vineri, 24 august 2012

Biografia Fratelui Danilo D. Angeles, Marele Maestru din Trecut şi actualul Mare Secretar al Marii Loji din Filipine

vineri, 24 august 2012

Danilo D. Angeles (20 februarie 1943, San Leonardo, Nueva Ecija) are încă nouă fraţi, el fiind cel mai mare dintre aceştia, făcând parte dintr-o familie deloc înstărită, tatăl său fiind croitor într-un mic orăşel din Filipine. Prin urmare, educaţia a fost o luptă continuă pentru a-şi putea depăşi situaţia materială a familiei sale. Dar toate aceste lucruri nu l-au împiedicat să obţină diplomele dorite şi să meargă la studii.


La terminarea liceului a plecat cu "ocazia" la Manila, capitala ţării, iar în următorii ani a fost obligat să lucreze ca ajutor într-un magazin de mobilă, îngrijitor etc., dar cu bunăvoinţa sorţii acesta a reuşit să-şi continue studiile şi să meargă mai departe pentru a-şi atinge ţelul în viaţă. Ceea ce i-a marcat definitiv viaţa a fost ca, mai târziu, să afle că binefăcătorul său era un Francmason în persoana Fratelui Gonzalo T. Vales, Venerabil al Lojii Pintong Bato Nr. 51.

Chiar dacă nu a reuşit să devină inginer, acesta se reprofilează şi studiază ingineria geodezică de unde a absolvit pe locul al cincilea. Imediat a început să lucreze şi la scurtă vreme a reuşit să pună pe picioare, alături de soţia sa Angelita Escuadro Javier, o firmă de brokeraj imobiliar, ceea ce mai târziu i-a adus şi faima.

În 1994, după ce devenise membru al Consiliului Director al asociaţiei sale, Fratele nostru a fost distins cu cel mai important onor, acela de a fi numit cel mai bun inginer din domeniul privat care a lucrat la Centrala Luzon.

Periplul său masonic a început abia în anul 1975, în momentul în care a primit Lumina în Loja Cabanatuan Nr. 53, cea care, peste numai patru ani de zile avea să o conducă în calitate de Maestru Venerabil. Ulterior a fost ales Prim Mare Diacon, Mare Orator Adjunct şi Mare Orator, iar în 1995 devenise deja Marele Maestru al Marii Loji din Filipine.

În calitatea sa de lider al Masoneriei filipineze, Danilo a încercat să transforme Marele Consiliu într-un for raţional din punct de vedere administrativ, astfel încât fiecare funcţie avea clar delimitate atribuţiile şi cerinţele pentru cei care le ocupau, salariile au fost standardizate şi a fost adoptat un Cod Etic pentru angajaţi.

Fratele Danilo a fost încoronat Suveran Mare Inspector General al Supremului Consiliu de Grad 33° al RSAA pentru Republica Filipine în Valea Luzon. De asemenea, este membru activ în Ordinul DeMolay şi membru pe viaţă al Ordinului Regal al Scoţiei. A fost onorat cu titlul de Membru de Onoare al mai multor Loji din Filipine, Australia şi Statele Unite ale Americii.

Pe lângă apartenenţa sa la Masonerie, Danilo este membru al Clubului Rotary, al Asociaţiei Inginerilor din Filipine, YMCA, al Asociaţiei Cercetaşilor din Filipine şi al Asociaiei de Teniv Nueva Ecija. De asemenea, este şi cetăţean de onoare al oraşului Cabanatuan.


Un articol dedicat de Secretarul General al APMR Marelui Secretar al Marii Loji din Filipine

 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates