"India este cu totul altceva decât ne putem imagina! Mă refer aici nu doar la aspectul masonic, ci şi la cel social, cultural, spiritual... Conceptul lor asupra lumii şi al vieţii este unul atât de diferit de al nostru, încât dacă nu tea-r îmbia prin miresmele sale de libernitaj spiritual, este posibil să te sperie", declara Secretarul General al Agenţiei de Presă Masonică din România în perioada în care erau purtate discuţiile pentru realizarea acestui proiect.
Masonic Times of India este primul proiect masonic româno-indian realizat de APMR la nivel masonic şi ce are o tendinţă internaţională datorită limbii folosite (n.r. - engleza) şi datorită modelului pe care a fost construită această relaţie.
"Pentru mine este un proiect pe care mi-l asum în totalitate alături de Fraţii mei indieni. Chiar dacă pare în primă fază un proiect mic şi izolat datorită publicului căruia i se adresează, sunt convins că acest proiect va fi unul binaţional în termen de cţteva luni de zile, maxim un an sau doi", afirmă Sec. Gen. al APMR atunci când vine vorba despre proiect.
"Fratele meu, Sumit, pot să îndrăznesc a spune că mi se aseamănă în câteva privinţe... Poate de aceea relaţia noastră a prins contur atât de repede. Până la finele acestui an vom purta discuţii cu privire la perspectiva acestui proiect în ceea ce priveşte a doua parte a anului 2013 şi sunt sigur că împreună şi împreună cu structurile pe care le conducem o să realizăm un proiect comun de care să se bucure nu doar Fraţii noştri indieni, ci şi cei din alte ţări".
În curând MTI sau Masonic Times of India va lansa şi o serie de interviuri exclusive realizate de Secretarul General al APMR cu personalităţi ale vieţii masonice contemporane din India. Cu această ocazie, APMR va deveni nu doar o parte vocală a vieţii masonice din India, ci şi un model şi o parte activă a comunităţii masonice indiene.