Într-un material anterior, publicat în Jurnalul Masonic (14 decembrie 2011), aminteam faptul că Domnul Moldovei, mai apreciat şi respectat sub numele de Dimitrie Cantemiroglu (fiul lui Cantemir), Dimitrie Cantemir pare a fi tot mai uitat de Fraţii zilelor noastre. Nu este niciun secret faptul că mulţi Masoni l-au revendicat de-a lungul timpului pe Cantemir, la fel cum nu este niciun secret că şi mai mulţi încep să-l uite sau să-şi amintească de el doar în conjuncturi apreciate de ei ca fiind oportune.
Cine a fost Dimitrie Cantemir?
Dimitrie Cantemir (26 octombrie 1673 - 21 august 1723) a fost domn al Moldovei (martie - aprilie 1693 și 1710-1711), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, om politic şi scriitor român. S-a născut la 26 octombrie 1673 într-o familie nobilă, în satul Silişteni din comuna Fălciu, azi în comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui, în partea de sud a oraşului Huşi. A fost fiul lui Constantin Cantemir şi al Anei Bantaş. Se spune că provenea dintr-o familie de răzeşi, iar că numele de Cantemir al tatălui său a fost preluat de la Hanul tătal Temir (o preluare de la Khan Timur-Timur Lenk).
La 15 ani a şi-a început voiajul către cel mai mare oraş al Creştinismului Ortodox (ocupat la acea vreme de Imperiul Otoman care-şi stabilise capitala acolo după ce magnifica operă a Masoneriei Operative fusese asediată şi cucerită de Mehmed al II-lea, zis şi Cuceritorul Constantinopolului), Constantinopol, unde a petrecut 22 ani. Nu trebuie însă să ne gândim că tânărul Cantemir, care avea să cucerească Europa prin geniul său mai târziu, se afla acolo pentru a studia. De fapt, acesta reprezenta o garanţie pentru Înalta Poartă (Imperiul Otoman) din partea tatălui său, în locul lui Antioh (fratele său de sânge şi a nu se confunda cu marele poet, scriitor şi diplomat care a fost fiul lui Dimitrie Cantemir) care, la fel ca şi Dimitrie, avea să ajungă pe tronul Moldovei.
În primele două luni ale primăverii lui 1693, după ce Constantin Cantemir a trecut la cele sfinte, Dimitrie devine Domn al Moldovei, însă Sultanul nu-l confirmă, fapt ce-l face să plece iar la Constantinopul pentru a-şi continua studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice.
Lucrurile aveau însă a se schimba atunci când a început război turco-austriac, iar după bătălia de la Zenta, a traversat Banatul. Antioh, fratele său mai mare, şi-a arogat toate drepturile de moştenire, fapt ce l-a pus pe Dimitrie într-o situaţie foarte dificilă. Totuşi, Dimitrie este numit de Antioh ambasador al său la Înalta Poartă în anuş 1695.
Mai târziu acesta se căsătoreşte cu fiica lui Constantin Cantacuzino Stolnicul, Casandra, şi are împreună cu aceasta patru băieţi (Constantin, Materi, Şerban şi Antioh) şi o fată, Maria. Acestuia i se născuseră, de fapt, şi alţi doi băieţi şi o fată, însă aceştia muriseră.
Dimitrie Cantemir este înscăunat la Iaşi ca Domn al Moldovei în anul 1710. Imediat la un an după întronizare, Dimitrie semnează un pact care avea să dovedească geniul său strategic, dar şi greşelile altora de mai târziu. În aprilie 1711, cu şase ani şi două luni înainte de fondarea Marii Loji a Londrei, Dimitrie semnează la Luţk un tratat secret de alianţă cu un iluminat al epocii, Petru cel Mare (pentru o analiză mai amplă a impactului rus asupra provinciilor din estul Romaniei a se citi Testamentul lui Pentru cel Mare), sperând astfel să elibereze ţara de sub influenţa turcă. Dimitrie publică acest document în spaţiul german, urmând a-şi orienta politica externă către Imperiul Rus ca ţară ortodoxă ce se opunea Otomanilor. În plan intern acesta a fost un adversar de temut al Boierilor (Marea Boierime) şi se oupne cu vehemenţă transformării ţăranilor în şerbi.
Cantemir se alătură lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc, însă a avut grijă ca Moldova să nu intre sub influenţa ruşilor. Cruciada Ortodoxă a dus la o înfrângere a creştinilor de către turci (Lupta de la Stănileşti - Ţinutul Fălciu pe Prut), iar Cantemir a fost nevoit să părăsească Moldova şi a plecat în Imperiul Ţarist.
Astfel el devine un consilier intim al lui Petru I, aceasta doar după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei şi Franţei la Înalta Poartă. Şi-a continuat activităţile ştiinţifice în Imperiul Ţarist, stabilindu-se unde va lângă Harkov, unde i s-a acordat un domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe Serenisim al Rusiei la 1 august 1711.
Acolo el şi-a continuat planul de contribuţie la cartografierea Imperiului Ţarist şi a lucrat în sistem Mercator. Colecţia sa de hărţi, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. A scris Hronicul a vechimei romano-moldo-vlahilor, susţinând că poporul român a fost format pe teritoriul vechii Dacii.
A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În opera lui Cantemir, influenţată de umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Este considerat până astăzi unul dintre marii umanişti ai Europei.
Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse. A murit în refugiu, după campania lui Petru cel Mare la Marea Caspică, în zona Derbent (1723) şi a fost înmormântat în Rusia, la Dimitrovka, în Biserica Sfântul Nicolae, construită după planurile sale şi cu hramul ca al Bisericii Domneşti din Iaşi.
Aportul lui Dimitrie Cantemir
la dezvoltarea societăţii româneşti şi europene (mondiale)
Pe lângă aportul său la cultura ţaristă, trebuie să amintim doar câteva din lucrările sale importante:
Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, este o lucrare scrisă în limba română şi tipărită la Iaşi în anul 1698. Această operă este prima lucrare filosofică românească. În ea întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conştiinţă (un aspect important în Francmasonerie). Lucrarea sugerează superioritatea omului asupra celorlalte vieţuitoare, face din om un stăpân al lumii, susţine superioritatea vieţii spirituale (un alt aspect important în Francmasonerie) asupra condiţiei biologice a omului, încearcă să definească concepte filosofice şi să alcătuiască o terminologie filosofică.
Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago, publicată în 1700, este o lucrare filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, în linia lui Bacon, un fel de împăcare între ştiinţă şi religie (aspecte regăsite nu doar în Masoneria Simbolică, ci şi în cea Filosofică), între determinismul ştiinţific şi metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie şi ştiinţele oculte, sacre, specifice Renaşterii.
Istoria ieroglifică, scrisă la Constantinopol în limba română (în perioada 1703-1705), este considerată prima încercare de roman politico-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boiereşti din Ţările Române, iar această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog şi Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare.
Istoria Creşterii şi Descreşterii Curţii Otomane, redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între anii 1714-1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria Imperiului Otoman şi a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat şi asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă şi publicată în limbile engleză, franceză şi germană.
Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714-1716), când trăia în Imperiul Ţarist, la cererea Academiei din Berlin, este compusă din trei părţi, după cum urmează:
Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munţilor, a apelor şi a câmpiilor, unde a elaborat prima hartă a Moldovei. A prezentat flora şi fauna, târgurile şi capitalele Ţării de-a lungul timpului, iar toponimele sunt scrise cu alfabet latin.
Partea a doua cuprinde organizarea politică şi administrativă a Ţării, făcându-se referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea de pe Tron a Domnilor, la obiceiurile prilejuite de Înscăunarea Domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunţi şi înmormântări.
Partea a treia cuprinde informaţii despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latineşti, după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavoneşti. Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul cărturar român care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia şi folclorul.
Alte lucrări scrise de acesta sunt Compendiolum universae logices institutionis (Prescurtare a sistemului logicii generale), Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea naturală a monarhiilor), Sistema religiei mahomedane (Kniga sistema muhamedanskoi relighii), în rusă şi Cartea Ştiinţei muzicii (Kitab-i-musiki), în turcă.
Kitab-i-musiki, Cartea muzicii, scrisă în limba turcă, este una dintre
primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieţii
acestuia din Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii
otomane laice şi religioase, primul sistem de notaţie muzicală al
muzicii otomane.
Cantemir a pus în discuţie în această lucrare importanţa muzicii religioase ortodoxe şi influenţarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Studiul se referă la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor şi tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor şi gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoţit de o culegere de melodii a diverselor compoziţii otomane, dar şi folclor din Moldova, precum şi un număr de 20 de creaţii proprii. Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice şi studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir), primind titlul de Paşă cu trei tuiuri (ceilalţi Domni având două tuiuri) de la Ahmed al III-lea, cunoscut drept mare susţinător al artelor.
Dimitrie Cantemir în epoca Iluminaţilor,
între Francmasonerie şi Rozacrucianism
Apartenenţa lui Cantemir la diferitele societăţi iniţiatice ale vremii a fost motiv de dispută în diferite ocazii. Nu era însă nimic neobişnuit ca un Iluminat al epocii să nu facă parte din elita culturală şi ştiinţifică de la acea vreme.
De la început trebuie avut în vedere un aspect al Masoneriei româneşti, încă nerelatat la adevărata sa valoare istorică. Da, este adevărat că Masoneria ajunge în Românie în prima jumătate a secolului al XVII-lea, însă filiaţiunile diferă. Masoneria românească nu are la bază nici Masoneria franceză şi nici pe cea engleză.
Începuturile Masoneriei româneşti sunt influenţate de contextul epocii, în special de cel comercial şi politico-regional. Vorbim aici de influenţele Masoneriei italiene - în special veneţiene (foarte variate, la fel cum se întâmpla şi în alte părţi ale Europei), ale celei germane, portugheze şi greceşti (a se citi turceşti, prin prisma Marelui Orient de la Istambul sau Constantinopol, înţesat de grecii fanarioţi).
Moldova este un caz aparte, deoarece filiaţiunile au fost de două feluri: germanice şi turceşti (a se citi genoveze, prin prisma comerţului făcut de marinarii genovezi via Constantinopol). Masoneria germanică avea profunde influenţe rosicruciene.
Nu trebuie uitată, ceea ce se întâmplă des, existenţa Marelui Orient de la Istambul/Constantinopol (numele nu are legătură cu ceea ce înseamnă astăzi Mare Orient), ulterior devenit Marele Orient Otoman sau Marele Orient al Turciei. Este adevărat că a sa continuitate nu poate fi susţinută în sens arhivistic pentru că Lojile erau suverane şi acestea variau în ceea ce priveşte apartenenţa. Prin urmare, cele trei structuri nu sunt una şi aceeaşi, însă ele au existat.
Chiar dacă majoritatea consideră că al său contact cu Masoneria a fost în Imperiul Ţarit, o altă posibilă variantă poate să fie chiar Înalta Poartă, acolo unde Cantemir se dedică studiului şi aprofundării cunoştinţelor sale.
În perioada şederii sale în Imperiul Ţarist, Pentru cel Mare, iluminat şi presupus aducător al Masoneriei în Rusia, după ce acesta a fost iniţiat la Londra, acesta fondează prima Lojă Masonică rusească în St. Petersburg în 1721 (conform unor surse istorice) sau la Riga (conform altor surse istorice). Această Lojă Masonică intră în 1730 sub obedienţa Londrei (sub conducerea Generalului James Keith). Surse istorice confirmă faptul că Loja cunoscută sub titlul distinctiv de Steaua Nordului încă funcţiona în anul 1750.
Un alt apropiat al lui Cantemir a fost Tolstoi (a nu se confunda cu Lev Tolstoi, un descendent al acestuia), Ambasadorul ţarist pe lângă Înalta Poartă şi Contele Gavril Ivanovici Golovin, Cancelar al Imperiului Ţarist.
Se spune că Dimitrie Cantemir a fost rozacrucian, iar capul său a fost îngropat într-un cimitir din Scoţia, pe domeniul familiei Rosslyn.
De la uitarea naţională a lui Dimitrie Cantemir,
la recunoaşterea internaţională în secolul al XXI-lea
După moartea sa, moştenirea sa istorică şi culturală au dăinuit, însă cu timpul a ajuns în decădere. O Lojă Masonică cu titlul distinctiv de Dimitrie Cantemir a existat în perioada interbelică la Iaşi, unul din Maeştrii săi Venerabili fiind Mihail Sadoveanu. După 1989, alte Loji i-au preluat numele. De multe ori uitat în omagiul adus Fraţilor trecuţi la Orientul Etern, Dimitrie Cantemir rămâne în istoria Masoneriei româmeşti ca unul dintre cei mai de seamă membrii ai săi.
Pentru a marca, mai mult sau mai puţin forţat, apartenenţa sa la Masoneriei, au fost emise şi timbre în acest sens. Într-o colecţie privată din România se află şi un tablou cu Dimitrie Cantemir, tablou ce ilustrează simboluri masonice.
În anul 1973 a fost turnat un film artistic de lung metraj, intitulat Dimitrie Cantemir, în regia lui Gheorghe Vitanidis.
Astăzi Cantemir este omagiat în diferite moduri: localitatea natală se numeşte Dimitrie Cantemir, a apărut pe timbre emise de Poşta Română sau în Moldova, a apărut pe bancnote, i-au fost ridicate statui şi busturi, străzi, bulevarde, centre culturale şi licee-i poartă numele şi chiar şi o universitate (Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir).
La începutul lunii decembrie 2011 a avut loc la Ateneul Român un
concert care a introdus publicul în lumea muzicală a lui Dimitrie
Cantemir, un apreciat om al ştiinţei şi culturii în Turcia, dar şi cel
mai mare exponent al Renaşterii în România epocii sale.
Totuşi, numele său răsună prea puţin în cultura românească aşa cum răsună în cea din Turcia zielelor noastre ori, mai nou, în Anglia, acolo unde a fost fondat Institutul Dimitrie Cantemir (The Cantemir Institute). Institutul se află în cadrul Facultăţii de Istorie de la Universitatea din Oxford,unde are ca principal obiectiv studiul interdisciplinar al Europei Centrale şi Orientale prin prisma contextelor spaţiilor eurasiatice, mediteraneene şi mondiale. Apariţia acestui institut a fost posibilă graţie unei considerabile donaţii venite din partea Fundaţiei Berendel de la Londra. Acest institut englez cu nume de român doreşte să sublinieze o legătură inter-cultuală a umanismului a doi prinţi umanişti: Dimitrie Cantemir, Domnul Moldovei, şi Antioh Cantemir, fiul lui Dimitrie, care a fost şi ambasador al Imperiului Ţarist la Londra şi Paris.
Pe de altă parte, în Turcia, Cantemir (sau mai bine spus Cantemiroglu) este o valoare naţională mult mai preţuită decât în ţara noastră care abia începe să aibe contact cu muzica lui Cantemir atât de apreciată de cultura turcă. În Turcia există Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir.
Postări
