miercuri, 2 ianuarie 2013

Un mesaj de început de an pentru Masonii din ţara noastră: "Şapte gafe ale Lumii Masonice"

miercuri, 2 ianuarie 2013

Consider că în urma bilanţului de la sfârşitul anului trecut trebuie să mai şi zâmbim în întâmpinarea noului an. Astfel, vă propun să ne amuzăm şi să învăţăm din cele "Şapte gafe ale Lumii Masonice" de Eugene Debs, la care, personal, am adăugat o serie de cuvinte.


Ritualul fără înţeles/sens

Ritualul nostru este ceea ce ne face diferiţi de alte organizaţii şi servicii fraterne. Ar trebui să ne străduim să prezentăm gradele noastre cu perfecţiune şi sens. Avem nevoie să transmitem lecţii cu înţeles şi sens, astfel încât noii noştri Fraţi să găsească în acestea o valoare personală.


Apartenenţă la Ordin fără frivolitate

Atunci când Francmasonii planifică un eveniment se uită de cele mai multe ori la cel mai mic impact pe care acesta-l va avea asupra finanţelor Lojii şi membrilor săi. Evenimentul tinde a ajunge într-un final a fi meschin şi nesemnificativ. Dacă este vorba despre o masă (prânz/cină), de obicei se rezumă la farfurii din carton, tacâmuri din plastic şi alimente de nu foarte mare calitate. Luaţi-vă puţin timp şi planificaţi un mare eveniment fratern, cheltuiţi banii cu înţelepciune şi folosiţi porţelanuri, argintărie, feţe de masă, serviţi mâncare bună şi daţi planificării calitate.


Cantitate fără calitate

Zilele în care oamenii căutau să adere la ceva (Masonerie), şi care să nu ofere nimic Fraternităţii au luat sfârşit. Zilele în care Fraţii semnau petiţii pentru oameni pe care nu-i cunoşteau au luat sfârşit. Avem nevoie să fim selectivi atunci când evaluăm oamenii în vederea acceptării lor. Oamenii care cred în idealurile noastre şi în auto-perfecţionare vor ajunge liderii Lojii tale. Prezentatorii trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru cei pe care-i recomandă. Celebrează diversitatea!


Educaţie fără filosofie

De foarte multe ori în Lojile noastre nu facem altceva decât să dăm lecţii de istorie despre Masonii faimoşi, despre Lojile noastre şi Fraternitatea Masonică Universală. În alte cazuri doar practicăm ritualul. Dacă nu discutăm despre filosofie (care implică Masoneria), atunci se poate realiza prea puţin sau nimic din auto-perfecţionare. Este important să vorbim despre evenimentele contemporane, curente, de actualitate sau despre subiecte de o natură străină Lojii noastre! Anumite activităţi educative ne pot oferi provocări în ceea ce priveşte aderarea. Celebrează diversitatea!


Filantropie fără conexiune/relaţionare/implicare

O Lojă trebuie să considere mereu actele sale de caritate ca fiind extrem de necesare. O Lojă trebuie să se implice mereu în acţiuni de caritate la nivel de implicare directă ori de finanţare. Acest gen de acţiuni oferă auto-perfecţionare, o legătură strânsă de relaţionare cu Filantropia şi angajarea Fraţilor în acţiunile Lojii tale. Celebrează diversitatea!


Modestie fără discreţie

Zgârcenia nu este unul din principiile noastre de bază, ori o virtute sau un Landmark al Masoneriei. Nu totul trebuie să fie făcut cu cât mai puţini bani cu putinţă. Consider că fiecare Lojă trebuie să-şi revizuiască programele şi proiectele, să cheltuiască banii pe lucruri mai utile şi pe activităţi care vor îmbunătăţi simţul de implicare masonică. Celebrează diversitatea!


