Într-o zi ca cea de azi, în anul 1876, se năştea la Hobiţa cel ce avea să uimească o lume întregă şi să schimbe paradigme în arta mondială. Constantin Brâncuşi a devenit cunoscut lumii graţie sculpturilor sale şi modului în care acesta a înţeles arta contemporană. Chiar dacă mare parte a aprecierilor sale au sosit după moarte, Brâncuşi a devenit un simbol nu doar al artei contemporane, ci şi al României.
El a fost al şaselea copil al lui Radu Nicolae şi Mariei Brâncuşi, născut şi crecut în condiţii modeste în Vechiul Regat. Şi-a urmat studiile la Peştişani şi Brădiceni, însă din aceleaşi motive modeste, tânărul a fost nevoie să lucreze în diferite ateliere ori localuri. Urmează apoi (obţinând o bursă) Şcoala de Arte şi Meserii de la Craiova (1894-1898), apoi ajunge în Bucureşti unde studiază la şcoala de arte frumoase, pe care o termină în anul 1902. În perioada acestei studenţii, Brâncuşi începe a se remarca prin diferite opere realizate: Bustul lui Vitellius, Capul lui Laocoon etc. Poate că una dintre cele mai mari reuşite ale sale din acea perioadă a fost realizarea Ecroşeu-lui, un studiu pentru reprezentarea corpului uman, studiu făcut sub îndrumarea doctorului Dimitrie Gerota. Această lucrare a dus ca Ecroşe-ul să fie folosit în Şcoala de medicină românească, iar trei decenii mai târziu fotografia Ecroşe-ului este prezentată la Galeria Brummer din New York.
Anul 1903 marchează în viaţa lui Brâncuşi o adevărată piatră de temelie. În acel an i se comandă realizarea unui monument public care să reprezinte bustul medicului şi Fratelui Carol Davila (singurul monument public realizat de Brâncuşi în capitală). Banii ce urmau a-i finanţa plecarea la Paris se înjumătăţesc din cauza faptului că viziunea lui Brâncuşi nu a fost înţeleasă. Astfel, acesta hotărăşte să plece la Paris pe jos.
Călătoria iniţiatică începe la Bucureşti şi continuă la Hobiţa (unde se desparte de cei dragi), pentru a ajunge mai întâi la Viena, acolo unde Egiptul, mai exact sculpturile egiptene, avea să-i marcheze lucrările din a doua parte a vieţii sale. Următoarea oprire a fost la München, apoi continuă prin Bavaria şi Elveţia, până când ajunge la Langres, Franţa.
Brâncuşi, ajuns în Franţa, se îmbolnăveşte lângă Lunéville, fapt ce va duce la internarea sa la un spital de măici. După o bucată de vreme în care a avut loc recuperarea, intră în Paris pe drumul de fier (cu trenul). În 1905 este admis la Şcoala Superioară de Arte Frumoase din Paris şi începe să lucreze în atelierul lui Antonin Mercié pentru puţin timp. Vârsta-l face să părăsească şcoala, însă geniul său nu-i permitea să fie un simplu practician în atelierele lui Auguste Rodin. Acest moment este marca simbolic de ceea ce Brâncuţi a spus: "La umbra marilor copaci nu creşte nimic".
Începutul perioadei interbelice marchează şi începutul gloriei pentru Constantin Brâncuşi: expoziţii în România, Franţa, Statele Unite ale Americii, Elveţia, Olanda, Anglia etc. Brâncuşi a lasat la moartea sa moştenire României lucrările aflate la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris, lucrări pe care regimul comunist le-a refuzat (pe motiv că sculptorul este reprezentant al formalismului burghez cosmopolit, al acelei burghezii decadente), în ciuda faptului că ele aparţin poporului român şi nu celui francez!
În prezent numele său este asociat cu marile galerii de artă (Guggenheim, MoMA, Hirshhorn, Galeria Naţională din Washington etc.) din lumea întreagă. Chipul său a apărut pe timbre, monezi, medalii, bancnote, mai mult, opera sa a fost inclusă chiar şi în heraldica stemei municipiului Târgu Jiu. pe de altă parte, în România există astăzi Loji Masonice ce-i poartă numele, iar sculpturile sale au fost alese de unii Fraţi pentru a le decora şorţurile. În satul său natal a fost înfiinţată şi o Lojă Masonică şi nu o dată au avut loc ceremonii în care au fost aduse omagii memoriei lui Brâncuşi de către Masonii români. Coloana Infinitului, o operă de artă a cărei simbolistică a intrigat pe mulţi, a fost folosită şi ea adesea ca subiect sau ca referinţă în Planşele de Arhitectură prezentate în Templele Masonice din România.
Postări
