Lumea ortodoxă sărbătoreşte astăzi cel mai important sfânt al său, Sfântul Andrei, fratele de sânge al Sfântului Petru. În mod particular şi tradiţional câteva ţări istorice din lumea creştină-l sărbătoresc astăzi pe Sfântul Andrei ca Patron: România, Scoţia, Grecia şi Rusia. Volumul Legii Sacre ne spune că cei cei doi fraţi, Petru şi Andrei, sunt originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret, unde cei doi aveau o casă în Capernaum şi se dedicau pescuitului.
Evanghelia după Ioan ne spune că Andrei a fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, Patronul Masoneriei Universale, cel care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Isus din Nazaret. Conform acestei evanghelii a lui Ioan, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Petru la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia, de aici provinind şi caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”.
În jurul anului 350, Împăratul Constanţiu al II-lea (fiul lui Constantin cel Mare) a dus moaştele Sfântului Andrei la Constantinopol, în Biserica Apostolilor. Acestea se păstreaza întregi până în jurul anului 850, când Împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul, la rugăminţile locuitorilor din Patras, le înapoiază capul Sfântului Andrei. În anul 1208, în timpul celei de-a IV-a Cruciade, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza relaţiilor tensionate cu Imperiul Otoman. În secolul al XV-lea Papa Pius al II-lea a mutat moaştele Sfântului Andrei în catedrala Sfântul Petru de la Roma. În anul 1964 capul Sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras.
Sfântul Andrei este patron al Scoţiei, al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei şi al Rusiei. De asemenea, este patronul oraşelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras etc. Sfântul Andrei este considerat de Biserica Ortodoxă Română patronul spiritual al României.
România Sfântului Andrei şi sosirea sa în Dacia
Peste 600.000 de români sărbătoresc în fiecare an ziua celui care le-a dat numele. Primul istoric al creştinismului, Episcopul Eusebiu din Cesareea Palestinei a scris în cartea a treia din Istoria eclesiastica următoarele: "Sfinţii apostoli şi ucenicii Mântuitorului s-au răspandit pe toată faţa pământului locuit de oameni. După tradiţie, lui Toma i-a revenit Parţia (Ţara parţilor), lui Andrei Sciţia, lui Ioan Asia Mică, unde a şi murit la Efes...".
Legenda spune despre Sfântul Andrei că acesta a fost trimis pe ”tărâmurile lupilor”, unde a fost însoţit şi călăuzit în teritoriile dacice de Marele Lup Alb. În anii 1920, Jean Dinu a strâns o serie de legende despre Sfântul Andrei, în satul Ion Corvin din judeţul Constanţa, acolo unde este localizată peştera Sfântului Andrei, astăzi loc de pelerinaj pentru credincioşi. Aceeaşi legenda spune că Sfântul Apostol Andrei i-a creştinat pe credincioşii lui Zamolxe în cele nouă izvoare care se află în imediata vecinătate a peşterii. Pe de altă parte, o baladă dobrogeană ne aminteşte faptul că Decebal a venit la peştera Sfântului Andrei:
”La schitul din tei,
Crucea lui Andrei,
Cine că-mi venea,
Şi descăleca?
Venea Decebal,
Călăre pe-un cal,
Sfinţii că-mi găsea,
Cu ei că-mi vorbea,
Dar nu se-nchina
Nici cruce-şi făcea.
La schitul din tei,
Crucea lui Andrei,
Traian că venea,
La slujbă şedea,
Slujbă ascultă,
Şi îngenunchea,
Şi nu se-nchina...
Pe murg călărea,
Şi calea-şi lua,
La cetatea lui,
A Trofeului..."
De altfel, legendele spun că asemuirea dintre taina botezului a Sfântului Andrei şi iniţierea dacică au dus la o asimilare a creştinismului de către primii daci. Încă vii în spiritul neamului românesc, însă fără a fi conştientizate la adevărata lor valoare, tradiţiile ce leagă ţara noastră de moştenirea dacă, creştinism şi Sfântul Andrei fac din România o zonă a toleranţei spirituale găsite niciunde pe bătrânul continent.
