În întâmpinarea noului an 2012 ce vine cu ale sale controverse şi teorii mai mult sau mai puţin apocaliptice, ca orice Mason responsabil, fiecare dintre noi trebui să pună în balanţă cauzele şi efectele acţiunilor din ultimele 12 luni de zile.
Numele Augustului nostru Ordin a fost, este şi va fi legat puternic de prosperitatea şi stabilitatea statală a României, fie şi în cele mai sumbre contexte ale istoriei scrise mereu de învingători, aşa cum spunea şi Fratele Napoleon în urmă cu două secole.
O radiografie atentă a situaţiei politice şi economice a României, în contextul marii schimbări mondiale şi reale este imperios necesară Masonilor care cred că ţara noastră a început să-şi recapete din importanţa pierdută imediat după acordul dintre Stalin şi Fratele Winston Churchill, atunci când au "împărţit" Europa în două părţi şi jumătate. Nu am să mă pierd în detalii pentru a explica de ce consider România şi Grecia jumătatea din poveste, însă am considerat necesar să subliniez acest aspect pentru a înţelege o teză pe care doresc a o ridica mai târziu, doar spre evaluarea proprie a fiecăruia dintre voi.
Da, este adevărat, rănile României supurează, iar cicatrizarea nu apare la orizont, dar unii consideră că ar putea veni de la Orient. Nu ştim! Cel puţin momentan! România trece printr-o aspră criză de valori, de finanţe, de politici interne şi externe, dar nu şi de resurse umane, iar din păcate, indicii resurselor umane care ar trebui să fie Marile Loji nu dau niciun semn de viaţă. Mai mult, par a lucra mai mereu în marja de eroare. Nu le simţim prezenţa, dar vedem feţe cunoscute la televizor, sau le auzim vocile la radio. Nu-i mai vedem printre noi, dar le simţim adesea acţiunile. Şi totuşi, unde sunteţi voi, Fraţilor?, s-ar întreba un tânăr Mason recent ajuns la Gradul de Maestru Mason al Respectabilei sale Loji Simbolice.
Politica externă a României a căpătat un contur vizibil diferit în ultimele luni de zile decât cel pasiv pe care-l cunoşteam, aş spune eu, dintotdeauna. România incisivă începe să se trezească şi să-şi arate colţii, însă înţelepţii democraţiei europene refuză să o socotească în acţiunilor lor pentru că nu doresc ca acest "animal nedomesticit", după principiilor lor, să aibe impresia că este luat în serios. Şi totuşi se uită la el cu teamă! Cu teama ca nu cumva în nebunia liderilor săi această poartă europeană a Orientului să nu se deschidă larg pentru "barbarii de la răsărit".
Capetele cerberului european încep să se uite cu poftă la micul ciobănesc mioritic însă liderii acestuia atenţionează că istoria României nu a fost scrisă doar cu stiloul (lui Petrache Poenaru), ci şi cu fapta.
2010 şi 2011 au marcat pentru Masoneria română 130 de ani de Ordin instituţionalizat atât la nivel de Mare Lojă, cât şi de Suprem Consiliu. Însă 2012 va fi anul schimbărilor naturale sau forţate, dar va fi anul elevărilor, al deducţiilor, al criticilor, al acuzelor şi reproşurilor. Lumea se schimbă, şi noi o facem în ritm cu ea, iar Masoneria nu va face excepţie de la acest caz.
Cu un număr tot mai scăzut al factorului demografic principal, omul, România începe să piardă din puterea de reprezentativitate, însă aici intervine factorul masonic. De la an la an sunt tot mai mulţi Masoni în rândurile noastre şi tot mai puternici, tot mai doritori de a se pune în serviciul jurământului prestat la iniţierea în Ordin, sau cel puţin aşa-mi place a crede.
Masonul devine astfel unealta statului român în lupta sa pentru stabilitate, solidaritate şi prosperitate, pentru că a venit rândul nostru să fim din nou unealta statului, aşa cum statul ne-a oferit nouă unealta democraţiei de care am făcut abuz şi pe care nu am fost pregătiţi să o folosim la adevărata sa valoare. Şi nu ne-o cere nimeni şi, cu atât mai puţin, nu o cer eu nimănui! Este doar o chestiune de onoare, de conştiinţă. Statul nu vânează Masoni şi Masonii ar trebui să încerce să nu critice statul, ci să transforme Ordinul în exoscheletul statalităţii româneşti căci exemplele sunt multe, însă acţiunile noastre puţine.
