Se consideră faptul că Arhimandritul Efrem din Basarabia a fost iniţiat în anul profan 1820 în Respectabila Lojă Ovidius din orientul Chişinău, aceeaşi Lojă în care ar fi fost iniţiat şi celebrul poet rus Pushkin. La întoarcerea sa în Orientul Ruse, Arhimandritul Efrem a dorit Aprinderea Luminilor unei Loji în acest Orient.
Cu toate acestea, Fratele Fondator al Masoneriei în Bulgaria este considerat a fi Ivan Vedar, cel care a primit iniţierea în Respectabila Lojă British din Orientul Istambul, acelaşi loc în care a primit sublimul Grad de Suveran Mare Inspector General.
Fratele Ivan Vedar a avut strânse relaţii cu Comitetul Revoluţionar Central Bulgar (BCRK) din Orientul Bucureşti, România, care era însărcinat cu organizarea luptei pentru obţinerea independenţei în anul profan 1870.
Vedar a fost Prezentatorul mai multor lideri revoluţionari bulgari, iar în perioada războiului Ruso-Turc, acesta a reuşit să împiedice distrugerea celui mai european oraş bulgar, Orientul Ruse, date fiind relaţiile sale în Ritul Scoţian Antic şi Acceptat la Istambul.
După anul profan 1878, acesta a Aprin Luminile primei Loji şi a iniţiat câţiva profani din Orientul Ruse. Numărul acestora crescând, Fraţii au cerut autonomie. În 5880/1880, Marele Orient al Portugaliei a acordat o Patentă Lojii Balkanska Zvezda (Steaua Balcanică) din Orientul Ruse. Loja avea să capete un rol istoric, dat fiind faptul că era adesea vizitată de Principele Alexander Battenberg, iniţiat întro Lojă austriacă, cel care avea să se urce pe tronul Bulgariei.
Prima Mare Lojă a Bulgariei a apărut în Orientul Varna, îm 5884/1884, dar aceasta şi-a încetat activitatea la scurt timp după Aprinderea Luminilor sale. Luptele politice şi tinereţea Masoneriei bulgare a reprezentat punctul slab al Ordinului în această ţară. Pentru a evita discreditarea Masoneriei bulgare, Fratele Ivan Vedar a trecut în adormire Loja din Ruse şi a Aprins Luminile Lojii Bratstvo (Fratele) în Orientul Sofia, capitala Bulgariei. Cu toate acestea, o bună parte a Fraţilor bulgari erau de fapt membri ai diferitelor Loji Masonice de origine franceză şi germană.
Respectabila Lojă Zaria din Orientul Sofia a primit Lumina în anul profan 1914, primind recunoaşterea regularităţii de la Marea Lojă a Franţei. Trei ani de zile mai târziu, Marea Lojă a Franţei aprobă sciziunea Lojii Zaria în două Loji, sub numele de Zora (Apus) şi Svetlina (Lumina), pentru a putea Aprince Luminile Marii Loji a Bulgariei.
Marea Lojă Simbolică a Bulgariei a luat naştere pe 7 ianuarie 1918, în Orientul Sofia, avându-l ca Mare Maestru pe Generalul Alexander Protogerov. Obedienţa a adoptat motto-ul "Dragoste, Adevăr şi Muncă". Alexander Stambolivski, liderul Uniunii Agrare care a câştigat alegerile din 5920/1920, a recunoscut oficial existenţa Marii Loji Simbolice a Bulgariei.
Ulterior au fost aprinse luminile Lojilor din Ruse, Varna, Plovdiv, Burgas, Pleven, Kyustendil, Yambol şi Dupnitsa. Mare parte a celor peste 500 de iniţiaţi erau personalităţi bulgare din diferite domenii de activitate. Ca o simplă menţiune, vorbim despre 17 premieri bulgari care au fost Francmasoni. În 5921/1921, Obedienţa a devenit membru fondator al Asociaţiei Masonice Internaţionale. În 5936/1936 a luat fiinţă Supremul Consiliu de Rit Scoţian Antic şi Acceptat.
În anii '40, Masoneria bulgară este trecută în ilegalitate, interesant fiind faptul că Francmasonii nu au fost persecutaţi ulterior.
După al II-lea război mondial, tribunalele cominuste au trimis la moarte foarte mulţi Francmasoni bulgari, aceştia fiind declaraţi public agenţi ai serviciilor străine de inteligenţă. În perioada comunistă aceştia au fost suprimaţi, fiind consideraţi inamici ai partidului, cu toate că Fraţi bulgari încă lucrau în străinătate. Spre deosebire de Fraţii din România, Rusia, Polonia, Ungaria şi Republica Cehă, care s-au reorganizat în exil, Fraţii bulgari nu au reuşit acest lucru, aceştia devenind membrii unor Loji din străinătate.
Tranziţia a fost perioada în care Masoneria bulgară a încercat să resuscite spiritul Ordinului în ţară. În anul profan 1992 se încearcă anunţarea publică a existenţei Marii Loji, dar acţiunea eşuează. Foarte mulţi îi consideră pe Fraţii bulgari iniţiaţi în Loja germană Lessing a fi adevăraţii fondatori ai Masoneriei bulgare de după căderea cortinei de fier. În Sofia au fost Aprinse Luminile Lojilor Svetlina, Zora şi Serdika, în anul profan 1994, iar doi ani de zile mai târziu au fost reaprinse luminile Lojii Zaria, tot în orientul Sofia, împreună cu prima Lojă din afara capitalei Bulgariei, Respectabila Lojă Simbolică Chernomorski Priyateli (Prietenii Mării Negre), în Orientul Varna. Ulterior au apărut Triunghiuri şi în Orientele Shumen, Ruse şi Dobrich, Francmasonii bulgari continuând să primească ajutorul Fraţilor germani.
În 5997/1997, Lojile din Sofia şi Varna proclamă Marea Lojă a Bulgariei de Antici, Liberi şi Acceptaţi Masoni, Fratele Ivan Stavrev devenind primul Mare Maestru de după anii comunismului. Marea Lojă a Bulgariei a apărut cu sprijinul Marilor Loji Unite ale Germaniei.
Pe 7 ianuarie 6001/2001 a fost reistalat Supremul Consiliu de Grad 33. În zilele de 21-27 iunie 6003/2003, Fraţii bulgari primesc vizita Ilustrului Frate Robert W. Woodward 33° (Bazele NATO).
La începutul acestui secol Marea Lojă se rupe în două, fiecare dintre Fraţi clamând regularitatea şi descendenţa istorică. În prezent, în Bulgaria, există Marea Lojă unită a Germaniei şi Marea Lojă de Antici, Liberi şi Acceptaţi Masoni din Bulgaria.
În vara lui 6009/2009, ultima dintre acestea şi-a ales noul Mare Maestru, iar Conferinţa Marilor Maeştri ai Masonilor din America de Nord au emis un raport prin care informează asupra faptului că se fac puţine eforturi pentru unificarea Masoneriei bulgare, încurajând cele două Mari Loji să lucreze întru unificare.