Sfânta Biserică (Biserica Ortodoxă Română) ne spune următoarele: Sfântul Andrei, Apostolul geto-dacilor ("sciţilor") - (...) Pe noi, ca români, ne interesează activitatea Sfântului Andrei, care a predicat în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea de mai târziu, cunoscut în izvoarele antice sub numele de "Sciţia". (...) Tradiţia privitoare la această predică "apostolică" în Sciţia este întâlnită în lucrarea "Despre apostoli" a lui Hipolit Romanul, mort în cursul persecuţiei împăratului Decius (249-251), iar în secolul IV apare în "Istoria bisericească" a episcopului Eusebiu de Cezareea Palestinei, care a preluat-o după o lucrare a marelui teolog, Origen din Alexandria (+254). În sprijinul evanghelizării acestui teritoriu de către Sfântul Andrei, se pot invoca şi câteva "mărturii indirecte". Există, de pildă, câteva colinde şi creaţii folclorice dobrogene şi din stânga Prutului, care amintesc de trecerea apostolului prin aceste locuri. Câteva toponimice confirmă acelaşi lucru: "Pârâiaşul Sfântului Andrei", "Apa Sfântului" sau "Peştera Sfântului Andrei" (aceasta se vede şi azi în hotarul comunei Ion Corvin, în apropierea graniţei româno-bulgare). Din Epistola Sfântului Apostol Pavel către coloseni reiese că şi "sciţii" au putut auzi cuvântul lui Dumnezeu (3, 11). Fără îndoială că Sfântul Apostol Andrei nu s-a limitat numai la predicarea Evangheliei şi la botezul celor pe care i-a adus la Hristos dintre geto-dacii şi grecii din coloniile întemeiate pe ţărmul Mării Negre (Pontul Euxin), încă din secolele VII-VI î. Hr. El va fi hirotonit pe unii din cei veniţi la Hristos ca episcopi şi preoţi, aşa cum a făcut şi Sfântul Apostol Pavel în călătoriile sale. Numai aşa se explică faptul că cele mai vechi ştiri privind organizarea bisericească sunt din Scyţia Minor. De altfel, tot după tradiţie, Sfântul Andrei a hirotonit ca episcop de Odyssos (azi Varna, în Bulgaria, în apropierea graniţei) pe ucenicul său Ampliat, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 31 octombrie. Episcopul (sau episcopii) peste care "şi-a pus mâinile" Sfântul Andrei au hirotonit, la rândul lor, alţi episcopi, preoţi sau diaconi pentru teritoriul dintre Dunăre şi Mare şi cel din stânga Dunării, pentru a se asigura "succesiunea neîntrerupta" a preoţiei şi care au devenit apoi propovăduitorii noii credinţe - prin predica şi botez - în rândul autohtonilor geto-daci, iar mai târziu daco-romani. Se poate afirma, deci, că învăţătura creştina a fost propovăduita pe o parte din teritoriul României de azi chiar de un Apostol al Mântuitorului, de Andrei "cel întâi chemat", încât, pe bună dreptate, creştinismul românesc trebuie să fie considerat "de origine apostolică".
Sfântul Andrei şi Masoneria
După cum spuneam la încputul acestui material, Sfântul Andrei a fost Ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, Patronul Masoneriei Universale. De-a lungul istoriei, rolul Sfântului Andrei în Masonerie a fost conturat în special prin prisma a două elemente: Ritul Scoţian Antic şi Acceptat şi Scoţia (a se citi Marea Lojă a Scoţiei).
Anual, Marea Lojă a Scoţiei sărbătoreşte Festivalul Sfântului Andrei, Patronul Marii Loji. Tot conform tradiţiei scoţiene, cu o zi înainte de sărbătoarea Sfântului Andrei are loc şi Conventul Anual al Marii Loji. Revenind însă la Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, trebuie menţionat faptul că gradul 29 din masoneria filosofică este reprezentat de Cavalerii Sfântului Andrei, un grad care trebuie să inducă egalitatea, reprezentând cavalerul sărac ca par al monarhului, cerându-se din partea celui care deţine acest grad să conştientizeze şi să practice cavalerismul, înţelegând prin aceasta apărarea celor nevinovaţi şi lipsiţi de apărare, celor cu virtuţi, răbdare şi hotărâre. Un Cavaler al Sfântului Andrei este un exponent al Adevărului, fără de teamă şi exemplu pentru ceilalţi. Nu în ultimul rând, Sfântul Andrei este venerat şi de Cavalerii Templieri.
Postări