Conducere/leadership fără competenţă

Un Frate nu merită să fie demnitar al Lojii doar pentru că este membru de mulţi ani. Adesea alegem lideri fără niciun fel de competenţă în ceea ce priveşte administraţia şi conducerea/leadership-ul. Trebuie să aducem în Fraternitatea noastră persoane cu multe aptitudini, având în minte faptul că toţi avem daruri/calităţi speciale. Liderii noştri trebuie să fie instruiţi în conformitate cu Ritualul nostru, să aibe aptitudini organizaţionale şi să cunoască Codul Moral al Masoneriei şi al Marii noastre Loji. Aceşti oameni trebuie, înainte de toate, să-şi satisfacă Ucenicia! Nu este Just să alegem un Frate într-o funcţie de conducere şi ca acesta să nu fie antrenat şi calificat pentru a conduce şi a guverna Ordinul! Celebrează diversitatea!


Iubiţi Fraţi, în această ordine de idei, sper că v-am făcut cel puţin să meditaţi asupra eventualului eşec al Lojilor noastre, fie ele simbolice sau filosofice! Masoneria în sine nu este altceva decât practicarea Artei Regale...


luni, 31 decembrie 2012

Mesajul Secretarului General al Agenţiei de Presă Masonică cu ocazia noului an 2013

luni, 31 decembrie 2012

În mesajul meu pentru noul an 2013 doresc a mă adresa cetăţeanului ca entitate primordială comunităţii şi celulă a naţiunii; iar dintre cetăţeni doresc a evidenţia două categorii vitale: tinerii şi vârstnicii.

Trăim astăzi într-o lume în care graniţele nu ne mai sunt păzite cu armele convenţionale, o lume în care tinerii trăiesc o viaţă fără frontiere, dar toate acestea vin cu un sacrificiu, adesea neînţeles de majoritatea. Acest sacrificiu este numit de unii renunţarea la identitatea naţională, însă personal prefer să-l numesc conştientizarea identităţii naţionale în cadrul unei lumi globaliste şi globalizatoare.

Internetul şi noile mijloace de comunicare ale acestui secol ne oferă posibilitatea de a fi pretutindeni, de a fi cine ne dorim să fim, de a comunica cu cine dorim să comunicăm, devenind astfel egali cu un locuitor al Indiei, Statelor Unite, Braziliei, Australiei etc.

Uniunea Europeană a sărbătorit anul acesta relaţia dintre tineri şi vârstnici, iar la anul va celebra cetăţeanul. În discuţiile de anul acesta dintre liderii Uniunii Europene şi liderii diferitelor organizaţii masonice din Europa s-a vorbit despre "Fraternitate", despre valorile comune pe care Europa le împărtăşeşte cu Masoneria, de voinţa noastră comună de a continua realizarea Lanţului de Uniune pe continent şi dincolo de graniţele sale geografice.

Masoneria în Romaânia şi în Europa trece prin schimbări puternice care probabil vor începe să culmineze cu anul 2017. Generaţiile vârstnice par a lăsa loc celor tinere, însă doar par. Liderii Masoneriei sunt din ce în ce mai preocupaţi de faptul că tinerii nu mai calcă pragul Atelierelor, iar alţii de faptul că tinerii trebuie să-şi asume un rol vital în dezvoltarea Ordinului, aceştia urmând să aibă o funcţie catalizatoare în relaţia Masoneriei cu societatea celui de-al XXI-lea secol.

Experimentul prin care trece Masoneria franceză, dacă va avea sorţi de izbândă, va fi probabil un model pentru procesul atât de necesar reunificării comunităţilor masonice naţionale şi în final celei europene şi mondiale.

Ochii noştri sunt aţintiţi asupra schimbărilor petrecute în sânul Marii Loji Unite a Angliei, în comunitatea masonică a Statelor Unite ale Americii şi în emergenţa Masoneriei latino-americane. Mi-amintesc de o frază a Suveranului Mare Comandor al Jurisdicţiei de Sud care spunea că încă nu a venit momentul unificării celor două jurisdicţii, însă că acest lucru nu înseamnă că nu se va întâmpla. Mi-amintesc de mesajele liderilor Marilor Loji din Germania, Austria, Elveţia, Belgia şi Luxemburg, transmise prin intermediul acţiunilor lor.

