duminică, 29 ianuarie 2012

300 de ani de la naşterea lui Frederic cel Mare, francmasonul german şi părintele constituţiilor Ritului Scoţian

duminică, 29 ianuarie 2012
Împlinirea tricentenarului de la naşterea lui Frederic cel Mare, francmasonul german care a schimbat cursul istoriei Ordinului Masonic în întreaga lume, a fost marcată în Germania sub diferite forme: de la Ţinute masonice la Ţinute albe, de la evenimente culturale la evenimente filantropice etc. Marile Loji Unite ale Germaniei au fost principalul motor de acţiune în acest sens.


Frederic cel Mare

Frederic al II-lea, cel Mare a fost rege al Prusiei şi membru al dinastiei de Hohenzollern, strămoş al Regelui Carol I, Ferdinand I, Carol al II şi Mihai I, regii României. Frederic s-a născut la Berlin ca fiu al regelui Frederic Wilhelm I al Prusiei și al Sofiei Dorothea de Hanovra. Așa numitul "rege soldat", Frederic Wilhelm a dezvoltat o armată formidabilă, a încurajat centralizarea și a fost cunoscut pentru temperamentul său și autoritarism (ceea ce a ajutat mai târziu la stabilirea unei ierarhii stricte pentru Ritul Scoţian Antic şi Acceptat).


În 1786 au fost emise Marile Constituţii ale lui Frederic cel Mare, sau mai bine spun în numele său. Practic, printre multe alte beneficii ale apariţiei acestor documente, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat devenea funcţional în mod oficial. Liderul, Frederic era Suveranul Mare Comandor, însă nu a putut să se bucure îndelung de această demnitate, decedând la scurt timp după.


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates