Sunt 153 de ani de când românii s-au unificat pentru a doua oară în istoria lor, de la Vihai Viteazul încoace, şi sunt 153 de ani de istorie modernă, interbelică şi contemporană a unei naţiuni ce a cunoscut poate mai bine decât altele vicisitudinile istoriei. O istorie crudă, o istorie scrisă mai mult cu vârful sabiei şi nu cu cel al penei, chiar dacă pana a avut uneori un vârf mai ascuţit şi mai tăios decât cel al săbiilor, aşa cum a fost la Teheran şi Yalta.
O privire lungă, sfioasă şi echilibrată aruncată astăzi în pieţele României, în capitala Valahiei şi a Moldovei şi în fost vamă de la Focşani nu arată mândria şi bucuria şi unitatea cetăţenilor români de a împărtăşi reuşita istorică şi glorioasă de la 24 ianuarie 1859. Nici Bibescu şi nici Cuza, nici Kogălniceanu şi nici Negri, nici Epureanu şi nici Panu, numele lor nu au fost scandate astăzi în pieţele ţării noastre... Locul lor a fost luat de numele actualilor demnitari ai puterii ori lideri ai opoziţiei şi ei, urmând a fi cândva istorie... trecut...
Şi nu au fost scandate urale de bucurie pentru realizările lor măreţe, suverane, ci scandări împotriva lor. A huidui la ceremonia de depunere a coroanelor de flori este o dovadă deplină a lipsei simţului civic, al respectului pentru istoria neamului tău şi al unui posibil început de lezmajestate. Nu ştiu dacă vina este a celor ce au făcut toate acestea sau a celor care i-au instigat să o facă. Ruşinea este nu doar de partea lor, ci de partea noastră a tuturor.
Francmasoni sau nu, boieri, burghezi sau simpli oameni, înfăptuitorii şi susţinătorii Micii Uniri ar trebui să se afle astăzi pe buzele noastre. Să-i cinstim nu este mult, dar să nu-i avem în minte astăzi reprezintă un gest imoral din partea noastră. Este trist, dar şi mai trist este modul în care dirigenţii noştri de la putere şi din opoziţie ne târăsc prin mocirla lipsei de civism, prin deşeurile unei societăţi ce pare a fi cotropită de sentimente nu de uniune, ci de dezbinare.
Regret un singur lucru... faptul că nu am reuşit niciodată, ca popor, ca lideri, ca Fraţi să ne menţinem constanţa în acţiuni şi în gândire... Unde suntem astăzi, iubiţi Fraţi, noi toţi, cei care revendicăm actul Micii Uniri?
Şi nu au fost scandate urale de bucurie pentru realizările lor măreţe, suverane, ci scandări împotriva lor. A huidui la ceremonia de depunere a coroanelor de flori este o dovadă deplină a lipsei simţului civic, al respectului pentru istoria neamului tău şi al unui posibil început de lezmajestate. Nu ştiu dacă vina este a celor ce au făcut toate acestea sau a celor care i-au instigat să o facă. Ruşinea este nu doar de partea lor, ci de partea noastră a tuturor.
Francmasoni sau nu, boieri, burghezi sau simpli oameni, înfăptuitorii şi susţinătorii Micii Uniri ar trebui să se afle astăzi pe buzele noastre. Să-i cinstim nu este mult, dar să nu-i avem în minte astăzi reprezintă un gest imoral din partea noastră. Este trist, dar şi mai trist este modul în care dirigenţii noştri de la putere şi din opoziţie ne târăsc prin mocirla lipsei de civism, prin deşeurile unei societăţi ce pare a fi cotropită de sentimente nu de uniune, ci de dezbinare.
Regret un singur lucru... faptul că nu am reuşit niciodată, ca popor, ca lideri, ca Fraţi să ne menţinem constanţa în acţiuni şi în gândire... Unde suntem astăzi, iubiţi Fraţi, noi toţi, cei care revendicăm actul Micii Uniri?
Postări