Mulţi ar spune că 2012 a fost un an al schimbărilor, însă îndrăznesc a fi mai cumpătat şi a spune că a fost un început al unui proces ce abia începe a se simţi. Lumea pe care o cunoaştem astăzi este deja în schimbare, una naturală. Lumea cum ne-am putea-o imagina în perioada 2017-2020 arată cu totul altfel.

De aceea am speranţa ca noul an să vă aducă tuturor mai multă răbdare, mai mult spirit civic şi un puternic sentiment de identitate naţională, o identitate naţională în cadrul unei comunităţi multi-naţionale lărgite. Am speranţa ca tinerii să înţeleagă că ei sunt viitorul şi că orice viitor trebuie să aibe un trecut de la care să plece, un trecut în care vârstnicii de azi să fie o piatră de temelie puternică pentru construcţia lumii secolului al XXI-lea aşa cum va fi ea.


Am zis...



vineri, 28 decembrie 2012

A murit Fratele Norman Schwarzkopf, comandantul primului război din Golf

vineri, 28 decembrie 2012
Fratele Norman Schwarzkopf a trecut la Orientul Etern joi, 27 decembrie 2012 (În Tampa, jurisdicţia Marii Loji din Florida), la vârsta de 78 de ani. Schwarzkopf a fost un pion central al primului război din Golf (1991) în calitatea sa de comandant militar.



Generalul american născut în 1934 în New Jersey a luat parte la războiul din Vietnam şi a condus Operaţiunea Furtună în Deşert în perioada Preşedintelui american, Fratele George Bush (tatăl).


marți, 18 decembrie 2012

Miguel Alemán Valdés masonul, Preşedintele Mexicului

marți, 18 decembrie 2012






Miguel Alemán Valdés (Sayula de Alemán, Veracruz; 29 septembrie 1901 - Ciudad de México; 14 mai 1983) a fost un politician şi avocat mexican care în perioada 1 decembrie 1946 şi 30 noiembrie 1952 a ocupat funcţia de Preşedinte al Republicii Mexicane. Este cunoscut în istoria naţională a ţării sale pentru fondarea Oraşului Universitar şi pentru industrializarea Mexicului. A fost membru al Academiilor din Mexic, Spania, Columbia şi Nicaragua şi doctor honoris causa al mai multor universităţi din ţară şi străinătate.



Miguel Alemán Valdés a fost iniţiat în Loja Antiguedades/Antiquities Nr. 9 din jurisdicţia Marii Loji Valle de Mexico pe 20 octombrie (după ce, în prealabil, a depus cererea pe 25 septembrie) 1930, la doar 26 de ani. Pe 31 iulie 1931 a devenit Maestru Mason. De asemenea, a făcut parte şi din Loja Ciudad de Mexico Nr. 35.

Sub conducerea Marelui Comandor Antonio Acero, cel ce avea să devină liderul Mexicului, Miguel Alemán Valdés a primit gradele 4-32 pe 24 noiembrie 1942. Pe 27 noiembrie 1945 a devenit Shrine în Templul Anezeh din capitala ţării.

El a fost fiul generalului Miguel Alemán care a luptat ca revoluţionar împotriva lui Porfirio Diaz, acest lucru obligându-l să preia conducerea familiei la doar 8 ani de zile. Graţie eforturilor sale, Fratele Miguel a devenit Magistrat al Curţii din Veracruz, ulterior ocupând funcţia de Guvernator al Statului. Graţie interesului său sporit pentru educaţie şi transport, Mexicului a beneficat de reforme care şi astăzi se resimt.

joi, 13 decembrie 2012

Masoneria franceză a cerut în secret lui Hollande o ofensivă laică. Republica lui Hollande o nouă "epocă de aur" a Masoneriei franceze?!

joi, 13 decembrie 2012

Încă de dinainte de alegerile prezidenţiale din Franţa, Marele Orient al Franţei a fost un actor principal pe scena publică a societăţii franceze în probleme precum politicile sociale ori laicitatea şi a jucat un rol chiar şi în moderarea campaniei prezidenţiale prin faptul că a invitat candidaţii să răspundă unor serii de întrebări în Marele Templu din Paris.



