APMR de-a lungul timpului, de evenimentele de caracter profan la care APMR a luat parte, de evenimentele ce au marcat în Masonerie ultimii trei ani şi multe alte lucruri.

Săptămâna APMR este dedicată nu doar nouă, ci şi tuturor celor care au fost alături de noi în activitatea noastră zilnică, este o săptămână dedicată celui care a marcat profund existenţa APMR, Secretarul General. Frăţia Sa va scrie un editorial despre sine, sub forma unei scrisori deschise şi adresate oricui doreşte a o citi fără măsuri de judecată masonică sau profană.

Declaraţia făcută de Secretarul General după şedinţa de consiliu din această seară

SeCTI a primit în această seară un comunicat din partea Secretariatului General al APMR în care este expusă poziţia Secretarului General cu privire la două evenimente recente, fără a le nominaliza în mod public.

"Nu sunt un adept al intervenţiilor publice de caracter privat şi nu am fost. Probabil că nici nu voi fi. Totuşi, sunt momente în anumite perioade în care am avut dorinţa de a putea face publice unele idei ori declaraţii care au fost în asentiment cu propria-mi voinţă dar, chiar şi aşa, politica de neutralitate a APMR nu mi-a permis-o.

Am refuzat mereu să discut teoriile conspirative, dar nu am renunţat niciodată să le ascult, căci un dialog şi comunicarea, în sine, începe mereu prin a-l/a-i asculta pe ceilalţi. Îmi place să cred că fiecare dintre noi doresc a-şi aduce aportul la bunăstarea celorlalţi. Îmi place să cred că intenţiile lor nu sunt meschine sau chiar dacă sunt tot în favoarea lor, măcar acţiunea să se poată propaga şi înspre binele celorlalţi. Îmi place să cred că am condus această instituţie cu aceeaşi putere şi dorinţă cu care mi-am croit singur drumul în viaţă şi-mi mai place să cred că... nu vremelnic lucrurile se vor schimba.

Pentru cei care au urmărit activitatea APMR în aceşti ultimi ani, pentru cei care au fost agreaţi de noi şi mai ales pentru cei cu care am lucrat în nenumărate proiecte publice şi de caracter privat, instituţional, toţi ştiu că am pus accentul pe discreţie, ordine şi disciplină, respect şi diplomaţie şi onoare. Restul ce derivă din acestea sunt simple părţi a ceea ce numesc profanii moralitate şi noi...

APMR a fost nevoită să se confrunte în ultimele două luni de zile cu reacţii neavenite, cuvinte folosite greşit, intenţii ce nu fac cinste mediului public şi o largă serie de documente care vin să ateste sau să conteste, după caz, diferitele evenimente pe care, după cum obişnuiesc, nu le voi nominaliza decât atunci când momentul va fi unul oportun pentru toţi.

Însă doresc a-mi exprima preocuparea cu privire la modul în care este jonglată informaţia, la modul în care intenţia capătă puterea acţiunii şi la modul în care cotidianul nu le permite unor persoane să deschidă ochii.

Cu privire la un caz aparte doresc a-mi manifesta aceeaşi preocupare, în cazul în care aceasta este una veridică. Cred că instituţiile care cunosc acest set de corespondenţe au analizat deja situaţia şi cred că vor acţiona în consecinţă cu omologii lor din ţara noastră parteneră. Este doar un semnal pe care doresc să-l evidenţiez, noi urmând a ne face treaba în continuare, monitorizând acest eveniment.

Revenind la mesajul principal, doresc să menţionez faptul că voi reveni mereu şi voi face referire la declaraţia din 12 decembrie 2011. Cred că tot ceea ce pot declara anul acesta se regăseşte perfect acolo. Spuneam la acea vreme că 2012 va fi anul schimbărilor naturale sau forţate. Nu este o părere personală sau doar o declaraţie a Secretarului General. Este un lucru constatat în rapoartele interne.

Lumea se schimbă, şi noi o facem în ritm cu ea, spuneam în aceeaşi declaraţie, fără a uita să menţionez un lucru fundamental pentru toată lumea: cu un număr tot mai scăzut al factorului demografic principal, omul, România începe să piardă din puterea de reprezentativitate. Astăzi cifrele oficiale o dovedesc.

Prin urmare, putem considera începutul celei de-a doua decade a acestui secol ca fiind unul al schimbărilor, dar nu şi unul al dialogului.

Declaraţiile mele în calitate de Secretar General probabil că se vor rezuma anul acesta la a face referire la declaraţia din 12.12.2011 şi nimic mai mult. Am încrederea că ordinea şi disciplina vor îndrepta lucrurile şi că ceea ce ne aşteaptă în acest an, ca început a ceea ce va urma, să fie acceptat şi conştientizat la nivel personal de fiecare în parte fără a produce convulsii ce pot duce la perturbarea ordinii care va reacţiona necontenit".