Dominique Strauss-Kahn (Dominique Gaston André Strauss-Kahn), cunoscut şi sub acronimul DSK, este un cunoscut politician, economist şi avocat francez şi fost Director al Fondului Monetar Internaţional. Demisia sa din 18 mai 2011, mai mult sau mai puţin forţată de conjuncturile nefavorabile l-au transformat într-un subiect al tabloidelor de larg tiraj internaţional şi nu numai.
Speculaţiile au fost multe şi dintre cele mai diverse atunci când a fost vorba de motivul demisiei sale şi campania draconică începută în presă împotriva sa. Mulţi au vorbit despre faptul că Strauss-Kahn cunoştea faptul că rezerva de aur a Statelor Unite ale Americii era secătuită. Alţii au vorbit despre o consipraţie mondială ca acesta să nu poată ajunge preşedintele Franţei. Cert este că imaginaţia multor gazetari a zburat în cele mai îndepărtate colţuri ale speculaţiei.

Strauss-Kahn a trecut din proces în proces, recent se ajunge la cel mai zguduitor din toate: relaţia sa cu o reţea de prostituţie de lux franco-belgiană. Este vorba de "Afacerea Carlton". Mai exact este vorba de hotelul Carlton din Lille, un luxos hotel care gpzduia escapade, devenind astfel sediul "central" al unui bordel de lux. Gilbert Strauss-Kahn, tatăl lui DSK a fost membru al Marelui Orient al Franţei şi consilier juridic şi fiscal al GOdF.
Presa franceză şi internaţională a vuit despre acest lucru, mai ales că implicaţiile ating chiar şi Marele Orient al Franţei (GOdF). În acest sens Marele Maestru al Marelui Orient al Franţei, Guy Arcizet, cere demisia Fraţilor implicaţi în acest scandal, adăugând faptul că dacă aceştia se dovedesc a fi nevinovaţi nu vor avea nicio problema de a se reintegra în Lojile din care aceştia fac parte. Dimensiunea masonică a acestui scandal este una care nu face cinste Ordinului Masonic, fapt pentru care, şi pe bună dreptate, Arcizet încearcă să protejeze imaginea Ordinului şi a Marelui Orient. Trebuie luat în considerare şi faptul că Franţa este oricum zguduită de un scandal masonic de proporţii în ultimul an de zile - Marea Lojă Naţională Franceză.

Cotidianul francez l'Express a fost cel care a menţionat de dimensiunea masonică a scandalului, invocând persoana Fratelui René Kojfer, în vârstă de 70 de ani, un om cu puternice relaţii în sânul poliţiei franceze. Tot conform aceluiaşi cotidian, René Kojfer a fost în 2000 şi unul din intermediarii la vânzarea Politel. Spre deosebire de alte procese, DSK iese relativ neşifonat din acest scandal deoarece Kojfer pare a fi furnizorul principal sau unul din furnizorii principali ai acestei reţele de prostituţie de lux. Imaginea sa va continua să păteze Ordinul atât timp cât acesta nu nu va demisiona, aşa cum se obişnuişete în cazul deschiderii unei anchete.
Pe de altă parte, un alt ziar francez vorbeşte de implicarea mai multor fraţi din Franţa implicaţi în dubiosul scandal mediatic. Este vorba despre un articol apărut în Le Point. Cu toate acestea, identitatea altor Fraţi implicaţi nu a fost dezvăluită şi, prin urmare, veridicitatea celor menţionate în Le Point poate lăsa de dorit.