Unicul care a lipsit de la aceste dezbateri a fost Nicolas Sarkozy, cel care a şi pierdut alegerile prezidenţiale. Câştigătorul acestora, F. Hollande se află acum în mijlocul unei situaţii greu de gestionat. La scurt timp, Marele Orient al Franţei şi-a ales un Mare Maestru socialist în persoana lui Gulino, cel care a şi cerut lui Hollande în repetate rânduri mai multe acţiuni în plan social şi chiar a trimis acestuia o epistolă în care-i cerea delimitarea statului francez de "finanţa mondială".

Înconjurat de Fraţi şi de Surori (membre ale Marii Loji Feminine a Franţei) în guvernul naţional (Educaţia, Munca, Finanţele şi Economia, Afacerile sociale, Transporturile, Apărarea Naţională, Planificarea bugetară, Descentralizarea, Internele etc.), actualul mandat al preşedintelui Franţei se anunţă a fi începutul unei noi "ere de aur" a Masoneriei franceze.

La jumătatea lunii noiembre, Marele Templu din Paris al Marelui Orient al Franţei l-a primit pe Ministrul Educaţiei în persoană, Vincent Peillon, care, de la Orient a declarat următoarele: "Vrem să refondăm Republica. Şi vrem să o refondăm începând cu şcoala!". Astfel, tacit, se anunţă o nouă revigorare a celei de-a III-a Republici, una în care laicitatea era axul în jurul căruia gravita politica guvernamentală.

Cu un Mare Orient care apasă pedala de acceleraţie şi cu un premier Mason în persoana Fratelui Jean-Marc Ayrault, fostul primar de Nantes, Hollande nu poate face altceva decât să adâncească reforma laică a Republicii Franceze.

Pe de altă parte, în urmă cu o săptămână, Preşedintele Adunării Naţionale franceze, Claude Bartolone a avut o întrevedere cu Marele Maestru Gulino. Pentru prima oară în istoria celei de-a V-a Republici, un Preşedinte al Adunării Naţionale a vizitat sediul Marelui Orient al Franţei. Bartolone a participat la un eveniment organizat de GOdF: "Laicitate, ţi-am scris numele pe pereţii Republicii".

foto: Hilaci Attia (Marele Maestru Gulino & Claude Bartolone)


Au mai existat de-a lungul trecutului apropiat două perioade în care Masoneria a putut implementa politicile după bunul plac, însă tot în aceste două cazuri, cei doi Preşedinţi (Nicolas Sarkozy şi François Mitterrand) s-au opus într-un final, unul dintre ei nereuşind ulterior să câştige un al doilea mandat.

Cele mai importante ministere necesare unei refondări a Republicii sunt exact cele în care se află cei mai mulţi Masoni şi mai importanţi: Ministerul Educaţiei, Ministerul de Interne (unde peste 10% din comisari sunt Masoni) şi Ministerul Apărării. Peste  80% din aceştia (membri ai aparatului central în funcţii cheie), dacă nu mai mult provin din rândurile Marelui Orient al Franţei.

Se ştie deja, nu mai este un secret faptul că de-a lungul timpului, Marele Orient a dorit să ofere un cadru de constituţionalism Legii din anul 1905, o lege eminamente anti-catolică. Ceea ce se cunoaşte mai puţin este nivelul la care au ajuns discuţiile în prezent, mai ales că ultima vizită "secretă" a Marelui Maestru Gulino la palatul prezidenţial a avut loc în luna octombrie a acestui an, acesta fiind primit de Secretarul General Pierre-René Lemas. În ciuda luptei aproape eterne cu Vaticanul, în general, şi cu Arhiepiscopia Parisului, în mod particular, Marele Orient al Franţei nu pare a-şi face vreo problemă că va pierde războiul.

Unii comentatori susţin că cert este un singur lucru, adică Marele Orient al Franţei a acaparat cele mai importante "sfori" ale aparatului administrativ francez şi portofoliile cheie pentru realizarea politicilor sale sociale ori constituţionalizarea Legii din 1905.


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates►