joi, 6 septembrie 2012

Un omagiu adus omului... Nikola Tesla

joi, 6 septembrie 2012

Gândurile de ieri ale Fratelui Lomas m-au înduioşat într-o oarecare formă pentru că am realizat că încă mai există persoane, Fraţi sau nu, care nu au uitat de importanţa geniului din umanitatea din care facem parte şi pentru care, teoretic, ar trebui să lucrăm... Gânduri care, la rândul lor, m-au pus pe gânduri şi pe mine...


De aceea am decis să scriu un scurt material despre cel ce încă este Tesla, Nikola Tesla, poate unul dintre cei mai mari filantropi ai umanităţii aşa cum nu reuşim să înţelegem noi... Un Tesla care, parţial, a eşuat în viaţă, nereuşind să ofere lumii ceea ce el dorea... de fapt...

Nu vreau să amintesc reuşitele ştiinţifice ale geniului Tesla, ci să subliniez faptul că nu acela, nu acesta este scopul invenţiilor sale... Nu ura şi nu războiul, nu crima şi nu suprimarea au fost scopul rezultatelor genialităţii sale!

Nu a lucrat pentru el, ci pentru ei, noi, prin extrapolare... Nu a vrut ca ştiinţa lui să stea la baza armamentului care ne ameninţă existenţă cu fiecare clipă în care un nebun preia frâiele ori un altul vrea să sară la gâtul păcii...

Simplul fapt că eu scriu aceste rânduri ori că tu le citeşti, este în bună parte şi meritul său, meritul lui Tesla. Fundamentele planurilor sale pot rămâne necunoscute, dar eternitatea spiritului său încă mai dăinuie, poate că destul de izolat, în minţile celor care-şi amintesc de el, aşa cum a facut-o Fratele nostru Lomas...

Înainte de toate trebuie să ne amintim de omul Tesla şi nu de cetăţeanul sau de inventatorul Tesla, trebuie să rememorăm idealurile sale şi nu efectele perverse ale geniului său... În fond, nimic nu ne opreşte să-l preţuim şi să-l admirăm aşa cum a fost... pur şi simplu... omul Tesla...


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates