Continuând seria discuţiilor cu dirigenţii Agenţiei de Presă Masonică din România, am avut ocazia să intervievăm pe unul din oamenii de încredere ai Secretarului General al APMR. Este vorba despre Secretarul de Comunicaţii Tehnologie şi Informatică, domnul M.G.
Domnule Secretar, într-o eră a comunicaţiilor şi tehnologiei de ce are nevoie Agenţia de un astfel de departament ridicat la rang de Secretariat?
M.G. - Lumea care ne înconjoara şi spaţiul vital al acestui început de secol: comunicaţia, este importantă pentru buna desfăşurare şi înţelegere a scopului nostru. Masoneria însăşi a supravieţuit graţie comunicării pe cale orală şi scrisă. Masoneria de astăzi supravieţuieşte prin comunicare. Cu privire la rangul departamentului pe care-l coordonez, trebuie să me precizez faptul că a fost dorinţa Secretarului General de a avea o astfel de entitate în legătură directă cu activitatea Secretariatului General.
Reprezintă fenomenul comunicaţional esenţa principiului existenţial al Agenţiei?
M.G. - Nu! Şi spun nu căci Agenţia dispune de cu totul alte structuri pentru a exista. Vedeţi dumneavoastră, Agenţia este construită asemenea corpului uman: cine vede sistemul osos al corpului omenesc? Nimeni! Şi cu toate acestea ştim că el există şi este o parte critică a vieţii şi a omului. Agenţia dispune de suficiente organisme astfel încât orice încetare a sistemului comunicaţional să nu o afecteze.
Dar Secretariatul pe care-l conduceţi este vital desfăşurării activităţii Agenţiei, nu?
M. G. - În proporţie de doar 5%. Restul nu depinde de mine sau de al meu departament. Cred că a spus-o şi Secretarul General, ceea ce se vede abia că ajunge la 5% din activitatea totală a Agenţiei. Fiecare departament este independent, asemenea Secretariatului General. Oricând ar ceda unul din ele, celelalte continuă activitatea lor nestingherit.
Încă de la început lumea, masoni şi profani, au speculat la adresa Agenţiei. S-au vehiculat nume de organizaţii şi instituţii ale statului, eşaloane din diferite părţi ale societăţii, nume de persoane etc. Recent Agenţia a fost obligată să suporte atacuri nefondate venite de la o singură persoană în căutare de... să-i spunem notorietate. De ce nu a reacţionat Agenţia?
M. G. - Stimate domn, Agenţia a reacţionat şi a făcut-o la cel mai înalt nvel posibil în străinătate şi nu în România. Persoana la care vă referiţi nu face altceva decât să denigreze poziţia pe care o ocupă în societate, prin lipsa totală de informaţii. În spatele agenţiei nu este nimeni. Fondatorul său nu mai activează în Masoneria română de ani de zile. Secretarul General nu mai activează în Masoneria română de ani de zile. Iar eu nu sunt Mason, nu am fost şi nici nu voi fi.
De fapt, ce nu vor unii să înţeleagă este faptul că în Agenţie, la ora actuală, nu există decât un Mason şi acela fiind inactiv. Totuşi, Agenţia urmăreşte cu atenţie activitatea acelei persoane şi, la momentul oportun, va da publicităţii internaţionale un document care va releva o activitate necinstită din viaţa profană, lucru care va fi suficient pentru ca cei care doresc "binele" Agenţiei să înţeleagă că noi nu le vrem răul. Noi nu ne coborâm la nivelul celor care fac acuzaţii nefondate.
Organizaţii masonice din românia şi din alte ţări au ajuns să copieze politicile Agenţiei. Ce credeţi despre acest lucru?
M. G. - Nu este de competenţa mea să vă răspund la acest lucru, însă vă pot spune că ne bucurăm atunci când şi reuşesc. Momentan nu am văzut decât eşec. Este păcat!