Nu am să intru în detalii, însă regret faptul că 30 noiembrie 2011 nu a intrat în istoria recentă a Ordinului (cel puţin la nivel european) ca una fundamentală pentru noul început al reorganizării care va avea loc inevitabil în următorii ani de zile. România este parte a acestui proces, iar prezenţa lui Radu Bălănescu la acea reuniune este importantă ca şi prezenţa celorlalţi lideri. Nu mă interesează dacă Marele Maestru este criticat sau adulat pentru pestaţia sa de la Bruxelles! La fel cum nici eu nu pot spune că reprezentantul Greciei a avut o pretaţie "fenomenală". Tot ce vreau să remarc este că România, indiferent de numele "cărţilor de vizită" prezente, a fost invitată.
Dacă în anul ce vine Ordinul nu va şti să-şi prioritizeze afacerile interne şi cele externe în detrimentul posibilelor implozii sau explozii, atunci acţiunile voluntare vor trebui să prevaleze celor instituţionale.
Însă revenind la prima mea remarcă (România şi Grecia) şi fără a încerca să politizez acest subiect, nu pot să nu remarc, cum o fac şi sociologii, că statalitatea Greciei a avut ca fundament, nu statul asistenţial, ci pe cel comunist. Oricât a încercat Occidentul să o salveze (fie pentru poziţia strategică şi canalul Suez, fie pentru că ar fi putut fi un butoi de pulbere comunist în Balcani etc.) nu a făcut altceva decât să rateze şansa de a se uita puţin mai sus, înspre nord, acolo unde o ţară care nu a avut niciodată legătură cu socialismul radical a suferit malformaţii congenitale care astăzi sunt iremediabile şi există riscul de a fi perpetuate.
Presupun că pe foarte mulţi a surprins absenţa Marii Loji Unite a Angliei de la Bruxelles, însă nu este nicmic ciudat în acest lucru, mai ales pentru Fraţii care cunosc anumite aspecte de ordin intern ale Masoneriei, la nivel internaţional. Totuşi, nu doresc ca cineva să creadă că fac aluzie la izolarea fără precedent a Regatului Unit de către actorii Uniunii Europene şi nici nu vreau să fiu apocaliptic. Însă observ că ceea ce spunea Thomas Jackson în discursul său de la Marea Lojă din Montana, în urmă cu vreo câţiva ani, capătă un contur puternic.
Deja aspectul polarizării Masoneriei româneşti se evidenţiază tot mai mult, iar catacterul uman al Ordinului începe să se vadă şi să răsară prin presă. Cu toate acestea nu trebuie neglijat nici aspectul antimasonic românesc, care în ultimii ani a fost conturat de o serie de evenimente. Singurul mod de a ne apăra este acela de a nu declara nimic şi de a acţiona în sens pozitiv prin fapte ce nu pot fi puse la indoială de nimeni, adică prin transparenţă. Un Mason ar trebui să acţioneze ţi să nu reacţioneze. De aceea, o politică internă lejeră şi fără conotaţii politice sau personale este necesară în Ordin şi când spun Ordin, mă refer la Ordinul din România şi nu la Marile Loji din România.
Nu ne putem defini ca Ordin şi să uităm adevăratul sens al acestui cuvânt. Nu ne putem declara elită şi să continuăm să avem printre noi mere putrezite. Nu ne putem asuma statutul de naţional şi să uităm să susţinem valorile pe care le avem în viaţă sau pe cele în devenire, şi aici mă refer la tânăra generaţie. Nu ne putem numi "Mare" (Lojă) şi să uităm că această grandiozitate trebuie să se exprime în afara ţării, căci înăuntrul ei suntem membrii unor Loji independente care am delegat anumite funcţii Marii Loji şi membrilor Marelui Consiliu.
Şi nu, nu este o luptă pe care să o ducem între noi, ci împreună cu ceilalţi, Masoni sau profani, români sau nu. Trebui să respectăm legile ţării şi uneori să apărăm ţara de propriile-i legi, dar nu prin abuz, ci prin unica armă pe care o avem, cuvântul.
Prin urmare, putem considera începutul celei de-a doua decade a acestui secol ca fiind una a schimbărilor, dar nu şi una a dialogului. Masonii din România încă nu comunică şi nu sunt informaţi suficient de mult de ceea ce este afară. Ştie cineva în acest moment care este rolul jucat de Marea Lojă din Chile în schimbările care au loc în ţara lor? Ştie cineva ceva despre puterea aspectului filantropic al Marii Loji a Indiei? Cunoaşte cineva starea de facto a Masoneriei Africane? Poate foarte puţini dintre noi... însă restul? Cu ei cum rămâne?!
În concluzie nu aş îndrăzni să spun nimic mai mult decât că evaluarea trebuie să o facă fiecare dintre noi. Personal cred că 2012 va fi sau nu, în sens radical, un an al evenimentelor importante pentru Ordin. Şi mai ştiu că responsabilitatea spuselor şi faptelor noastre încep să cântărească din ce în ce mai mult. Aşadar vă invit e fiecare dintre voi să vă gândiţi daca totul merge bine şi dacă nu cumva am putea îmbunătăţi acest bine, transpunându-l în societate!
Postări