Ştiu că Secretarul General pregăteşte o strategie pe termen lung cu privire la activităţile colaterale celor masonice. Ce ne puteţi spune despre acest lucru, mai ales că dvs. colaboraţi la acest proiect?
M. G - Da, este adevărat, Agenţia pregăteşte o surpriză, una de proporţii! Dar nu este niciun secret. Noi lucrăm la ea de aproximativ un an de zile şi o facem la cel mai înalt nivel internaţional. Continuăm să o facem. Este în interesul României şi al Masoneriei Universale, ca principiu. Anul acesta există posibilitatea realizării unei colaborări informale cu o serie întreagă de organizaţii cu privire la acest proiect.
Criză la nivel de Mare Lojă şi Suprem Consiliu în Franţa, Anglia, Benin, Paraguay, Mexic, România, Maroc etc. Cum reacţionează Agenţia, cum menţine imparţialitatea faţă de principiile şi interesele sale?
M. G. - Agenţia are o Constituţie, un cod de conduită şi o strategie. De asemenea, Agenţia are o serie de înţelegeri tacite cu diferiţi actori masonici clasici. Noi nu facem altceva decât să ne onorăm angajamentele, asemenea partenerilor noştri. Restul ajunge în arhivele Agenţiei şi rămân acolo.
Cazul Breivik. de ce nu a adoptat APMR o poziţie fermă? de ce au tăcut Marile Loji din România, de ce nu a reacţionat UGLE, de ce atâta "gălăgie" şi linişte la un loc?
M. G. - Noi am avut o poziţie şi am aplicat această decizie. În ceea ce priveşte UGLE nu ne putem exprima public în acest sens. În ceea ce priveşte România... nu cred că cineva vrea să audă adevărul. Este un subiect ciudat. Totuşi, ne miră faptul că nimeni nu a pus pe tapet câteva chestiuni fundamentale cu privire la acele evenimente, câteva declaraţii ale unor persoane din Suedia, Italia şi Norvegia etc.
Este pregătită APMR să lucreze cu Marile Loji din România?
M. G. - Oh, nu! Este o întrebare greşită! Sunt organizaţiile pregătite să accepte modul de lucru al Agenţiei? Cred că aceasta este întrebarea corectă. Se spune că masoneria face astăzi ceea ce a văzut în viitor. Aşteptăm să vedem dacă acest lucru este valabil.
Definiţi, vă rog, într-un cuvânt Agenţia şi a sa activitate.
M. G. - Am să-l citez pe Secretarul General, care a spus "executivă". Gata, Masoneria redevine operativă, povestea cu "speculaţia" a fost necesară pentru ca Ordinul să-şi continue istoria neîntrerupt. Acum lucrurile revin la normal. Aşa cum a spus şi Secretarul General, speculaţia nu a servit Ordinului, ci intereselor personale. De asta a ajuns Masoneria în această situaţie. A venit vremea să executăm acţiunile şi nu să le speculăm.
Ştiu că Agenţia va avea o intervenţie puternică în plan internaţional, începând cu a doua jumătate a lunii septembrie şi până în prima jumătate a lunii decembrie. Despre ce este vorba?
M. G. - Da, aşa este! ne vom întări sistemul de protecţie şi ne vom afirma în domenii pe care masonii le practică doar când vor şi nu şi când trebuie. dacă până acum am avut o politică diplomatică suavă, acum vom trece la un soft power mult mai energic, mai vizibil, mai sensibil la probleme din jur, la actualitate. Ca să mă înţelegeţi mi-ar plăcea să vă pot spune câteva din ultimele reuşite ale APMR, însă nu o pot face. Agenţia doreşte unitate, însă acest lucru nu depinde doar de noi.
În închidere, aş dori să-mi spuneţi, dacă vă este permis, ce conţine agenda APMR pentru luna septembrie?
M. G. - Iarăşi, este o întrebare adresată persoanei nepotrivite. Totuşi, vă pot spune că sunt o serie de evenimente importante pentru APMR în domeniile de afaceri internaţionale, cultură şi masonerie.